Ce mai face Tora Vasilescu la 75 de ani. Actrița a făcut declarații rare despre perioada copilăriei: „Aveam atâta energie încât nu cred că am gândit vreodată că sunt obosită. Vecinii chiar râdeau de mama că sunt un băiețoi”

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI

VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Cuprins

1 Ce mai face Tora Vasilescu la 75 de ani. Actrița a făcut declarații rare despre perioada copilăriei
2 Actrița a avut o carieră impresionantă
3 Tora Vasilescu și-a pierdut tatăl la doar 14 ani

Tora Vasilescu privește în urmă cu multă căldură la anii crescuți la Tulcea, un oraș pe care îl compara cu Roma datorită celor șapte coline. De la jocurile pline de energie pe ulițele copilăriei până la plimbările romantice de pe faleză din anii adolescenței, îndrăgita actriță își amintește cu emoție de vremurile simple care i-au marcat primii ani din viață.

Vezi galeria foto

Citește și: Lili Sandu recunoaște că i-a fost teamă de Tora Vasilescu, când a debutat ca actriță: „Cu dânsa aveam cele mai multe interacțiuni. Eram o fată care nu luase lecții de actorie înainte” / EXCLUSIV

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa lui Vasile Turcu la 9 ani de la moartea lui. Locuința de pe bulevardul Nicolae Caramfil a ajuns doar o ruină

Ce mai face Tora Vasilescu la 75 de ani. Actrița a făcut declarații rare despre perioada copilăriei

Îndrăgită pentru rolurile sale memorabile, Tora Vasilescu a rememorat de curând anii copilăriei și ai adolescenței petrecuți la Tulcea. Ea a vorbit cu mult drag despre atmosfera acelor timpuri, despre jocurile de pe stradă și despre bucuriile simple care îi umpleau viața.

Pentru ea, Tulcea a avut mereu un farmec aparte. Actrița își aduce aminte cum copiii din oraș se simțeau mândri de locul lor natal, comparându-l adesea cu Roma datorită celor șapte coline pe care este așezat.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa din Viscri a Danei Rogoz după renovare. Mai au de amenajat doar curtea: „Este minunat. Pomii plantați de noi au înmugurit!”

O amintire dragă îi este legată chiar de împlinirea vârstei de 14 ani, când a făcut o fotografie la monumentul din oraș, un loc de unde se putea vedea Dunărea șerpuind. Tot acolo, în cadrul muzeului local, profesorul de istorie le vorbea elevilor despre vestigiile zonei, printre care se număra și celebra statuetă a „Gânditorului'.

„Eram mândri să-i spunem că e orașul care e așezat pe șapte coline, precum Roma. Mi-aduc aminte chiar aniversarea de 14 ani, pentru că am o poză chiar la monument acolo și eram mândri, cum vă spun, că suntem precum Roma. Vedeam Dunărea șerpuind din locul acela, era un muzeu acolo, unde profesorul nostru de istorie ne-a dus de mai multe ori și ne-a explicat. Era renumită mica statuie neagră, despre care se spunea că are cel puțin două mii de ani, renumitul Gânditor. Adică o mică statuie care reprezenta un om care nu numai stătea, chiar și gândea. Asta așa e o glumă, cu meditația. Adică ce să faci în meditație? Stai și gândești, nu? Nu, numai stai.

Aveam atâta energie încât nu cred că am gândit vreodată că sunt obosită. Vecinii chiar râdeau de mama că sunt un băiețoi. Iarna ne dădeam cu sania pe o stradă în pantă, chiar dacă era destul de periculos, pentru că dădea într-o stradă principală pe unde treceau mașini. În fața clasei mele era o alimentară cu niște scări unde ne adunam toți copiii. Acolo se intersectau două străzi și ne jucam coarda, cu elasticele. De-abia noaptea ne adunau familiile prin casă, pentru că toată copilăria mea îmi aduc aminte de stradă. Când am mai crescut și am devenit adolescentă, era plimbarea pe faleză. Toți tulcenii aveau obiceiul acesta. Noi, fetele, mergeam într-un rând lung, iar din sens opus veneau băieții. Era o mare bucurie să schimbi un zâmbet cu cel care îți plăcea. Îți dădea optimism pentru o săptămână întreagă.

Dunărea mi-a atras atenția când eram adolescentă, când ne plimbam pe faleză. Era acolo Restaurantul Dunărea, care atrăgea oamenii ca fluturii la lampă. Începuse turismul. Veneau nemții la mare și apoi în Deltă. Era poarta spre Deltă. Erau terase cu fotolii de răchită, cânta muzica, mesele aveau fețe de masă albe, iar noi, elevii, nu aveam voie să intrăm la restaurant și nici să stăm în oraș după ora nouă. Dar era o lume colorată pentru noi. Veneau străinii cu autocare și mașini, iar la vârsta aceea te impresionau toate aceste lucruri. Acum mă gândesc că valoarea unui om este ceea ce are în interiorul lui, nu extensiile lui, mașina sau alte lucruri. Atunci însă priveam mai mult la exterior', a spus actrița, conform cancan.ro.

Citește și: Tora Vasilescu povestește că a legat-o „un sentiment de frăție” de regretatul Șerban Ionescu: „Ne jucam, glumeam, ni se părea ușor totul, dar când…”. De ce era supranumită „Doamna cu mâini de aur / EXCLUSIV

Actrița a avut o carieră impresionantă

Tora Vasilescu a terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale' în 1976, după ce a studiat la clasa profesoarei Eugenia Popovici. De-a lungul timpului, ea și-a construit o carieră importantă și a devenit una dintre cele mai cunoscute actrițe din teatrul și cinematografia românească.

Debutul său pe marele ecran a avut loc în anul 1975, în filmul „Cursa', regizat de Mircea Daneliuc. Au urmat numeroase producții apreciate de public, printre care „Probă de microfon', „Glissando', „Imposibila iubire', „Cuibul de viespi', „Cel mai iubit dintre pământeni' și „Legături bolnăvicioase'.

Actrița a fost prezentă și pe micul ecran, jucând în prima telenovelă realizată în România, „Numai iubirea', dar și în serialele „Păcatele Evei' și „Daria, iubirea mea'.

Citește și: De câte ori s-a întâlnit Ilie Bolojan cu George Simion anul acesta. Discuțiile din culise: „Am căutat să nu jignesc!'

Munca sa a fost răsplătită cu trei premii pentru interpretare oferite de Uniunea Cineaștilor din România, dar și cu mai multe distincții primite peste hotare, care i-au confirmat locul printre cele mai apreciate actrițe din cinematografia românească.

Tora Vasilescu și-a pierdut tatăl la doar 14 ani

În spatele succesului profesional, Tora Vasilescu a trecut prin momente grele încă din anii copilăriei. La vârsta de 14 ani, ea și-a pierdut tatăl adoptiv, cel care i-a dat numele și a crescut-o ca pe propriul copil.

Actrița a povestit că acesta era de origine germană și, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost trimis în Donbass. Anii petrecuți acolo i-au afectat grav starea de sănătate, iar urmările s-au resimțit până la finalul vieții.

În perioada adolescenței, Tora Vasilescu avea grijă de el, îi făcea injecțiile cu morfină și mergea prin oraș pentru a obține documentele necesare tratamentului. Acele întâmplări au făcut-o să se maturizeze mai devreme și au avut un impact important asupra felului în care și-a trăit și exprimat sensibilitatea artistică.

Sursa foto: Facebook/ arhivă

Cel mai nou VIDEO

Urmărește-ne pe Google News