Vedete care s-au logodit şi acum sunt însărcinate

Publicat pe

Mila Kunis este ultima vedetă de la Hollywood care completează lista celebrităţilor care s-au logodit cu partenerii lor de viaţă, iar anul acesta urmează să devină mame.

 

Mila s-a logodit cu Ashton Kutcher după o relaţie de 2 ani, iar de curând cei doi au anunţat că anul acesta vor deveni pentru prima dată părinţi. Se pare că în luna aprilie, relaţia se va oficializa în cadrul unei ceremonii restrânse la Los Angeles.

 

Scarlett Johansson – După despărţirea de actorul canadian Ryan Reynolds şi flirtul cu Sean Penn,  Scarlett şi-a găsit fericirea în braţele francezului Romain Dauriac. La sfârşitul anului trecut actriţa a primit un inel de logodnă vintage, în stil Art Deco, şi anul acesta vor deveni părinţi pentru prima dată.

 

Olivia Wilde s-a logodit cu Jason Sudeikis în 2013, la puţin timp după sărbătorile de iană. Vedeta din Dr. House' este acum însărcinată, iar primul copil al cuplului se va naşte în curând. Daca se vor hotărî să se căsătorească, fiecare va fi la al doilea mariaj.

 

Christina Aguilera s-a logodit cu asistentul de producţie Matt Rutler chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, artista dând fericita veste pe contul său de Twitter. Drept dovadă a postat şi o fotografie cu ei ţinându-se de mână, pe degetul Christinei strălucind un inel superb cu diamant. Christina este mama unui băieţel pe care îl are împreună cu fostul ei soţ şi şi-a dorit să devină din nou mamă. Visul i s-a împlinit, iar artista aşteaptă acum al doilea ei copil.

 

Ciara – În luna octombrie a anului trecut, chiar de ziua ei, Ciara îşi anunţa fanii că s-a logodit cu rapper-ul Future. Acesta i-a dăruit un inel cu diamante de 15 karate. La scurt timp, artista recunoştea că este însărcinată cu primul ei copil, în timp ce logodnicul său mai are 3 copii cu 3 femei diferite.

 

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro