Theo Rose, reacție după ce a fost criticată că a cântat la petrecerea lui Alfred Simonis. Ce spune despre onorariul primit: „Bani de care eu nu depindeam, e adevărat, dar oamenii care muncesc cu mine, da”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Prezența artistei Theo Rose la petrecerea de botez a fiului lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș și lider marcant al PSD, a stârnit un val de reacții și opinii critice în mediul online. În urma discuțiilor apărute în spațiul public, cântăreața a decis să ofere explicații și să justifice prezența ei la petrecerea controversată de la Timișoara.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

Petrecerea organizată la Timișoara cu ocazia botezului celui de-al treilea fiu al lui Alfred Simonis a reunit mai multe nume din sfera politică, printre care președintele PSD, Sorin Grindeanu (nașul de botez al copilului), precum și alți reprezentanți ai formațiunii politice. Pe lângă Theo Rose, la eveniment a susținut un moment artistic și interpretul italian Al Bano.

46454645

Theo Rose, explicații după ce a cântat la petrecerea lui Alfred Simonis

Theo Rose a explicat că participarea sa la evenimentul privat din Timișoara a urmat procedura obișnuită pe care o aplică la orice concert sau petrecere privată la care este contractată. Artista a subliniat că nu solicită și nu primește în prealabil lista persoanelor prezente.

„Eu am cântat la un botez în Timișoara. Ca la orice botez la care sunt invitată să cânt, nu primesc dinainte lista invitaților. Am știut numele copilului, nu și cine urma să participe la eveniment. M-am dus împreună cu cei 15 oameni care pleacă cu mine la fiecare cântare, să ne facem treaba', a explicat Theo Rose într-un comentariu publicat pe rețeaua TikTok.

În ceea ce privește onorariul încasat, Theo Rose a menționat că a practicat tariful său standard pentru astfel de evenimente private, fără vreo diferențiere.

Citește și: Ce afaceri controlează Sorina Docuz, împreună cu sora și părinții ei. La 35 de ani, logodnica lui Marcel Ciolacu deține numeroase firme bănoase și contracte cu statul

„N-am cântat la un eveniment politic”

Deși a recunoscut că din punct de vedere financiar personal nu depindea de suma respectivă, artista a explicat că a avut o responsabilitate față de întreaga sa echipă instrumentală și tehnică, formată din 15 persoane.

„Pe aceiași bani pe care îi luăm peste tot. Bani de care eu nu depindeam, e adevărat, dar oamenii ăștia care muncesc cu mine, da. Din asta își întrețin familiile, plătesc ratele și dările la stat. Înțeleg exemplele dvs., dar vorbim despre lucruri destul de diferite.

N-am cântat la un eveniment politic și prezența mea acolo nu e sub nicio formă o declarație de susținere pentru vreun partid sau pentru faptele vreunui om politic', a scris Theo Rose pe TikTok.

Citește și: Marcel Ciolacu susține că a anulat nunta cu Sorina Docuz, iubita mai tânără cu 23 de ani, după botezul controversat de la Timișoara: „Rămânem în probe o perioadă' / Când urmau să se căsătorească

Care ar fi tariful lui Theo Rose pentru un eveniment privat

Potrivit informațiilor apărute în mediul online, tariful pentru un concert sau un program artistic susținut de Theo Rose ar porni de la aproximativ 6.500 de euro pentru un recital standard de 60 de minute și poate ajunge la 10.000 de euro sau chiar 12.000 de euro (la care se pot adăuga costuri suplimentare) în cazul unor evenimente mai complexe, petreceri private sau nunți.

În urmă cu aproximativ 2 ani, Theo Rose declara că are opt oameni în trupă, iar onorariul acestora începe de la 5.000 de euro.

Citește și: Petre Roman a criticat dur PSD pentru opulența afișată la botezul fiului lui Alfred Simonis: „Cred că au greșit grav, dacă nu cumva prostește. Era cu mult mai normal să dea dovadă că sunt în rândul românilor’

„La ce voce are, i-aș da și 20.000/ Vedetele cer atât (puțin totuși) pentru că sunt vedete/ Nu este doar Theo Rose, mai este și formația/ Pentru România are un nume destul de mare/ Unde e cerere e și ofertă, totuși cântă super bine, comparativ cu stilul muzical predominant actual! Își merită banii!',  au transmis susținătorii lui Theo Rose, fiind foarte intrigați de comentariile răutăcioase.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton