Gigi Becali, încă un gest umanitar în plină epidemie de coronavirus: a dat 40.000 de euro pe teste pentru COVID-19

Publicat pe

După ce a trimis un tir cu echipamente medicale la Spitalul Matei Balș din București, Gigi Becali a cumpărat în urmă cu câteva zile 2.000 de teste pentru COVID-19 pentru care a plătit 40.000 de euro.

Gigi Becali, încă un gest umanitar în plină epidemie de coronavirus: a dat 40.000 de euro pe teste pentru COVID-19Gigi Becali, încă un gest umanitar în plină epidemie de coronavirus: a dat 40.000 de euro pe teste pentru COVID-19

Testele vor putea fi făcute, în mod gratuit, la clinica privată pe care patronul FCSB o deţine, imediat ce va primi aprobare pentru ele de la Ministerul Sănătății.

'M-am folosit de 'pile', ca să le spun aşa, ca să ne dea aprobarea să facem teste. Am dat 40.000 de euro, costă 20 de euro un test, am luat 2.000 de teste. Nu pot, am cerut aprobarea. Eu nu vreau să iau 350 de lei ca ceilalţi, ca spitalele private care vor. Eu vreau gratuit, nu vreau niciun ban', a declarat Gigi Becali la RTV.

Și jucătorii FCSB vor fi testați

Gigi Becali susţine că-i va testa și pe jucători, apoi îi va băga în cantonament, dacă testele ies negative. De asemenea, spune că va folosi aceste teste şi pentru el, dar şi pentru familia sa.

'Aştept aprobarea de 5 zile. Păi, dacă nu-mi dai aprobarea, dacă suntem în război. Acum a plecat ăla (n.r. Victor Costache, fostul ministru al Sănătăţii). Eu nu m-am testat, dar dacă-mi dă aprobarea, mă testez şi eu, ce să fac. Testez şi toată echipa de fotbal. Dacă n-are niciunul şi sunt toţi negativi, îi bag pe toţi în cantonament. Îi scot din carantină şi-i bag în cantonament', a mai spus Gigi Becali, citat de telekomsport.ro

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter