Victor Cornea reacționează după ce a fost ironizat, inclusiv de fostul antrenor, că acum e antrenat de Andreea Bălan: "Prezența Andreei este un bonus emoțional extrem de mare pentru mine" 

 Oana Pantazi
.

Fără doar și poate, au fost cuplul anului trecut, însă, de când sunt mereu împreună, Victor Cornea a fost ironizat nu o dată, în social media, că acum este antrenat de Andreea Bălan, lucru pe care nu l-au susținut doar internauții, ci și fostul antrenor al tenismenului, cel care l-a pregătit pe sportiv timp de 18 ani. Iată care a fost replica lui Victor Cornea!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!

După un divorț neașteptat și răsunător, ale cărui ecouri nu s-au încheiat nici acum, Andreea Bălan și-a găsit fericirea în brațele lui Victor Cornea, iar cei doi par a fi de nedespărțit. Artista și sportivul de performanță petrec momente minunate împreună, iar fiicele Andreei Bălan se înțeleg foarte bine cu partenerul mamei lor. Iată însă că, de cev timp, tot mai multe voci susțin că Andreea, care l-a însoțit pe Victor inclusiv în Australia, îl cam sufocă pe iubitul ei cu prezența, deturnându-i atenția de la competiții. Iată cum a răspuns tenismenul acestor acuzații tendențioase!

an1-1-1an1-1-1

Victor Cornea reacționează după ce a fost ironizat, inclusiv de fostul antrenor, că acum e antrenat de Andreea Bălan

Andreea Bălan și Victor Cornea sunt de nedespărțit de când au început relația. Cei doi îndrăgostiți au o mulțime de fani, dar, în egală măsură, au atras critici de partea lor, cauzate de diferența de vârstă și, mai nou, de faptul că artista îl însoțește pe tenismen la turnee. Internauții consideră că artista își distrage iubitul de la treabă. Recent, Andreea a postat fotografii cu ei doi din Australia, unde Victor a participat la Turneul Adelaide ATP, însă mulți fani au comentat că prezența artistei nu este de dorit, performanțele lui Victor urmând să aibă de suferit. De aceeași părere este și fostul antrenor al lui Victor Cornea, cel care l-a antrenat pe sportiv timp de 18 ani. Ironic acesta a explicat că nu mai este nevoie de el, de vreme ce acum iubita lui îi este antrenor și manager

'Nu sunt în Australia, pentru că este prea departe și nu era sigură participarea. În plus, antrenor și manager îi este Andreea Bălan', a declarat Marius Vecerdea pentru mediafax.ro.

Citește și: Andreea Bălan a aflat de la prima întâlnire cu Victor Cornea că tenismenul are un fiu: „A fost unul dintre punctele decisive pentru a-mi dori să avem o relație'

Citește și: Cum gestionează Andreea Bălan și Victor Cornea certurile în cuplu: „A fost nevoie de o muncă titanică cu noi înșine înainte ca noi să ne cunoaștem’. Ce spun despre gelozie / EXCLUSIV

Victor Cornea nu a rămas nepăsător în fața acestor acuzații aduse iubitei sale și, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, a explicat nu numai că are un antrenor, pe Andrei Cociașu, ci și că prezența iubitei sale este una de bun-augur pentru el.

'Antrenorul meu este @andreicociasu și lucrăm împreună de câțiva ani buni de zile cât timp mă aflu în România. El a reușit să fie cu mine și la Wimbledon, și la US Open anul trecut. În ultimii zece ani de zile am călătorit singur aproape mereu, iar prezența Andreei, când îi permite programul, este un bonus emoțional extrem de mare pentru mine la acest nivel, fiind trup și suflet alături de mine', a spus Victor Cornea.

Reacția Andreei Bălan, după ce a fost acuzată că-l distrage pe Victor Cornea de la carieră

Andreea Bălan și Victor Cornea și-au oficializat relația vara trecută, chiar de ziua de naștere a artistei. Se afișează adesea în mediul online, își fac declarații de dragoste și merg mai peste tot împreună, în semn de susținere și apreciere reciprocă. Artista nu lipsește de la meciurile de tenis ale iubitului ei, așa cum a făcut-o și recent, când Victor a participat la Adelaide ATP Tour și la Australian Open, unde a făcut echipă cu indianul Nsriram Balaji. Din păcate, Cornea și Balaji s-au oprit la cea de-a doua rundă.

Pe rețelele de socializare, Andreea Bălan a publicat mai multe fotografii cu Victor Cornea din Australia, acolo unde iubitul ei a participat la turneul de tenis de la Adelaide. Cei doi îndrăgoștiți au profitat de timpul liber pentru a vizita obiectivele turistice și a încerca experiențe noi, fiind cazați la un hotel de lux. Asta i-a nemulțumit însă pe unii internauți, care au comentat că artista îl distrage de la meciuri.

„Cred că ar trebui lăsat să-și facă turneele liniștit. Dacă vrea să câștige meciurile’, a fost mesajul primit de Andreea Bălan.

Mesajul a stârnit o reacție tăioasă din partea artistei, care a subliniat că prezența ei la meciuri are efectul opus: „Cucoană, habar n-aveți cât de greu le este jucătorilor de tenis în turnee și cât de important este să fie cineva din familie acolo să-i susțină’, a punctat Andreea Bălan.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton