Tribunalul a anulat expertiza medico-legală în cazul morții lui Victor Socaciu: „Trebuie refăcut în totalitate!”. Familia artistului reclamase un presupus caz de malpraxis

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Răsturnare de situație în cazul morții lui Victor Socaciu. Tribunalul Constanța a anulat raportul de expertiză care stabilise că nu există o legătură de cauzalitate între presupusul act de malpraxis reclamat de familia artistului și decesul acestuia. Este vorba despre investigația medicală la care Victor Socaciu a fost supus, un CT cu substanță de contrast efectuat de medicul reclamat de familie.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Victor Socaciu a murit pe 27 decembrie 2021, într-un spital din București. După deces, Brândușa Simion a declarat că artistul ajunsese la spital pentru o intervenție pe care o considera minoră. Ulterior, ea a acuzat că Victor Socaciu ar fi contractat o infecție nosocomială, care i-ar fi provocat un șoc septic. Familia a cerut atunci deschiderea unei anchete de malpraxis. Potrivit informațiilor publice, medicul care a întocmit raportul de expertiză ar fi făcut parte și din comisia disciplinară care a decis clasarea plângerii.

3460d602-eefb-4934-b9e6-448ea2b64ee73460d602-eefb-4934-b9e6-448ea2b64ee7

Citește și: Ana-Maria, fiica regretatului Victor Socaciu, a fost operată de urgență: „A fost o intervenție grea. S-a nimerit să fie și ziua fetiței mele cât am fost internată'

Răsturnare de situație în cazul morții lui Victor Socaciu

Acum, la aproape cinci ani de la moartea artistului, cazul intră într-o nouă etapă. Tribunalul  Constanța a anulat raportul de expertiză, iar această decizie permite continuarea demersurilor pentru a se stabili ce s-a întâmplat, de fapt, în cazul lui Victor Socaciu. Ancheta poate merge mai departe, inclusiv în ceea ce privește presupusa legătură dintre actul medical reclamat de familie și decesul artistului.

„Tribunalul Constanța, la cererea noastră, a Brândușei și a mea, a constatat că expertul care a stabilit că nu există legătură de cauzalitate între act de malpraxis al, reclamat împotriva medicului care i-a făcut analiza medicală, CT-ul cu substanță de contrast, lui Victor Socaciu, și decesul lui', a declarat avocata familiei, Dalina Terzi, pentru Spynews.ro.

Expertiza va fi refăcută

Avocata Dalina Terzi a explicat că familia lui Victor Socaciu a cerut recuzarea expertului, tocmai pentru că acesta își exprimase deja opinia în cadrul procedurii disciplinare. Medicul fusese sancționat la acel moment, însă sancțiunea s-a rezumat la un avertisment. Potrivit avocatei, faptul că același medic a fost implicat anterior în procedura disciplinară a ridicat probleme în ceea ce privește imparțialitatea expertizei realizate ulterior.

Citește și: Marina Almășan, detalii despre relația dintre Victor Socaciu și Vasile Șeicaru, după ce s-a speculat că erau în conflict: „Cu Vasile am vorbit mult pe această tema, încă de când eu si Victor formam o familie”

Citește și: Neti Sandu, previziuni pentru anul viitor, după schimbările și ritmul alert din 2026: „2027 o să fie mai greu. Trebuie să ținem hățurile!'

Prin urmare, raportul de expertiză a fost anulat și trebuie refăcut în totalitate. Acest lucru înseamnă că analiza privind ceea ce s-a întâmplat în cazul lui Victor Socaciu va fi reluată. Noua expertiză urmează să clarifice dacă a existat sau nu o legătură de cauzalitate între presupusul act de malpraxis reclamat de familie și decesul artistului. Cu alte cuvinte, ancheta medicală trebuie să stabilească, pe baza unei noi evaluări, dacă procedura medicală și urmările acesteia au avut vreo legătură cu moartea lui Victor Socaciu.

„A fost sancționat, dar doar cu avertisment. S-a anulat raportul de expertiză și se va reface în integralitatea lui', a mai declarat avocata familiei.

Sursa foto: Facebook

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton