Astăzi intră în vigoare toate măsurile dispuse în Ordonanța Militară! Ce este interzis să faci și care sunt recomandările autorităților / Care sunt SANCȚIUNILE

Publicat pe

Pe 22 martie, la ora 22, au intrat în vigoare o parte dintre prevederile Ordonanței Militare, precum închiderea mall-urilor și interzicerea intrării pe teritoriul României a cetățenilor străini. Începând de astăzi, nu vom mai avea voie să ieșim din casă în intervalul 22-6, decât cu o declarație pe propria răspundere sau o adeverință de la serviciu.

Începând de astăzi, 23 martie, sunt închise mall-urile și cabinetele stomatologice. Preoții nu mai pot oficia slujbe decât online, iar la nuntă, botez sau înmormântare pot participa cel mult 8 persoane.

Autoritățile ne recomandă să nu ieșim din casă în timpul zilei decât pentru strictul necesar și au interzis grupurile mai mari de 3 persoane. Pot ieși totuși împreună familiile alcătuite din mai mult de trei persoane, dacă locuiesc în aceeași casă (de exemplu, pentru cumpărături).

În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca persoanele să părăsească locuința doar pentru strictul necesar. Deși vorbim despre niște recomandări, autoritățile îndeamnă cetățenii să le ia în considerare ca pe niște obligații.

„În intervalul orar 06.00 – 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;

b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;

c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice'

Noaptea este obligatoriu să completăm o declarație în care trebuie menționat motivul pentru care părăsim domiciliul

O altă măsură, care se aplică de luni seara, este cea prin care este restrâns dreptul de a ieși din casă noaptea. Conform ordonanței militare, în intervalul orar 22.00 – 06.00, cetățenii au voie să iasă din casă doar pentru strictul necesar, printre care cumpărături de bază, asistență medicală care nu poate fi amânată, îngrijirea bătrânilor, sau deplasări scurte în apropierea locuinței, precum și alte deplasări urgente. Cei care părăsesc domiciliul trebuie să completeze o declarație în care să menționeze motivul ieșirii, sau să aibă o adeverință de la serviciu, care să menționeze că deplasarea este făcută în scop profesional.

Autoritățile spun că declarația pe propria răspundere poate fi completată integral olograf („de mână'), cu preluarea tuturor elementelor prevăzute în modelul declarației pus la dispoziție.

Declarația pe proprie răspundere completată se va afla în posesia persoanei care efectuează deplasarea, împreună cu documentul de identitate, și va fi pusă la dispoziția reprezentanților Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale la momentul legitimării persoanei, a precizat Grupul de Comunicare Strategică, citat de digi24.ro

De asemenea, reprezentanții Poliției Române, ai Jandarmeriei sau ai Poliției Locale pot efectua fotografirea documentelor (declarație pe proprie răspundere și act de identitate) la momentul legitimării persoanei.

Care sunt sancțiunile și cine le aplică

Conform ordonanței, sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor:

– Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2 (închiderea cabinetelor stomatologice și a mall-urilor)

– Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7 (cei care merg în grupuri mai mari de 3, sau care nu au o adeverință de la servicu sau declarație pe proprie răspundere pentru a ieși noaptea)

-Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6 (interzicerea intrării cetățenilor străini în țară)

Sancțiuni:

Pentru situația în care nu sunt respectate măsurile de carantină sau izolare la domiciliu se aplică sancțiunile pentru zădărnicirea combaterii bolilor adică pedepse cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă sau cu închisoare de la unu la 5 ani, dacă fapta a avut ca urmare răspândirea coronavirusului.

Pentru faptele care nu sunt de natură penală, nerespectarea prevederilor din Ordonanța militară se sancționează cu amendă de la 100 lei la 5.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 1.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.

Bisericile pot face slujbe doar online, iar la nuntă, botez sau înmormântare pot participa maxim 8 persoane

Ordonanța militară numărul 2 adoptată sâmbătă prevede măsuri stricte pentru organizarea nunților, botezurilor sau înmormântărilor. Conform documentului, actele religioase pot fi oficiate de preoți doar dacă la ele participă cel mult 8 persoane. De asemenea, preoții pot împărtășii credincioșii bolnavi la domiciliul acestora.

„Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora'

De asemenea, ordonanța prevede ca preoții să poată oficia slujbe online, din biserică, fără enoriași.

„Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online', se mai arată în document.

Străinilor le este interzisă intrarea pe teritoriul României, cu câteva excepții

De duminică, de la ora 22, este interzisă intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.

Care sunt excepțiile:

– sunt membri de familie ai cetățenilor români;

– sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;

– sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;

– sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;

– este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

– sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;

– sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);

– sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter