Tiberiu Soare – Când simfonia e cool

Publicat pe

Întâlnirea cu influentul dirijor Tiberiu Soare e un prilej recon-fortant de a cunoaște un tip stilat și relaxat – genul care spulberă instantaneu lamentările gen „la noi sunt așa de rari bărbații speciali!.

Se lasă o seară molatică peste Calea Victoriei când mă văd cu Tiberiu Soare, tână­rul (37 de ani) și tempera­mentalul dirijor care a sedus audiența din marile săli ale planetei. Omul care se bu­cură de prețuirea unei An­gela Gheorghiu sau a unui Roberto Alagna, ca și a pu­blicului select de la noi și de aiurea, își verifică absorbit mobilul. Nu, nu e pe Face­book. Așa reiese din intervi­ul în care veți descoperi un om al timpurilor sale – care explică simplu ce apropie o trupă rock de o orchestră simfonică și cum și-a luat, din superstiție, butoni de la Harrods. Un tip cool, în tot cazul. Motiv pentru care e și singurul dirijor celebru cu care mă tutuiesc.

 

Să zicem că vorbești cu un rocker adolescent care nu știe de ce tot agiți bățul din mâna dreaptă!

Sunt o grămadă de oameni acolo, pe scenă, și trebuie să cânte împreună!

 

Păi nu știu să cânte și singuri?!

Singuri, da, însă nu și împre­ună, e foarte greu să reali­zezi asta. Poți discuta despre 3-4-5 oameni, cum sunt în-tr-o formație rock standard. Dacă vorbim despre secția ritmică, asta înseamnă tobe și bas. La care se adaugă chi­tară armonie (care poate fi înlocuită cu clapele), chitară solo și vocalist…

 

„Sunt un tip IMPULSIV. Dar un anumit tip de reacție RAPIDĂ nu poate să fie decât LĂUDABILĂ la un bărbat.'

 

Ei de ce n-au dirijor?

Pentru că au secția ritmică: au tobar. Băiatul de la tobe are, cumva, rolul dirijoru­lui. Dirijorul are o suprapu­nere de roluri, cam pe prin­cipiul foilor de ceapă. Unul dintre roluri e de a imprima un tempo, o pulsație muzi­cii. Spre deosebire de muzi­ca rock sau pop standard, în muzica simfonică există numeroase fluctuații de tempo – unele prevăzute de partitură, altele nu. Alt rol ar fi să spun cât de tare sau încet să cânte. E ca la regi­zori – ai o indicație care prevede așa: cutare intră furios în scenă. Bun, dar cum sugerezi furia? Trântești o ușă, mergi mai repede, ai o anumită mimi­că?… Apoi, eu, ca dirijor, sunt cel care stabilește nive­lurile – noi îi spunem dozaj. Dacă violoncelul cântă mai tare, avem mare grijă ca su­flătorii, trompetele, să nu-l acopere, să se subordoneze. Cu alte cuvinte, sunt răs­punzător de o anumită ie-rarhie. Mai trebuie reglat și cum se cântă. Nu e suficient să respecte partitura, asta se numește execuție, ceea ce ar putea face și un compu­ter: introduci notele într-un program și gata! Dar asta nu e muzică. Muzica presu­pune o anumită vibrație, emoție, care e umană…

 

Rockerul adolescent e satisfăcut! Nu e periculos pentru vanitatea cuiva să tot dirijeze oameni?

Nu, pentru că nu prea le spui tu ce să facă, ci cum să facă. Ce să facă ține de anii lor de pregătire. Și mai mult decât să le spui, le sugerezi. Apropo de ce vântur eu ba­gheta aia prin fața lor: acolo este un limbaj gestual foarte bine codificat.

 

De ce nu te-am găsit pe Facebook? Doar ești considerat, și chiar ești!, un tip modern…

Îmi dau seama că asta ocu­pă foarte mult timp. Când am timp pentru mine, pre­fer să mi-l petrec cu o parti­tură sau cu o carte. Sau plimbându-mă pur și sim­plu. N-ai idee câte lucruri descoperi plimbându-te și deschizându-ți receptivita­tea față de clădiri, șoferi nervoși, textura asfaltului… După părerea mea rețelele de socializare creează un soi de dependență. Obsesia asta de a fi tot timpul conectați, or mie îmi place deconectat!, ne duce în acel sat global de care vorbeau sociologii. E echivalentul băbuțelor care stau pe ban­că și se uită la cine mai trece pe uliță. Și mai am o pro­blemă: de fapt, mă intere­sează foarte puțin ce fac ceilalți oameni. Iar pe prie­tenii mei pot pur și simplu să-i sun!

 

Soția ta, Mihaela, îți ofe­ră doza zilnică de poezie și umor, după cum sin­gur ai mărturisit. Ce dai la schimb?

Sper că îi ofer o oază de con­trol și de siguranță. Și faptul că ne avem unul pe altul.

 

Cum e să fii însurat cu o balerină?

Splendid! Balerinele au o grație… îmi amintesc de fe­line, iar mie îmi plac felinele de mor! Și nu mă pot abține să nu mă gândesc că sunt câteva personalități pe care le admir și despre care am descoperit, uluit, că erau căsătoriți cu balerine: scrii­torul francez Louis-Ferdi­nand Céline, Carlos Klei­ber, unul dintre dirijorii pe care îi stimez cel mai mult, ca să nu mai vorbesc despre Sergiu Celibidache.

 

„Aveam de dirijat o operă ROMANTICĂ și ştiam că sunt anumiţi BUTONI care se potrivesc, dar îi lăsasem acasă. M-am dus la HARRODS şi am luat unii la fel!'

Ce a moștenit de la tine, din punctul de vedere al personalității, fiul vos­tru, Alexandru?

Cred că impulsivitatea, sunt un tip impulsiv. Dar un anumit tip de reacție rapidă nu poate să fie decât lăuda­bilă la un bărbat.

 

În afară de școala milita­ră, ce te-a mai făcut om?

Conservatorul, normal. În li-ceul militar mi s-a accentuat și un fel de intransigență de care nu sunt foarte mândru.

 

Ce mici extravaganțe îți permiți în ținutele de scenă?

Butonii! Am o colecție mică, de fapt foarte mică, de butoni la care tin extra­ordinar. Și am micile mele superstiții. Pentru un anu­mit gen de seară, un anumit gen de muzică, țin neapărat port niște butoni. În trea­căt fie spus, nu cred că exis­tă artist care calcă pe scenă fără superstiții. Îmi amin­tesc că eram plecat din țară și aveam de dirijat o operă romantică. Și știam că sunt nişti butoni care se po­trivesc, cei cu St. Georges Cross (n. r. – Crucea Sfân­tului Gheorghe). Mi-am dat seama că îi lăsasem acasă! A fost foarte simplu: m-am dus la Harrods, pentru că eram la Londra, și am luat unii la fel!

 

De la Harrods? Cool!

Acolo aveau!

 

Ce te provoacă mai tare – o sală de oameni care nu gustă genul muzical clasic sau una de snobi?

Snobii nu mi-au plăcut nici­odată! Dar mi-am dat sea­ma că de foarte multe ori mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut în viața mea la concert, și eu nu dirijez doar în București. Sunt oameni atrași de brandul unui festival gen Enescu, e de presupus că nu fac diferența dintre orches­tra din Liverpool și cea a Filarmonicii din Londra. Snobismul poate fi însă poarta de intrare către ma­rea muzică. Ei vin acolo ca să fie văzuți, nu ca să ascul­te. Dar, la un moment dat, își dau seama că acolo se întâmplă ceva mult mai mare decât să-ți etalezi nu știu ce costum în pauză. Ceea ce mă calcă pe nervi în continuare sunt telefoa­nele mobile din sălile de spectacol. Săptămâni în-tregi de muncă sunt distruse de un telefon mobil, eventu­al și cu o sonerie kinky, de pildă celebrul „vals în la major' de la Nokia!… E ca și cum te-ai duce într-o galerie de artă și ai zgâria o pânză.

 

Tiberiu, unde și când ai fost cel mai fericit în 2014?

Sunt fericit de fiecare dată când mă joc cu băiețelul meu, Alexandru, deoarece, prin natura meseriei, stau destul de puțin acasă. Cred că cea mai fericită zi de anul acesta a fost pe 15 sep­tembrie, când a început școala, că a intrat în clasa întâi. Iradia așa o bucurie molipsitoare! Și, firește, sunt fericit de fiecare dată când calc pe scenă – nu poți să nu simți acea vibrație!

 

Publicul nu prea te vede elegant „în civil ca în această ședință foto…

Ceea ce fac hainele nu este să îmi ofere ceva ce nu aveam dinainte, ci să scoată în evi­denţă anumite lucruri pe care Adina Buzatu le-a văzut la mine şi pe care, probabil, nici eu nu le bănuiam.

 

HORIA GHIBUȚIU

Foto MARIUS BĂRĂGAN

Coafură: CRISTI PASCU

Machiaj: MIHAELA VASILE

Vestimentație: MESSAGERIE, SAND COPENHAGEN, PAUL&JOE, LORDS&FOOLS, DANIELE FIESOLI, BAGUTTA, ETON OF SWEDEN, WOOL 172, RAPARO, MAGNANNI, ORTIGNI (toate, în exclusivitate pentru România, prin TRENDS by Adina Buzatu)

Fotografiile au fost realizate la Galeria Eastwords Prospectus Artwork: RADU CIOCA

 

Tiberiu Soare – Când simfonia e coolTiberiu Soare – Când simfonia e cool
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter