Claudiu Manda, despre condiția intrării PSD la guvernare alături de Luca Niculescu: "Trebuie să fim pregătiţi inclusiv pentru această eventualitate. Nu pentru că ar fi soluţia bună pentru România"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Claudiu Manda, secretarul general al Partidului Social Democrat, a anunțat că PSD este pregătită să susțină și să intre la guvernare alături de premierul desemnat Luca Niculescu, însă doar în condițiile în care viitorul Executiv va propune un program economic diferit de cel actual.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Conducerea PSD s-a reunit luni, în şedinţă, pentru a decide în ce mod va susţine guvernul Luca Niculescu. Social-democraţii au decis să îi acorde un mandat larg de negociere lui Sorin Grindeanu, care a făcut încă o dată un apel către PNL și UDMR să intre la guvernare alături de ei.

660860294_1526912618790350_4823437413557203120_n660860294_1526912618790350_4823437413557203120_n

Claudiu Manda, despre condiția intrării PSD la guvernare

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Manda a subliniat că sprijinul social-democraților va depinde de măsurile pe care le va propune noul cabinet.

„Am spus astăzi, în şedinţa PSD, că trebuie să fim pregătiţi inclusiv pentru această eventualitate. Nu pentru că ar fi soluţia bună pentru România, ci pentru că există riscul ca cei care au adus ţara în această situaţie să refuze acum implicarea în corectarea direcţiei', precizează Manda într-o postare pe Facebook. 

Citește și: Ilie Bolojan exclude o nouă guvernare cu PSD și îi reproșează lui Sorin Grindeanu că nu-și asumă responsabilitatea: „Cine s-ar mai asocia cu cei care fug de răspundere și provoacă crize?'

Potrivit secretarului general al PSD, viitorul program de guvernare trebuie să includă măsuri care să stimuleze economia, investițiile și crearea de locuri de muncă, dar și garanții pentru finanțarea serviciilor publice esențiale.

Secretarul general al PSD afirmă că a văzut şi ironiile lui Ilie Bolojan la adresa PSD. 

„Am văzut și ironiile domnului Bolojan. Poate că, înainte să ironizeze propunerile PSD vorbind despre „cornul abundenţei', ar trebui să se preocupe mai mult de găsirea unor soluţii, după toate sacrificiile pe care le-a cerut românilor în numele unei viziuni economice pe care noi o considerăm greşită.

Românii nu sunt interesaţi de disputele dintre partide, de campania electorală a PNL sau de imaginea domnului Bolojan. Vor să ştie când va avea ţara lor un Guvern care să relanseze economia, să susţină investiţiile şi să creeze locuri de muncă.

Vor să ştie că spitalele vor avea medicamente, că ambulanţele vor avea combustibil şi că pensiile şi salariile vor fi plătite la timp', subliniază social-democratul. 

Citește și: Sorin Grindeanu, la finalul ședinței decisive pentru susținerea lui Luca Niculescu: „Suntem pregătiți de alegeri anticipate. Nu e un scenariu pe care ni-l dorim, pentru că riscăm un faliment național”/ Apelul PSD pentru Ilie Bolojan

„PSD este dispus să intre la guvernare”

Claudiu Manda adaugă că pentru asta avem nevoie de un Guvern cu puteri depline, care să facă rectificarea bugetară şi să pregătească bugetul pentru anul viitor.

„PSD este dispus să intre la guvernare alături de prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, dacă acesta vine cu un program care să schimbe direcţia economică şi să corecteze măsurile care au afectat veniturile românilor', mai afirmă Manda. 

Citește și: Luca Niculescu propune un acord politic pe 6 luni pentru măsurile prioritare: „Cred că a venit momentul să accelerăm. Avem nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline'

Grindeanu, „apel la o calmare, la o pace de câteva luni”

Tot luni, Sorin Grindeanu, președintele PSD, a lansat un apel către PNL și Ilie Bolojan pentru depășirea disputelor politice și susținerea unei formule de guvernare care să asigure stabilitatea țării în următoarele luni.

Grindeanu a susținut că refuzul PNL de a participa la o formulă comună de guvernare riscă să agraveze problemele economice și financiare ale țării. Liderul PSD a pledat pentru o perioadă de calm și cooperare între partide, argumentând că actuala situație nu poate fi rezolvată prin confruntări politice.

„Tocmai de asta am făcut acest apel la o calmare, la o pace de câteva luni, să trecem această perioadă', a spus Grindeanu.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton