Oana Roman, despre cearta dintre Călin Geambașu și familia lui: ”Îi va părea rău”

Publicat pe

Scandalul în care este implicat Călin Geambașu și părinții lui pare că este departe de a se termina. Oana Roman i-a oferit câteva sfaturi lui Călin, după ce și ea a trecut printr-o situație asemănătoare. Vedeta a ieșit acum ceva timp la televizor, unde a vorbit nu tocmai ce trebuia despre tatăl ei, Petre Roman.

Prezentatoarea TV a dezvăluit că și ea a trecut printr-o situație asemănătoare și a ieșit la televizor și a spus lucruri nu tocmai plăcute despre tatăl ei. Oana Roman și-a dat seama ulterior de greșeala pe care o făcuse, însă singura ei dorință era ca tatăl ei să fie mult mai apropiat de ea și să o sprijine cum o făcea și în alte dăți.

'Călin Geambașu nu s-a mai limitat la a scrie pe Facebook despre problemele din familiile lui. A fost un moment în viața mea când și eu am ieșit la TV și am zis niște lucruri despre tata. Apoi mi-am dat seama că nu trebuie să le pun. Le spun părinților pleacă, vrând de fapt să le spună rămâi. Îmi doream să fie alături de mine, să simt sprijinul lui. Am avut acea ieșire pe care am regretat-o. Tatăl meu e foarte deștept și cerebral. Mi-a zis că eu sunt copilul lui și mă iubește.', a povestit Oana Roman.

În 2001, Cristina Geambașu, mama lui Călin, a fost bătută crunt de fiul ei

Călin Geambașu își acuză familia de multe lucruri grave, iar la un moment dat, tatăl  lui, Petre a dezvăluit că fiul lui și-a bătut mama pe vremea când el avea 20 de ani. Mai mult, Călin susține că bunica lui este cea care l-a crescut.

'Călin Geambașu acuză. Ies la iveală niște secrete dureroase. El își acuză părinții că l-a umilit, că l-au bătut în copilărie. Pe mine mă miră că el are 40 de ani și abia acum a ieșit acum să vorbească despre asta. Acuzele pe care el le aduce familiei lui sunt foarte grave. Pe mama lui o numește CO2, barza, 112, el spune că ea nu e mama lui, că bunica lui este cea care l-a crescut. El spune că a fost un copil bun care și-a ajutat părinții.', a mai spus vedeta.

Oana Roman îl sfătuiește pe Călin Geambașu să se oprească

Trecută printr-o sitație asemănătoare, vedeta îl sfătuiește pe Călin să înceteze întregul scandal pentru că la un moment dat îi va părea rău, cum și ei i-a părut după ce s-a certat cu tatăl ei, Petre Roman. 'A izbucnit acest scandal al cărui motiv eu nu-l înțeleg. El ține în el niște traume. Poate că pe undeva și-a pierdut echilibrul. El spune că doar răspunde unor acuze pe care părinții lui le-au adus la adresa lui. Vorbește că vrea să renunțe la numele de Geambașu. Îmi e greu să cred că el vrea să renunțe la 1 milion de euro. Eu cred că în mod privat ei trebuie să aibă o discuție. Atât Călin, cât și tatăl lui trebuie să se ducă să se trateze după părerea mea. Cred că ar trebui să se oprească să-și mai calce părinții în picioare pentru că într-o zi îi va părea rău, cum și mie mi-a părut.', a dezvăluit Oana Roman.

FOTO: Facebook

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter