Talentaţi, şi totuşi nu au câştigat încă un Premiu Oscar

Publicat pe

În timp ce Meryl Streep bate record după record la nominalizările la Oscar, trecându-şi în palmares trei trofee, alți actori asteapta de ani buni o nominalizare sau un Premiu Oscar.

 

Jennifer Aniston

Anul acesta, multă lume se aştepta ca Jennifer Aniston să primească o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Cake' după ce fusese nominalizată la Globurile de Aur. Din păcate pentru ea, membrii Academiei au avut alte preferințe, nominalizându-le pe Marion Cotillard (Two Days, one Night), Felicity Jones (The Theory of Evarything), Rosamund Pike (Gone Girl), Reese Witherspoon (Wild) şi Julianne Moore (Still Alice). Se pare că Jennifer mai are de muncit până să convingă că şi-a depaşit statutul de actriță de televiziune.

 

Jake Gyllenhaal

Ar fi meritat probabil o nominalizare la Oscar pentru rolul din „Nightcrawler', un film interesant care aduce în prim plan jurnaliştii independenţi, cunoscuţi şi sub numele de „prădători de noapte”,care vânează incidentele din oraş pe care le filmează în speranţa ca apoi să le vândă televiziunilor locale pentru jurnalele de ştiri. Gyllenhaal a mai fost nominalizat la categoria Cel mai bun actor în rol secundar în 2006 pentru rolul din „Brokeback Mountains'.

 

Leonardo DiCaprio

Considerat unul dintre cei mai talentați actori ai generației sale, DiCaprio îşi aşteaptă încoronarea supremă. A fost de 4 ori nominalizat la Oscar, însă nu a fost niciodată premiat. Una dintre cele mai grele înfrângeri a suferit-o chiar anul trecut când a pierdut Oscarul în fața lui Matthew McConaughey.

 

Julianne Moore

Nominalizată în repetate rânduri la Oscar, Julianne Moore şi-ar putea vedea anul acesta visul cu ochii, fiind marea favorită a acestei ediții. Rolul din „Still Alice' i-a adus deja un Glob de Aur, iar Oscarul pare tot mai aproape de talentata actriță.

 

Harrison Ford

A jucat în filme cu mare succes la public şi încasări uriaşe, însă nu a reuşit să triumfe şi la Oscar. Are în cariera sa o singură nominalizare la acest premiu, primită pentru rolul din „Witness'.

 

Tom Cruise

Distribuit mai ales în filme de acțiune, Cruise nu are în palmares vreun premiu Oscar, deşi a primit totuşi 3 nominalizări pentru rolurile din „Născut pe 4 iulie', „Magnolia'' sau „Jerry Maguire'.

 

Brad Pitt

Cu roluri interesante în carieră, Brad Pitt ar fi meritat probabil să aibă până acum un Oscar. A fost la un pas să primească statueta pentru Cel mai bun actor în rol principal în anul în care a fost nominalizat pentru „Strania istorie a lui Benjamin Button'.

 

Johnny Depp

Umple sălile de cinema datorită prestațiilor în filmele în care este distribuit, actorul oferind interpretări exemplare. A avut 3 nominalizări la Oscar, una dintre ele pentru „Pirații din Caraibe', însă nu areuşit să-i convingă şi pe membrii Academiei de talentul său. Din fericire, actorului ii merge bine pe plan personal, după despărțirea de Vanessa Paradis începând o relație cu mult mai tânăra Amber Hard.

 

Joaquin Phoenix

Iubit de cinefili şi apreciat de critici pentru rolurile din „Gladiator', „Walk the Line', „The Immigrant', Pheonix nu pare să aibă acelaşi succes şi la Oscar. A primit o nominalizare pentru „Gladiator' la categoria rol secundar şi 2 nominalizări la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru „Walk the Line' şi „The Master'.

 

Foto: Hepta

 

Talentaţi, şi totuşi nu au câştigat încă un Premiu OscarTalentaţi, şi totuşi nu au câştigat încă un Premiu Oscar

 

 

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter