Gala de duminică a emisiunii Casa iubirii a adus momente extrem de încărcate de emoție pentru concurenți și telespectatori. Valentin și Daniela au trăit clipe copleșitoare, izbucnind în lacrimi amare în timp ce tânărul a decis să își deschidă sufletul și să vorbească deschis despre o traumă din copilărie care i-a marcat profund modul de a iubi și de a se raporta la cei din jur.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Valentin a făcut o dezvăluire despre copilăria sa și despre relația pe care a avut-o cu părinții. Dezvăluirea concurentului a avut un impact puternic asupra Danielei, care a început și ea să plângă.
Valentin și Daniela au izbucnit în plâns la gala Casa Iubirii
În cadrul galei, Valentin a oferit detaliile unei drame personale pe care a purtat-o în suflet de-a lungul anilor. Tânărul a mărturisit că a crescut într-un mediu familial în care afecțiunea nu era exprimată prin vorbele dulci sau prin încurajări, ci prin critică constantă.
Părinții săi au ales să îl critice intensiv din dorința de a-l face să își vadă greșelile și să devină cea mai bună variantă a lui, însă acest mod de educație l-a făcut să asocieze în mod inconștient iubirea cu un comportament rigid și critic.
Cu toate acestea, Valentin a subliniat că nu le poartă pizmă sau pică părinților săi pentru felul în care l-au crescut.
„Eu nu vreau să-mi blamez părinții, ei aia au învățat, așa își exprimau iubirea. Să devin cea mai bună variantă a mea. Ei mă criticau cu scopul de a vedea greșeala. Așa am învățat și eu la rândul meu că înseamnă iubirea. Așa am fost și eu crescut la rândul meu. Nu am crescut cu Te iubesc„”, a declarat Valentin printre lacrimi.
Daniela, reacție la lacrimile lui Valentin
Dezvăluirea sinceră și dureroasă a lui Valentin a avut un impact emoțional puternic asupra Danielei. Vizibil copleșită și în lacrimi, concurenta a recunoscut că a fost o zi dificilă pentru ea, dar că această discuție sinceră a ajutat-o să își găsească liniștea și să înțeleagă dedesubturile anumitor reacții ale lui Valentin din trecut.
Înțelegând rădăcina comportamentului partenerului ei, Daniela a punctat că este nevoie de efort din partea amândurora pentru ca relația lor să meargă mai departe și să depășească aceste bariere emoționale:
„Astăzi nu este o zi așa bună pentru mine, dar m-am liniștit. Acum înțeleg de ce se comporta așa în anumite situații. Dar trebuie să lăsăm unul de la celălalt„, a declarat Daniela.
Daniela și Valentin de la Casa Iubirii, semne de despărțire
Zilele trecute, Valentin și-a deschis sufletul în fața Danielei și a recunoscut că îi este greu să îi ofere mereu sprijinul și atenția de care are nevoie.
Concurentul a mărturisit că încearcă să își schimbe comportamentul, însă nu îi este deloc ușor, deoarece felul în care a fost crescut încă își pune amprenta asupra relației lor.
„Cumva, e ca și cum aș învăța o limbă străină. (…) Așa am crescut, eram crescut cu critici și asta am învățat eu că trebuie să aplic. (…) Mi-e greu, câteodată, să-ți ofer ceea ce ai nevoie și e aiurea, că mi-e frică să nu se ajungă la ceva nașpa…’, i-a mărturisit Valentin iubitei sale.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/001-cover-6-67.jpg)
Momentul a continuat cu răspunsul Danielei, care a încercat să îl liniștească pe Valentin și să îi arate că îi înțelege dificultățile.
„Eu mereu te înțeleg și pot să te înțeleg. Eu am conștientizat, încă de la început, că suntem diferiți. (…) Noi am fost crescuți diferit și asta e o problemă acum, dar, dacă există dorință, o să reușim, din partea mea există 100%. (…) Fii tu, fii natural! Că eu o să te iubesc așa cum ești tu. Nu trebuie să te forțezi cu absolut nimic’, a spus ea.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/ci2-37.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/colaj-cas-aiubirii.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-2026-01-19t120207.269.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/03/oana-matache-radu-siffredi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_c0c0b62c7ed89dddc63080cae83e375b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_268d7f6cc3a27c6c2f7ef88358c55fdb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_8749b8c6242f610f2ceaa0d58fc43f77.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_aac2fbf42aae2877a12a281b534352c4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_0540ccb114c0dd38ba0b1c92118c3d8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/67-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/io-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/andra-catalin-intro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/33-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/larisa-uta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/33-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_b80fa684b99447cb7a4abdbee46f1be7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_99f884d51eacf34f52d41eee84c08dcd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_cf9c362abd031e0bcff8b4c96350b650.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_3147f9989c6c1a4ae008aeacff1391ba.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_5cdda98c56cd061b9f6f024e0e9bed69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_81e1d3f03fb54482be1aaee04413bae1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b1dbef21b2e397f52509a72e94a1e5e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_032bbc71959244335e582c8845f8313b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7ef06c7ebc7c58a6693028ce0a99007b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e600d1e0f4fb46c23aef60e34e67755d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_8db4e8ae61a7e9ecee1592bcdbcb27fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e41f4d7c390c7bae7a16588c9eecd73e.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/400x265/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_14a13913f53779f2676fc3b32d7904d0.jpg)
![Primele 3 ispite masculine din noul sezon «Insula Iubirii»! Cine este fostul concurent care revine [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_71a280f07d6863fb2ac10a6ab4f1ab1f.jpg)
![Mamă sau soră?! Cum arată mama Anei Bodea: «E cea mai frumoasă femeie!» Asemănarea e uluitoare [21 FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_87d4102a65267526f6620e39178c58b5.jpg)
![Andra și Cătălin Măruță își reînnoiesc jurămintele după 18 ani! Decizia luată la majoratul căsniciei: «Trebuie sărbătorit...» [FOTO]](https://thumbor.unica.ro/unsafe/450x298/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_fa325a16e41e9102ba9468b2cb4b0545.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_7e2683889ab48021a8c39afc59f05e70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e95830793d82804b6f91d789cae621b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ea003879f296a1a14fff8462d4e7ac63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9ebf8a09ef0d641d57da5eec5e379835.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_17b7e8cdeecf6cd6ad578d4fe967c06b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_eaf1e89ca85ef0174a08f6b6047a767e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a3085dfbcd5785035b747b8484bdc099.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_57f3c3709b2fb6df72824c17f016c23c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b2ba424eeda5fdd6b0b74fd4267325a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_5a14cd7d15f74af288d600c2434b1c83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_0ea65865ecfe9ba335a3cbecd51d0dae.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_4958042814e27b63ef6370421434ec6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/ristei-badea1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/irina-begu-cununie-civila.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/mariana-nidia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/08/778-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5ba4f8605b793ddd10ecfb652e995994.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_880e7f9ed03eea7acc5035b0fce35c72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_9a21c22f3cadd9bba4dae275dda11539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6dd5023aa00ccebe4d3dcf9d670c5e92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_57cbf70e33bae496fc96aa19c1510b53.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_4516a9c45be8472035e874875964a30f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_2d56bab709886e23f3a337b6da655031.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_a31944b0e1a7d7eea1774498f0ec332c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_812e93008f29dc9079e622dce12e4ffd.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_39c850dd7ebe0464306f16089bba2dff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_b5d76d76960d455260b2421677c67117.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_abdd8fac5fbe5c8556a2d7373ea123d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7ffbec74b372b52ba454f94bced757fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_7fed4566ef8c7bfeb60fc2abb6ee840c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_2e91c8deeb43822dd02cdbfb78912d55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d77c0c6103fde6719de4da26f7625acf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_7e1c88589e7451788ab4c74ed403428c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_e18cf945aef2330027bdcebdaf0eb117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_1833923361d608a8e740d088e9f39a4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_ed50f214d67477a7ba5a187cd624e05b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_4cd31172d718aa274e800641c6b54566.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_30fefe76482fdf4d766efa80461612de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_43d5f8bcef44bc0582e11aa1fc287153.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d0565ae1c632ec3dc5adba590538c9e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0fec98d2846704d5fd89a6dc9720d480.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_0c295057e24f828f1f7c957ec5fe0548.jpg)