Când scăpăm de masca de protecţie și ne întoarcem la viața normală? Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut anunțul pe care îl așteaptă toți românii

Publicat pe

Ministrul Sănătăţii a dat răspunul la întrebarea care se află pe buzele tuturor românilor: Când scăpăm de masca de protecţie și ne întoarcem la viața normală? Astfel, Nelu Tătaru spune că, dacă evoluția pandemiei COVID-19 rămâne una favorabilă, în această vară scăpăm de griji.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE MAI, GRATIS, AICI!

„S-ar putea renunţa în funcţie de evoluţia pandemiei. Ne gândim ca la sfârşitul lui iulie – august, să ajungem la o viaţă normală. Urmează să fim pregătiţi în eventualitatea celui de-al doilea val', a mai spus ministrul la Digi24.

Ministrul Sănătății spune că o revenire la viaţa „completă' de dinainte de pandemie este posibilă spre sfârşitul verii, „dar cu anumite obiceiuri pe care le-am preluat”.

„În condiţiile în care avem o evoluţie normală, condiţiile de distanţare sunt respectate, avem mall-urile, în condiţiile în care avem o evaluare normală evitând aglomeraţiile populaţionale, se pot deschide. Încep competiţiile sportive, la început fără spectatori, le putem extinde într-un timp doi. În acest moment avem concertele în aer liber, până la 500 de oameni cu distanţare, putem mări acest număr. Bazinele de înot în exterior, putem să ne gândim. Dar toate aceste lucruri sunt în contextul evoluţiei noastre epidemiologice. Suntem de-abia la începutul celei de-a doua perioade de relaxare, evaluarea, cel puţin la o săptămână, ne poate face să putem da termenul pentru următoarele măsuri de relaxare sau care sunt acestea', a explicat Nelu Tătaru și la TVR 1.

Când scăpăm de masca de protecţie și ne întoarcem la viața normală? Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut anunțul pe care îl așteaptă toți româniiCând scăpăm de masca de protecţie și ne întoarcem la viața normală? Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut anunțul pe care îl așteaptă toți românii

Cât priveşte perspectivele pentru această toamnă, el a precizat că se ia în calcul „inclusiv' o convieţuire cu virusul, „poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică'.

Încă colectăm aceste date şi studiul de seroprevalenţă ne va da şi un răspuns. Gestionăm, pe vară, inclusiv o convieţuire cu virusul, poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică. Va trebui să gestionăm şi un număr din populaţia României, care sunt imunizaţi. Cu cât acest număr este mai mare, ne gândim la un episod doi mai facil sau aproape inexistent. Cu cât numărul din populaţie care este imunizat este mai mic, ne gândim la un al doilea episod poate mai accentuat. Nu ţine doar de noi. Vom avea o circulaţie, noi trebuie să gândim gradul nostru de imunizare, transmiterea comunitară şi afluxul de cetăţeni români sau străini care vin în România din anumite focare. Acestea sunt toate cele trei lucruri pe care va trebui să le gestionăm din toamnă-iarnă', a arătat ministrul Sănătăţii.

Ce țări au renunțat deja la obligativitatea purtării măștii

Cehia a fost prima țară care și-a obligat cetățenii să poarte mască și tot ea a fost prima care a renunțat la această măsură. Obligativitatea a rămas, însă, pentru cei care merg cu transportul în comun.

Polonezii nu mai sunt nevoiți să poarte o mască încă din weekend-ul trecut, însă cu condiția menținerii unei distanțe de doi metri între două persoane, a declarat, miercuri, premierul Mateusz Morawiecki.

Şi Austria a anunţat că renunţă de la 15 iunie la obligativitatea purtării măştilor de protecţie în şcoli, magazine şi locuri turistice, dat fiind că numărul cazurilor active de infectare cu noul coronavirus a scăzut sub 650.

De la mijlocul lunii viitoare nu se va renunţa însă total la măşti, care vor trebui purtate în continuare în transportul public, de către frizeri şi ospătari, precum şi în spaţiile publice unde este imposibil să fie păstrată o distanţă minimă de 1 metru.

Citește și:

Cum se utilizează corect și cum se dezinfectează o mască de protecție! Dr. Tudor Ciuhodaru: „Nu o dezinfectaţi cu substanţe pe bază de alcool sau clor!”

Medicul Alexandru Rafila avertizează: Dacă masca se va umezi, poate dăuna'. Ce avem de făcut pentru a fi în siguranță la un eventual contact cu COVID-19

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter