Tily Niculae, interviu emoționant după divorț: "Am gestionat foarte elegant toată povestea. Singură. Nu e neapărat o fericire să fii mereu 'femeia puternică'. Aștept și eu să vină cineva care să mai ia din greutatea de pe umeri"/ EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După ce a cunoscut succesul încă din adolescență, odată cu rolul din „La Bloc“, unul dintre cele mai îndrăgite seriale ale anilor 2000, Tily Niculae și-a construit un drum în care actoria este doar una dintre etapele importante. Astăzi, vorbește cu sinceritate și emoție despre femeia din spatele imaginii publice, despre provocările și satisfacțiile vieții de mamă, despre divorț, despre vulnerabilitate și, nu în ultimul rând, despre curajul de a începe un nou capitol profesional.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI

Ai scris recent un mesaj care a atras atenția multor oameni: „Adultul matur nu este cel care nu are răni, ci cel care poate rămâne uman în timp ce îl doare. Poate cere ajutor, poate oferi sprijin și poate transforma experiențele grele în poduri, nu în ziduri. Din ce experiențe de viață s-a născut această reflecție?

Din dezamăgire, evident. Și din conștientizarea faptului că eu, în această viață, indiferent prin câte situații grele am trecut, nu am ridicat ziduri în fața celorlalți. Am lăsat întotdeauna podul acela deschis, știi? Am permis oamenilor să ajungă la mine.Poate tocmai de aceea dezamăgirea doare atât de tare. Pentru că, atunci când tu lași drumul deschis către sufletul tău, te aștepți ca omul de lângă tine să știe ce să facă odată ajuns acolo.Da. Din dezamăgire.

Tily Niculae (2)Tily Niculae (2)

Cine i-a fost alături actriței Tily Niculae în momentele grele

Există o rană care te-a schimbat definitiv ca om? De câte ori ai avut senzația că trebuie să fii acolo pentru toată lumea și că nu îți este permis să cedezi? Ție cine ți-a fost alături în momentele dificile?

Ioi, ce întrebări… Da, există. Și continuă să existe. Pentru că am realizat că, oricât de mult aș fi eu cu inima deschisă, unii dintre oamenii din jurul meu și, paradoxal, chiar unii dintre cei mai importanți oameni pentru mine pot avea potențialul de a fi acolo, dar nu și capacitatea de a înțelege la un nivel atât de profund ce înseamnă reciprocitatea. Au fost prea multe momente în care nu mi s-a permis să cedez. Pentru că nu era nimeni lângă mine care să poată prelua „butoanele, să spun așa. Au fost nopți în care am plâns până la epuizare.

Citește și: Tily Niculae trage un semnal de alarmă după ce Victoria Ionescu și-a luat viața la 22 de ani: „Depresia nu este o rușine. Nu este un moft. Nu este lipsă de voință. Și, mai ales, nu este ceva ce trebuie ascuns sub preș”

Au fost momente critice în care trebuia să iau o decizie sub presiune. Acum. Pe loc. Fără să am timp să mă prăbușesc.În momentele dificile au existat și oameni lângă mine. Pe unii îi pot număra pe degete și le mulțumesc. Iar despre ceilalți… atât au știut, atât au putut. Și spun asta despre toți cei la care mă gândesc. Dar, real, real, real… cred că cel mai mult a fost Dumnezeu. Am vorbit foarte mult cu El. M-am rugat foarte mult. Și L-am rugat un singur lucru: să nu mă lase să cedez. L-am rugat să nu mă lase să cedez.

Tily Niculae, interviu emoționant după divorț

Ești o femeie extrem de puternică, iar asta se vede și după cum ai gestionat divorțul de Dragoș după 15 ani de căsnicie, dar și modul în care ai anunțat o veste atât de surprinzătoare… Cum ești acum, cum stau lucrurile între voi?

Știi de câte ori am auzit: „Ești o femeie extrem de puternică? Am auzit-o de atât de multe ori, încât uneori simt că această „putere înseamnă să car cărămizi în spate. Da, am gestionat foarte frumos și foarte elegant toată povestea. Singură. Și mi-am dorit ca, peste ani, copiii mei să poată privi în urmă și să vadă ce înseamnă eleganța. Ce înseamnă să știi să întorci și celălalt obraz. Ce înseamnă să rămâi om chiar și atunci când alții poate nu s-au purtat la fel cu tine.

Citește și: Tily Niculae și fiica ei, superbe la VIVA! Influencers Party 2026! La 15 ani, Sofia a atras toate privirile într-o ținută cool și cu un machiaj discret

Și, mai mult decât atât, mi-am dorit ca oamenii care mă urmăresc, pentru că știu că am o voce puternică, să vadă că se poate și altfel. Indiferent ce s-a întâmplat în realitate între doi oameni, nu trebuie să uiți momentele frumoase de la început. Iar pe cele rele trebuie, la un moment dat, să le lași să se ducă, să se spele, cum îmi place mie să spun.

Citește și: Marcel și Armina Andrei, dați afară de la Insula Iubirii. Ce gest neașteptat a făcut concurenta după doar câteva ediții

Tily Niculae: „Acel ‘noi’ nu mai există”

Pentru că, atunci când iei o astfel de decizie, trecutul nu mai poate fi schimbat. Contează prezentul. Contează alegerile asumate. Și contează felul în care vrei să-ți construiești viitorul. Deși, pentru mine, nici măcar viitorul nu este centrul. Știi că eu sunt omul care încearcă să trăiască efectiv clipa.

Acum, ca și atunci, sunt tot pe poziții. Fir-ar să fie… tot femeia puternică! Yey, ce să vezi? Dar nu este neapărat o fericire să fii mereu „femeia puternică. Aștept și eu să vină cineva care să mai ia din greutatea asta de pe umerii mei. Nu pentru că îmi pun speranța sau fericirea în altcineva, ci pentru că nu cred că este normal sau sănătos să trăiești singur ducând totul pe umeri. Și nu cred că un moment greu ar trebui să-ți schimbe dorința de a trăi frumos într-un parteneriat.

Nu aș vrea să vorbesc despre cum stau lucrurile între noi, pentru că acel „noi nu mai există. În mintea mea, alegerile sunt clare. Pot să spun un singur lucru: îmi doresc și sper ca, în continuare, să rămânem părinții implicați, zi de zi, ai copiilor noștri. Iar lucrul acesta îl pot confirma și astăzi: se întâmplă.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton