Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, despre iubire, gelozie și… “Fructul oprit”

Publicat pe de Oana Pantazi

Sunt două dintre cele mai iubite personaje din „Fructul oprit', în viața reală se iubesc de 6 ani, dar în serial nu fac un cuplu. Acesta este și motivul pentru care fanii lor sunt nemulțumiți, deoarece nu îi văd altfel decât împreună. I-am provocat, așadar, pe Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman la o discuție despre iubire, gelozie și… Fructul oprit'.

Cristina Ciobanasu si Vlad Gherman

Pe Cristina Ciobănașu și pe Vlad Gherman i-am întâlnit la un eveniment monden, unde au venit să admire cele mai noi colectii de ceasuri si bijuterii semnate Splend’or. Chiar dacă nu le-aș fi cunoscut povestea, mi-aș fi dat seama imediat cât de mult se iubesc după cum se priveau. Genul acesta de atitudine chiar nu se poate juca atât de bine – mi-am zis -, trebuie să vină din suflet, așa că am fost curioasă să aflu mai multe depre povestea lor de iubire care, în ciuda tinereții lor, durează de 6 ani.

Ana și Vlad nu doar că mi-au făcut pe plac, dar mi-au povestit, plini de carismă și cu un umor savuros, și cum a decurs cererea în căsătorie (dacă mai există fane care suspină după Vlad și încă nu erau la curent, aflați că este logodit cu Cristina de 3 ani și jumătate!) Apoi am vorbit despre cel mai cool serial al momentului, Fructul oprit', dar și despre faptul că cei doi îndrăgostiți nu formează un cuplu acolo… Evident, l-am întrebat pe Vlad dacă nu este gelos pe iubita lui când o vede sărutându-se cu Alex, personajul principal, frumușelul Petru Păun, care de la începutul acestui serial a frânt multe inimi. Vlad a spus că, până la urmă, asta face parte din meseria lor, dar, la insistențele mele a recunoscut că a fost încercat puțin de gelozie… Iar asta s-a întâmplat la casting, când au venit zeci de băieți frumoși, iar Cristina a trebuit, în timpul probei, să se și sărute cu ei. Nu de alta, dar trebuia să se vadă chimia dintre personaje, nu? „E un soi de gelozie, acum de ce să ne ascundem după degete?' – a conchis Vlad, în timp ce Cristina îi zâmbea aprobator.

Cu sau fără gelozie, Cristina (21) și Vlad (25) sunt împreună de 6 ani, de când ea avea 15 ani, și sunt logodiți de trei ani și jumătate, deci proba timpului a fost trecută cu brio, indiferent de provocări. Chiar dacă, spre dezamăgirea celor care îi iubesc, nu sunt un cuplu și pe micul ecran, o veste bună tot le-au dat fanilor – după câte se pare, serialul „Fructul oprit' va avea și un al doilea sezon. Mai multe amănunte, în videoul de mai jos!

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro