Deși mai sunt câteva săptămâni bune până la Crăciun, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au decorat deja casa și au împodobit bradul, la insistențele copiilor. În scurt timp, soția afaceristului împlinește vârsta de 43 de ani și spune că nu va organiza o petrecere fastuoasă, ci va petrece în familie, așa cum a procedat și anii anteriori. La fel și-au propus să petreacă și sărbătorile de iarnă, împreună și curprinși de magia acestei perioade din an. Iată declarațiile Valentinei Pelinel!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au o familie frumoasă și unită, alături de cei trei copii – gemenele Indira și Rania și Milan. Nici n-am intrat în luna decembrie, că afaceristul și soția lui au început să decoreze casa și bradul de Crăciun, după ce au cedat presiunilor din partea celor mici. Și-au propus să petreacă sărbătorile de iarnă în familie, ca în fiecare an, iar fiicele lor îl așteaptă cu nerăbdare pe Moș Crăciun. Următoarea perioadă se anunță plină de evenimente fericite pentru familia Borcea – Pelinel, dat fiind că se apropie și aniversările celor doi soți.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au decorat casa de Crăciun și au împodobit bradul
La insistențe copiilor, Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împodobit bradul de Crăciun și au decorat casa, deși sărbătorile de iarnă se mai lasă așteptate câteva săptămâni bune. Vor sărbători în familie, la fel cum procedează an de an, și speră să le surprindă pe gemenele lor, care încă cred în existența lui Moș Crăciun. Milan, fratele lor mai mare, a aflat adevărul de la colegii de clasă, însă păstrează secretul față de Indira și Rania.
„Sărbătorile le petrecem întotdeauna în familie, acasă. Uneori, mergem la munte, dar tot în familie. Rania și Indira cred în Moș Crăciun, care vine an de an la brad și le împarte cadouri. Milan a aflat de anul trecut, de la colegii de școală, că rolul de Moș Crăciun e jucat de părinți, dar păstrează secretul față de surori. Copiii adoră să împodobească bradul și anul anul acesta s-au apucat deja să o facă, chiar dacă le-am explicat că e devreme. Acum decorăm casa și ne-am apucat de împodobit bradul, așa și-au dorit și noi am cedat', a spus ea, potrivit unica.ro.
Intrarea în noul an o vor marca prin aniversarea lui Cristi Borcea, care va împlini 54 de ani: „În luna ianuarie sărbătorim ziua de naștere a soțului meu și tatăl lor. Îi pregătim toți surprize și încercăm să îl surprindem în fel și chip, de la mic la mare'.
Ce planuri are Valentina Pelinel pentru ziua ei de naștere
Pe 8 decembrie, Valentina Pelinel împlinește 43 de ani. Soția lui Cristi Borcea nu are încă planuri pentru ziua ei și nu-și dorește o petrecere fastuoasă, ci va sărbători în familie. La fel ca în fiecare an, milionarul o va surprinde cu cadouri și declarații romantice.
„Nu am încă planuri pentru ziua mea. În ultimii ani nu am mai simțit nevoia să organizez petreceri și m-am sărbătorit în familie sau cu prietenii apropiați. Copiii sunt cei mai fericiți să sufle în tort și caută mereu ocazii să le achiziționăm un tort acasă, ei fiind și cei care aleg tematica. Cristi mă surprinde mereu cu cadouri și cuvinte frumoase, îmi aduce flori nu numai cu ocazia aniversărilor, ci și în zilele normale din viața noastră.
Am primit multe bijuterii de la soțul meu, dar cele mai valoroase sunt cele trei bijuterii ale noastre: Milan, Indira și Rania', a adăugat ea, potrivit sursei citate.
Sursa foto: Instagram