Fostul premier Victor Ponta a anunţat că a depus prima sesizare împotriva ministrului Oana Ţoiu, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în cazul fiicei sale blocate în Dubai şi care nu a putut reveni în ţară cu un zbor de repatriere.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Fostul premier Victor Ponta a anunțat marți, 31 martie, că a depus o sesizare la CNCD împotriva ministrului de Externe, Oana Țoiu, și urmează plângerea penală la Parchetul General.
Victor Ponta a depus la CNCD o sesizare împotriva Oanei Ţoiu
Victor Ponta arată că legea prevede ce trebuie să facă reprezentanţii MAE în cazul unui cetăţean român minor, neînsoţit, aflat într-o zonă de război şi că a ataşat şi lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum şi lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate şi în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoţeau minori.
„Azi am depus prima sesizare împotriva doamnei ministru Oana Ţoiu la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Urmează, săptămâna viitoare, şi plângerea penală la Parchetul General. Nu mai este vorba despre Irina.
Ea a fost admisă la una dintre cele mai prestigioase universităţi americane din lume şi, din toamnă, va merge acolo la studii. De la acea universitate nu o poate scoate doamna Ţoiu şi nici nu va spune nicio hienă, focă sau „hering' userist că „s-a băgat în faţă'', a scris Ponta pe Facebook.
„Eu am curaj să mă lupt cu nişte neoameni şi cu haitele lor de hiene!”
Victor Ponta mai afirmă că „este vorba despre dorinţa sa ca niciun minor din România să nu mai fie discriminat de nişte neoameni ajunşi în funcţii înalte, nişte fanatici orbiţi de ură şi invidie'.
„Este necesitatea pentru societate noastră să ii sancţionăm pe ticalosii care se luptă cu nişte copii ca sa se răzbune pe parintii acestora', adaugă el.
Victor Ponta scrie că mai este un obiectiv important: să vedem dacă instituţiile statului îşi fac datoria legală sau au devenit total blocate de frică în faţa propagandei useriste.
„Toate elementele de fapt şi legale sunt acum clare: legea prevede ce trebuie să facă reprezentanţii MAE în cazul unui cetăţean român minor, neînsoţit, aflat într-o zonă de război. Avem ataşată şi lista întocmită de consulat, pe care se află Irina, precum şi lista pasagerilor din zborul respectiv, în care au rămas 14 locuri neocupate şi în care jumătate au fost persoane majore care nici măcar nu însoţeau minori', afirmă Ponta.
Fostul premier menţionează că „instituţiile statului român trebuie să aplice legea sau să ne arate tuturor că miniştrii USR sunt deasupra legii, beneficiari ai protecţiei speciale oferite din afara României!'.
„Eu am curaj să mă lupt cu nişte neoameni şi cu haitele lor de hiene! Sunt convins că, în această bătălie, vor fi mulţi oameni care mă vor sprijini! Pentru binele României şi al copiilor românilor!', spune Victor Ponta.
De unde a pornit scandalul dintre Victor Ponta și Oana Țoiu
Situația Irinei Ponta, fiica de 17 ani (la acel moment) a fostului premier Victor Ponta și a Dacianei Sârbu, aflată în Emiratele Arabe Unite pentru un interviu de admitere la o universitate din Abu Dhabi, a generat un scandal public pe 5 martie, după războiul declanșat de Israel și SUA în Iran, care a afectat și EAU.
Mai întâi, adolescenta a fost chemată la consulatul României din Dubai pentru a fi inclusă în avionul cu care urmau să revină în țară mai mulți copii. Apoi, ajunsă acolo, a aflat că nu va merge cu zborul organizat de autoritățile române.
Ponta a susținut că decizia a fost luată de ministra USR de externe: „Doamna Țoiu a dat-o jos din avionul care aducea români. A sunat ea personal la Consulul din Dubai să nu o lase să se urce în avionul de București, deși e minoră și e singură acolo. Acum e singură în Dubai și căutăm să găsim un loc pe un zbor să vină în Europa'.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/001-cover-7-scaled.jpg)
La rândul ei, Oana Țoiu a susținut că nu a intervenit deloc: „Noi nu luăm decizii individuale privind apartenența politică a părinților unui copil, nici ca prioritizare, nici ca deprioritizare, dar ce pot să îi spun acum public domnului Ponta, așa cum pot să-i spun oricărui părinte, este că vom face tot ce ține de noi să existe rute pentru România și vom asigura prioritate în continuare copiilor'.
Foarte important, purtătorul de cuvânt al MAE, Andrei Ţărnea, a declarat că Irina Ponta nu era înregistrată în evidenţele consulare şi nici în sistemul MAE pentru gestionarea situaţiilor de criză.
O zi mai târziu, pe 6 martie, fata lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu a revenit în țară cu o cursă comercială, FlyDubai.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/90.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/568-4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/157-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/01/fiica-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_30432fd0c6a76e128c2f77057c4596bb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_3a9d80f83d6fa68b5cd62267c0d7c43a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_34d8c8352e53064a8c078134293f200c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_07c5577b3ae18bbfbc0dd088ee0fcbd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_b0179b22dd9cee3de82c23cb3b51ce39.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-andreea-munteanu-survivor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-04-27t143522.041-1-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/vbv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-andreea-popescu-rares-cojoc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-ramona-micu-survivor.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/1213-1-1.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t132307.313-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_bce63958bed22527b1fe1c1b358a6c3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_0d41dd32848d4d76e5a7af3789a58bff.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_dc2359a8f2cfee8662ea910135a39613.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4e0cee0bdee298ce84fb159523772fab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_a46f664f8ed498e3bd00f60b1b227c36.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_3629a715eb733f7a3b16c3f0bad576ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_3445a23720b3107fd159f8aa8dc1e41d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_44707beaf308c1c1c01a489f70615288.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bcead12196bc363a2bd91a578dba73f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_7a004023273c49562904f821a3fb3e9b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_61924e6f030360e7d60354616c3c2b77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_cf6cd48abb69ad9dcc4342c72dab65d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_1755b60772c74632a4972ad7ab3f8fe2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_f4239a895de31fbc8ab47800fd4cf1fc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_8498cac8c01fe60d82fa4ad3afb4df6a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e1cb6dc4540972b1a4a6ec2b74fc8a9d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_a61bb37a977e784fbdcc2ece7abbd578.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bed17da4284e5af172a5fdc479acd669.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_03fc1becc8b0c41d07cd1ba00739f11d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4f549792f390664484ca04f88aa1bcdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9300172c239fe1efc362469899c80a92.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_960e544db2033df372903703de2c6642.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_2a7d208df0015f2ded6066fb759b047a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_785fdb1c5e0ee83d77282f0584790558.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bdf04e21ae6ec8e1f4c56baf374e9f96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5a9e5e9834e66d5ab486ea4b437df88d.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_19d5eb86aa5d45a9d2c82bcb09ecb900.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b9cfd81cd73514282733344b6c5555ff.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_70989b8fa0d5cb52ec2f1411a36ea0e6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t124847.799-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-damian-draghici.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/11/cine-este-alexandra-capitanescu-de-la-vocea-romaniei-2023.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-06t103533.506-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d53624d5f5a73604c8ed3aeb1b42d22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d84f19d594011e77dec5a683a6b134dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b7a311e169000771e94d85847a9c1ecd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_17af02aff9092df7761ed54aad1fddb7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_3642e4bf0c1ff4d0293a6ac871e99eeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_2f7a1557e16641e85e2969abb17df6d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_45f96b041a5e373fc4a0452a5e972854.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_38e71468bdd89f45bae4880c212a879a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_eb4bd1a26df0b1de7b0441441a560dd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_896f52d8479bae598a56efbb57f1c78d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ba4743eaa70df270ca17bdf4ced3dce7.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_0e5c7988e7fb9a39d808a2c9e87ac2a3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_8a6514f63c521fcb962b2a3195b3209b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_a2ed53b7fda066388cbd757139aab830.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_3a2065d74d14f5e00d9adcf05e97bf0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_dd53ef7ae50f18240b248c0970d85862.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_e5acaf6c7f09d73cb1bcdd79504523a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_475879b42e0b2eae818fe1201254af3f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_61924e6f030360e7d60354616c3c2b77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_182a3d5d23ef83144267c53756ef8536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_066bfc000bda34fcc6584b31d2a3a479.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_7e2817f59c841de274dff73327bb25dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_2259c3764d2fe4864bad0011c062cfaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_52e6e2f98076eaff4ba460a0d3be38a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_19ce3eb1c95ad1c550a8c34d440e4763.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f6d2e6c634a6efc529323f596d94f91d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_38515afb8005d4c6eb86813c2b3c2e46.jpg)