Alina Eremia - The Girl Next Door

Deși a crescut sub ochii noștri, Alina Eremia nu mai e o fetiță. Am aflat de la ea cum a făcut tranziția de la revistele pentru adolescenți la cele pentru femei și cum și-a găsit echilibrul în viața personală.

alina eremia

 

Ne dăm întâlnire într-o zi de dumini­că (singura din toată săptămâna în care Alina are răgaz pentru un interviu) la prânz, într-un restaurant aproape de casa ei. E ora unu și cinci minute și Alina mă așteaptă, punctuală, zâmbitoare, gata să comande de mâncare. Răsfoiește meniul în căutare de ceva sănătos. Încearcă să țină dietă, de fapt să mănânce mai sănă­tos, de ceva vreme.

Se hotărăște la un piept de pui la grătar, o salată grecească și o Cola Zero, „singurul răsfăț pe care mi-l permit“.

Eram curioasă cum arată Alina Eremia în realitate, fata aceasta pe care fanele o iubesc încă de la 17 ani, de când debuta, alături de alți copii talentați, în serialul „Pariu cu viața“ și punea umă­rul la nebunia care a fost LaLa Band. Părinții știu despre ce vorbesc! Alina e genul meu de fată: jeanși negri, ma­iou alb, nu a venit cu poșetă. O jachetă din piele perforată argintie stă cuminte pe spătarul scaunului, foarte în tandem cu noua (nu chiar noua) ei culoare de păr: blond cu reflexe cenușii (#So­rinStratulat, pentru cunoscătoa­re). Sprâncene bine conturate, niște ochi maro intenși care privesc direct spre tine, zâmbet frumos pe buze. Așa arată un „produs“ crescut în lumina reflectoarelor. Să dezvoltăm: „De la 4-5 ani am participat la tot felul de emisiuni pentru copii și asta m-a ajutat foarte mult în momentul în care am ajuns să dau castin­gul pentru «Pariu cu viața». Aco­lo m-am simțit eu cel mai bine, în fața camerelor de luat vederi.“ Inițial nici nu a vrut să participe la casting, neplăcându-i să se impli­ce în ceva necunoscut ei, cum era în acel moment actoria. Însă doamna Eremia, cea care a însoțit-o la toa­te concursurile și i-a găsit sponsorizări pentru toate deplasările în străinăta­te, a pus piciorul în prag de această dată. Inițial s-au înscris 30.000 de copii la casting, au fost selectați undeva la 10.000, iar la castingul final au rămas 800. În ultimele două zile am rămas vreo 30-40 și în final, 20. „Bineînțeles că, atunci când am început munca efectiv, a început să mă atragă foar­te mult ce făceam. Mergeam zilnic la Buftea și făceam exerciții de actorie, pe care le-am regăsit mai târziu la cursurile de la UNATC, unde sunt studentă în ultimul an. De la o zi la alta mi-am dat seama că mi-am descoperit o nouă pasine care încet-încet devenea un rival al muzicii.“

 

Serialul a avut un impact surprinzător, iar LaLa Band a devenit cea mai îndrăgită trupă de adolescenți din România. Alina își amintește cu multă plăcere de turneele în care cutreierau țara, cu jumătate de autocar încărcat cu bagaje. „Schimbam cam opt ținute în concerte, care erau în­totdeauna sold out. Cu două ore înainte de acestea, se organiza o ședință de auto­grafe și de multe ori depășeam cele două ore și decalam începerea spectacolului. A fost o perioadă foarte frumoasă. Țin minte cum era să primești toată energia aceea a publicului: erau și copii de la 3 ani în sus și părinți, și adolescenți. Știau piesele, cântau cu noi, țipau.“

 

Acest public i-a rămas fidel Alinei și în mo­mentul în care a ales o carieră solo în mu­zică. „Publicul a crescut odată cu mine și conform rețelelor de socializare cam 20% au media de vârstă între 17 și 24 de ani, și alte 20%, între 24 și 34. Cu toate astea, tot copiii sunt cei mai implicați fani: știu toate piesele, toate pozele, nu există să fac o mișcare de care ei să nu afle primii. Îmi place să fiu deschisă cu ei, să le răspund la comentarii, să le dau sfaturi. Unele fete se filmează cântând piesele mele și pe cele care îmi plac le postez pe pagina mea și încerc să le fac virale.“

 

Cu așa mulți copii atenți la fiecare mișcare a ei, nici nu e de mirare că Alina e această prezență corectă în mass-me­dia. „Am foarte mare grijă la conținutul pe care îl livrez, de la muzica mea la po­zele pe care le public, la interviuri. Am grijă să nu fiu prea dezbrăcată. E drept că acum am un look mai îndrăzneț, dar e normal, am mai crescut, acum pot să îmi permit unele lucruri.“

 

O întreb pe Alina cu cine e prietenă din­tre vedete și începe să râdă. „Nu există prietenii adevărate în showbiz. Există simpatii, admirație și există competiție, care e bună și ea, în sensul în care vrei să te autodepășești. Da, le simpatizez pe Antonia, pe Giulia, pe Nicole Cherry, pe Sore, care mi-a propus să fiu nașa fetiței ei, Erin. Am fost foarte emoționată și sur­prinsă când s-a întâmplat asta. Mai ales că eu am o slăbiciune pentru fetițe! Am zis: numai bine, mă antrenez pentru ce mă așteaptă și pe mine la un moment dat… Da, vreau să fiu mamă tânără, înce­pând cu 26, 27 de ani (începând, am zis!). Și mama m-a făcut când era tânără și îmi place relația pe care o am cu ea.“

 

Inevitabil m-am întrebat dacă există și un potențial tată în ecuație. De mai multe luni de zile Alina este într-o relație cu un bărbat misterios. De ce misterios? „Nu am nimic de ascuns, chiar am recunoscut că am un iubit atunci când am fost surprinși de paparazzi. Nu simt că e ceva rău în a încerca să îmi găsesc fericirea și pe partea sentimen­tală. Dar el nu e o persoană publică. Nu vreau nici să îi dezvălui numele, pentru că nu își dorește lucrul acesta. El nefiind implicat în lumea showbiz-ului nu cunoaște toate dedesubturile, deși i-am ținut la început un curs intensiv de showbiz și i-am spus că există șanse să se mai întâmple episoade de genul pa­parazzi. Dar înțelege și că nu putem să trăim singuri pe o insulă pustie. Încercăm să facem activități cât de cât normale. De aceea am și fost surprinși la mall, la cumpărături. Sau la film… Unde știu că există camere sau paparazzi, nu mă duc. Încerc să îmi trăiesc viața în parametri normali și să am o relație normală. Important e să mă facă pe mine fericită, nu să astupe gura lumii sau să apară pe undeva ca să confirme anumi­te zvonuri.“ De aici trag concluzia că și recenta vacanță în Maldive tot cu el și-a petrecut-o. „El a venit cu ideea. A simțit și el că am nevoie de o vacanță.“

 

O întreb dacă în timpul acesta nu este curtată și de alți bărbați. „Probabil că se întâmplă lucrul ăsta, dar eu nu am ochi în stânga și în drepta. Eu privesc drept înainte. (râde) Probabil că mi se în­tâmplă și mie, și lui, dar asta în­seamnă că suntem simpatici amân­doi. Momentan sunt bine și mi-am găsit un echilibru în viața personală, așa că am și mai multă forță de muncă, și mai multă inspirație.“

 

În rest, după ce a terminat cu licența și a lansat un nou videoclip (la piesa „De ce ne îndrăgostim“), Alina se pregătește pentru un nou sezon al emisiunii Next Star.

 

ALINA BĂISAN Foto DIMITRI CACEAUNE

 

Coafură: ADONIS ENACHE
Machiaj: DIANA IONESCU

 

Loading...