Valentina Pelinel naşte peste mai puţin de două luni. Ce sacrificii a făcut pentru sarcina cu gemene

Publicat pe

Valentina Pelinel mai are foarte puţin şi va naşte. În aproximativ două luni, soţia lui Cristi Borcea va aduce pe lume două fetiţe. Iată ce sarificii a făcut acum, în ultimul trimestru de sarcină!

Valentina Pelinel a surprins pe toată lumea când în toamna anului trecut a confirmat că este însărcinată cu gemeni. Surpriza a fost şi mai mare când a dezvăluit că ea şi Cristi Borcea vor avea două fetiţe. S-au decis şi asupra numelor. 

Iată că momentul cel mare se apropie. În mai puţin de două luni de zile, Valentina va naşte. Toţi stau cu sufletul la gură deoarece naşterea nu va fi una uşoară. Două minuni vor veni pe lume. În ultimul trimestru de sarcină, vedeta a făcut unele sacrificii. A avut grijă la alimentaţie, a făcut sport mai puţin şi a purtat din hainele soţului, ale ei nu o mai încăpeau.

„Fac şi acum sport, exerciţii uşoare cu profa Luminiţa Nicolescu. Mai merg şi la masaj şi la câte un tratament pentru hidratarea facială, dar destul de rar pentru că nu am timp. În ceea ce priveşte garderoba, nu mi-am cumpărat prea multe, ci doar câteva chestii care să ţină burtica. Mă mai servesc de la domnul Cristi cu geci, cu pulovere sau treninguri”, a declarat Valentina Pelinel pentru click.ro. 

Aşadar, garderoba lui Cristi Borcea e perfectă pentru ea, mai ales că a luat câteva kilograme în greutate. Valentina se pare că aşteaptă cu nerăbdare să îşi ducă fetiţele la piept. Deja a cumpărat cele necesare, a amenajat camera, a cumpărat totul la dublu.

Valentina Pelinel, însărcinată cu gemene, a îmbrăcat o rochie foarte mulată

În familia lui Cristi Borcea sunt numai motive de fericire în ultima perioadă. Fostul acționar de la Dinamo s-a căsătorit cu femeia cu care spune că va rămâne toată viața, urmează să fie tată de gemene, iar Valentina Pelinel îl iubește necondiționat. Cu ocazia zilei de naștere a soțului ei, Valentina Pelinel a transmis public un mesaj pentru Cristi Borcea, în care îi declară toată dragostea ei.

Foto: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter