Cine este femeia misterioasă care îl însoțește peste tot pe Klaus Iohannis. Are o avere impresionantă, pe măsura decorațiilor sale!

Publicat pe

Președintele Klaus Iohannis este tot timpul însoțit de o femeie, care poartă adesea pălărie și multă lume s-a întrebat cine este aceasta, mai cu seamă că uneori îi ține locul Primei Doamne, la evenimentele oficiale. Prezența sa la festivitățile organizate de Ziua Marinei, la Constanța, în dreapta președintelui, a accentuat misterul.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Femeia care îl însoțește adesea pe Klaus Iohannis este consilier prezidențial și șeful departamentului Protocol. Aceasta se poate mândri cu o avere impresionantă. La 44 ani, Delia Dinu deține două case, două terenuri intravilane și două mașini. Potrivit antena3.ro, consilierul președintelui a încasat de la Administrația Prezidențială peste 184.000 de lei. Totodată, conturile sale dispun și de suma de 107.405 lei în depozite bancare, potrivit declarației sale de avere.

Veniturile obținute din salarii de către Delia Dinu se ridică la o valoare impresionantă. Aproximativ 15.400 lei pe lună sau 3200 de euro câștigă consilierul, conform declarației de avere pentru anul 2019.

Pe de altă parte, Delia Dinu este proprietara unui teren intravilan în județul Ilfov, pe care l-a cumpărat în anul 2008 și care se bucură de o suprafață de aproximativ 430 mp. Consilierul deține și un teren intravilan în Sibiu, de aproximativ 250 mp, pe care l-a moștenit în 2016. De asemenea, Delia are pe numele său și o casă de aproape 240 mp în Ilfov, dar și una în Sibiu, acolo unde deține și terenul. Casa din Sibiu are o suprafață de 160 mp.

Totodată, femeia din umbra preşedintelui Iohannis mai deţine două autoturisme de lux.

Cine este femeia misterioasă care îl însoțește peste tot pe Klaus Iohannis. Are o avere impresionantă, pe măsura decorațiilor sale!Cine este femeia misterioasă care îl însoțește peste tot pe Klaus Iohannis. Are o avere impresionantă, pe măsura decorațiilor sale!

Delia Dinu este tot din Sibiu, ca și președintele Iohannis

Cea care are grijă de modul în care se prezintă președintele Klaus Iohannis este licențiată în Drept, la Sibiu. Ea a urmat Facultatea de Drept „Simion Bărnuţiu' din Sibiu, din cadrul Universității Lucian Blaga.

Contactul cu oficialitățile l-a avut în perioada 2000-2012, când a activat în cadrul SPP (Serviciului de Protecție și Pază). De asemenea, în perioada aprilie 2005-mai 2008, Delia Dinu a devenit parte a Compartimentului de Protocol al Administrației Prezidențiale. Astfel, ea a devenit consilier. Din mai 2008 şi până în august 2012, Delia Dinu a coordonat Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale, potrivit site-ului instituţiei.

Începând cu luna august a anului 2012, Dinu a fost numită Consilier de Stat la Compartimentul Protocol al Administraţiei Prezidenţiale. De asemenea, după un an și jumătate de când Klaus Iohannis a devenit președinte, Delia Dinu a fost numită consilier prezidențial, funcţie pe care o deţine şi în prezent.

Pe de altă parte, Delia Dinu a fost consilier prezidențial și în perioada în care Traian Băsescu era șeful statului.

Delia Dinu a primit mai multe decorații până acum

După cum arată site-ul Administrației Prezidențiale, Delia Dinu a fost decorată de M.S. Regele Albert II al Belgienilor în iulie 2009 cu Ordinul Coroanei în Grad de Comandor, de E.S. Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României în decembrie 2009 cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, de Alteţa Sa Eminentisimă Principele Fra Matthew Festing, Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta în februarie 2013 cu Ordinul Crucea cu placă „Pro Merito Melitensi', de E.S. Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României în decembrie 2014 cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios' în grad de Ofițer, şi de E.S. Domnul Aníbal Cavaco Silva, Preşedintele Republicii Portugheze în octombrie 2015 cu „Ordinul de Merit' în grad de Comandor.

foto: evz.ro

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter