Viața Virginiei Rogin a fost marcată, încă din copilărie, de responsabilități asumate prea devreme și de pierderi care i-au modelat definitiv felul de a fi. De la anii în care, copil fiind, și-a crescut fratele mai mic în absența mamei bolnave, până la legătura profundă cu bunica ei, femeia care i-a fost sprijin și reper moral, actrița vorbește cu luciditate și emoție despre familie, destin și cercurile care se închid atunci când viața și moartea se întâlnesc într-un mod tulburător.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Cuprins
Povestea Virginiei Rogin nu este una despre o copilărie ușoară sau lipsită de griji, ci despre maturizare forțată, solidaritate și legături de sânge care devin coloană vertebrală pentru întreaga viață. Crescută într-o familie modestă, într-o Românie aflată încă sub semnul lipsurilor, actrița a învățat de mică ce înseamnă responsabilitatea, renunțarea și puterea de a merge mai departe chiar și atunci când opțiunile par să lipsească.
Boala gravă a mamei a transformat-o, încă din primii ani de școală, într-un sprijin esențial pentru fratele ei mai mic. Drumurile făcute pe jos, grija constantă pentru un copil de doar câțiva ani și pericolele cotidiene au făcut parte dintr-o realitate care a obligat-o să crească mult prea repede. Acele experiențe, trăite cu inocența și curajul unui copil, aveau să-i definească profund raportarea la familie și la viață.
Un alt pilon fundamental în formarea ei a fost bunica – o femeie cultivată, puternică, marcată la rândul ei de pierderi și de schimbările dramatice aduse de comunism. În anii petrecuți alături de ea, într-un univers simplu, lipsit de confort, dar bogat în cărți, povești și teatru ascultat la radio, Virginia Rogin și-a format sensibilitatea, curiozitatea și dragostea pentru artă. A fost o perioadă de liniște și profunzime, în care legătura dintre cele două s-a consolidat dincolo de rolurile clasice de bunică și nepoată.
Moartea bunicii, petrecută în aceeași noapte în care actrița își aducea pe lume fiul, a închis simbolic un cerc al vieții – unul pe care Virginia Rogin îl privește astăzi ca pe o lecție despre destin, continuitate și sens. Cu luciditate și credința că nimic nu este întâmplător, ea vorbește despre familie ca despre un spațiu al alegerilor sufletești, al lecțiilor neterminate și al iubirii care traversează generațiile.
Virginia Rogin: „Am intrat în viață destul de abrupt și repede”
Ați crescut într-o familie modestă, dar cu valori puternice. Cine v-a influențat cel mai mult în copilărie? V-a susținut cineva această pasiune?
Părinții mei, în primul rând. Nimeni nu a fost împotrivă. Ei erau conștienți că este greu, dar nu au zis nu. Ne-au crescut destul de liber, nu am avut niște părinți coercitivi, la modul să fi la opt acasă. M-au investit cu foarte multă încredere și eu am încercat să nu îi dezamăgesc. Și atunci a fost o chestie reciprocă așa. Mi-au spus: Dacă tu vrei, încearcă. Dar noi nu avem pe nimeni. Tata a venit cu mine la București a treia oară și când m-a văzut pe lista de reușiți nu i-a venit să creadă.
Pentru că el a crezut că nu am sprijinul moral și dacă nu am eu șanse? Am fost încurajată. Veneau profesorii la școală și le spuneau să mă lase să încerc, că sunt talentată. Mai ales că eu lucram, nu stăteam la mâna lor. Eram angajată la un colț de țară și eram plătită. Am intrat în viață destul de abrupt și repede. În ziua de azi, mulți stau la mâna părinților… Pentru noi, pe vremuri, pâine și parizer era lux. Dar nu am murit de foame, că țara asta e atâta de bogată! Ne hrăneam simplu și sănătos.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/coperta-10.jpeg)
Virginia Rogin și-a îngrijit fratele mai mic în copilărie, după ce mama lor s-a îmbolnăvit
Mama dumneavoastră s-a îmbolnăvit brusc, iar dumneavoastră, o copilă fiind, ați avut grijă de fratele mai mic. Cum v-a amprentat acel episod? Care este lecția cea mai importantă pe care ați învățat-o atunci despre familie, dar și despre dvs.?
Eram în clasa l când mama s-a îmbolnăvit foarte tare și a fost la un pas de moarte și fratele meu era micuț. Moldova era după război, după foamete și se construia în acea perioadă. Stăteam destul de departe de școală. Mama a fost internată la spital în Iași, noi stăteam în Bacău. Tata lucra în armată și pleca dimineața și se întorcea noaptea. Și atunci ne-am trezit fără ieșire. Până a venit o mătușă și a mai stat cu noi, l-am luat cu mine la școală. Mergeam 2 km pe jos cu copilașul acela de mână. Brusc, am devenit extrem de responsabilă. Avea 2-3 anișori și stătea cumințel în bancă. Învățătoarea, foarte înțelegătoare. Uneori venea tata să ne ia acasă, dar tot pe jos. Nu erau mașini ca acum; trecea când și când câte o trăsură.
Mătușa a mai preluat din sarcini. Chiar lângă casa unde stăteam în gazdă, trecea râul Bistrița. Și frățiorul meu avea o minge și o arunca în apa aceea, iar eu mă duceam să-i scot mingea din apa aia care mergea cu viteză. Eu nu știu cum nu am pățit ceva. M-a iubit Dumnezeu, m-a vrut în viață. Mă duceam să-i scot mingea și simțeam cum mă ia apa, dar eu nu renunțam. Și mă gândesc cum sunt acum părinții cu copiii în ziua de azi; îi duc la școală cu mașina.
Apoi, au sărit niște câini să-l muște pe fratele meu și el a rămas înțepenit pe loc până ce am mers eu să îl iau. Era frumos când stăteam la bunica mea, când mama s-a făcut bine și a venit acasă. Eram noi două la Ceahlău, că bunica rămăsese văduvă de tânără. Și noi stăteam așa pentru că aveam universul nostru. Nu era nici curent electric, nici televizoare. Aveam un radio cu baterii și cărți. Citeam mult, iar bunica voia să-i citesc. Ascultam piese de teatru la radio, aproape zilnic. Era o femeie deschisă și modernă. Bunica a fost o femeie înstărită, din familie bogată de avocați, dar a venit comunismul.
Când s-a făcut Hidrocentrala de la Bicaz, ea avea o casă acolo, ca un conac. Eu m-am născut acolo. I-au mutat pe dealurile de sus unde avea bunica pământ, dar oamenii aceia au trăit o dramă. Am stat lângă ea până ce a murit. Eram studentă pe atunci. Ea a murit în noaptea în care eu l-am născut pe fiul meu și ea o năștea pe maică-mea. Vezi cum s-a închis un cerc? Nimic nu e întâmplător! Nici familiile în care ne naștem, nici lecțiile pe care le avem de învățat împreună cu ei, pe care nu le-am terminat… Se spune că noi alegem unde venim. Când e ziua fiului meu îi spun: Mulțumesc că m-ai ales!
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/rogin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2023/09/whatsapp-image-2023-09-20-at-16.14.41.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/colaj-foto-cu-loredana.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/rogin.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e8799bd8bbba1ae29bc811068b974b94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_964d596d1b70e7a0c1cc4d4af0c82793.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_149f0d76a5c68e4c88a22e22d95992d0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_cb5f1f1ad692184e5fd3348d690b8ebf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6bbb1fcae0279c49ece6e72a0650f433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/211-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/mircea-solcanu-32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/445-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/8888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/628012384_25626860396964147_6711581716442775393_n-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/66565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/gigi-becali-1-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_492a2fd511d59f37c8a8afb0c48a7e4e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_3ea4f6f60215b8ebad334a8a16463e09.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_cd8b468b5286b4df0038d9930a41570f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e8799bd8bbba1ae29bc811068b974b94.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6bbb1fcae0279c49ece6e72a0650f433.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_eaf455e3f32d599bfe4378e69884f2b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_ec68abf359b599af5e6339daf9e8be83.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_97f6ed52d7a06be33c330d2e95069d67.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_4888a94a88f89ebd543e2ffb6d33bf76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5f12c3521755231cfa3265387020b309.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_98e7a9ad33161f1515fa862861c2725a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_833c85e0aa2b69d43295c51a22df3102.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_20ab0a8a2419a5a437064e6f18b469d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_6a941afb0fb5f7ab6f56e86b27852d17.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_86af88ba86960733d46d4bb5d3472b31.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_bd88cbb2343e476bbef3d2244c0c6f82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b15830dfa310f4a8e61253bbe1200957.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_31181a0451f3be4b21f03524504279c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_5714908d2f6c565f865b55b1748ff3f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_06809ce46ad136ffe957df801a63264b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_185c0fa75542ec3327f12fcb8f9b664d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_dd5db04e9f3d31044b1f93d474041503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cedcaaea7d61d7771466b4c2140e262c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3ff99c70acd9862910973e04fddaa57f.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_6023efd83ab891cde1787540e3526dcf.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_92c3d4c0142eaaf3ea3fa639f24ab29a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_0267dd6c75ddbc99f6f17243f94c4bed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_9087abd36f21ec359f2d2b16391ff357.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_c08446e0bbc5a58ebd2dd608c5eed0e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_12a2aa12b401b06fb6a1b171000bcea3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7e958cfc888392fb9d37186288a0c8b6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7b9e0fc7e88400aa23207c0fa8a77ba7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/12/colaj-niky-salman.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/898-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-foto-2026-02-06t164152.962-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-foto-2026-02-06t150511.991.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f5b246815204605916a95cf58fa740b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_5bddbffefb1dab97280985a612423a86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_27b12a124036d54259972df83787f8a9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_88756dfff9e2996b053e93934f723e32.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_14189a6c4008a8ec89ca034a1c116b1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_b863bc1898066df040c679bc354993cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_d642b99c9604705619a784f7748bbf12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_9c2792dd03eba12aa95731dec8d82d24.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_2d8a7219d1a8f438affa5e82655aa585.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_cb1033059b8fe9417a310bfa65958405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_6e396978230a11a85c7805a56143563d.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_3b1c31560a7f31664b42c7ce59d6a31d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_753ada4277b58c8629e1153328ef0f18.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_13c5c885d0c185af3b31c29c4540662f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_e352cc3bbfe7e9a3badfc25d6e69838a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_eebee92457964c7e6b9aef3a5be01ff2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_8e391a2373be1bfb0955207ff74cad6c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_37b70cee5fac81992e771008453c8e81.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_9af322cf012fae868a133d34abc7ba7a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6c4d3c92d4ee1340f5a2dcff086080b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_13fa3bb0b55df9eb95834f39215d5639.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_183d8b5fdcd61b1687f0cb760b99802d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b4621b845b1f28989aa8a36dd1126d8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_498ab6f9f7bf6016724a2e93643e041a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_b3835d6a05454546f164afbf28f93b97.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_68f51f4eefc2d6578e666b3b3d7c953b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d7f087c3fa5b08d8079c9d3b20511baf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_15bb3f3eb2eda5602b9a5a60d55bcad2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_50c4e703ee731619e2d318111c816967.jpg)