Cartilajul de creștere: de ce o fractură banală a copilului se urmărește luni de zile

Cum crește de fapt un os

Oasele lungi nu cresc uniform, pe toată lungimea lor. Ele cresc din zone specializate, situate aproape de capete, numite cartilaje de creștere sau fize. Acolo, celulele cartilajului se înmulțesc, se maturizează și sunt înlocuite treptat cu os. Procesul continuă până la sfârșitul adolescenței, când zona se închide și osul își atinge lungimea finală.

O imagine utilă: cartilajul de creștere este ca un strat de material moale pus între două bucăți de os tare. Tocmai pentru că este moale, el permite creșterea. Și tot pentru că este moale, cedează primul la traumatisme.

De ce la copil se rupe osul acolo unde adultul își rupe ligamentul

La adult, o răsucire puternică a gleznei rupe, de obicei, un ligament. La copil, ligamentele sunt relativ mai rezistente decât cartilajul de creștere. Aceeași mișcare produce, prin urmare, o fractură prin fiză, iar copilul ajunge acasă cu diagnosticul de „entorsă' pentru că radiografia pare normală.

Semnul care face diferența este simplu și se poate căuta și la consult: durerea exact pe os, la apăsarea pe capătul osului, nu pe țesutul moale din față sau din lateral.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila de lux este spațioasă, are mai multe dormitoare și este plină de obiecte de artă

Clasificarea Salter-Harris, pe înțelesul părinților

Fracturile care implică zona de creștere se descriu după traseul lor, în cinci tipuri:

Tip I – fractura trece exact prin cartilaj. Radiografia poate fi aproape normală. Se tratează de obicei prin imobilizare.
Tip II – prin cartilaj și printr-un fragment din osul alăturat, spre diafiză. Este cel mai frecvent tip.
Tip III – prin cartilaj și prin capătul articular al osului. Ajunge în articulație, deci repunerea trebuie să fie precisă.
Tip IV – traversează și osul de deasupra, și cartilajul, și osul de dedesubt. Cere adesea fixare chirurgicală.
Tip V – o strivire a cartilajului, fără deplasare vizibilă. Este rară, greu de diagnosticat la început și are riscul cel mai mare de oprire a creșterii.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa în care locuiește Cristian Boureanu. Are camere luminoase, mobilier simplu și este evaluată la 380.000 de euro

Cifra nu descrie cât de tare doare și nici cât timp se poartă gipsul. Ea descrie riscul pentru creșterea ulterioară a osului.Ce poate să se întâmple după vindecare

În majoritatea cazurilor, nimic: cartilajul își reia funcția și osul crește normal. Într-o minoritate de situații, în zona lezată se formează o punte osoasă, adică o legătură de os care unește cele două părți și blochează local creșterea.

Consecințele depind de unde se află puntea:

pe o margine: osul continuă să crească doar pe partea opusă, iar segmentul se înclină progresiv; glezna sau genunchiul se strâmbă treptat;
în centru sau pe toată suprafața: creșterea se oprește, iar membrul rămâne mai scurt;
la nivelul unuia dintre cele două oase ale antebrațului sau ale gambei: celălalt continuă să crească, ceea ce deformează articulația vecină.

Important este ritmul: aceste modificări nu apar imediat. Ele devin vizibile în lunile de după vindecare, uneori după un an. De aici programările care par inutile unei familii al cărei copil este deja perfect funcțional.

Cum arată urmărirea

radiografii comparative la intervale stabilite, de obicei la 3, 6 și 12 luni, uneori mai mult, la copiii mici cu fracturi cu risc;
măsurarea axului membrului și, la nevoie, a lungimii;
compararea cu partea sănătoasă, care este cel mai bun „martor' disponibil;
la suspiciunea de punte osoasă, un RMN sau un CT, care arată suprafața afectată.

Ce se poate face dacă apare o punte

Rezecția punții, cu interpunerea unui material care împiedică refacerea ei, atunci când puntea este mică și copilul mai are creștere suficientă;
oprirea controlată a creșterii de partea opusă sau la membrul sănătos, pentru a echilibra lungimea sau axul;
corecția deformării prin osteotomie, adică secționarea și reorientarea osului;
alungirea osoasă, în diferențele mari de lungime.

Toate aceste intervenții au un numitor comun: funcționează mult mai bine când sunt făcute la momentul potrivit din creștere. Acesta este, în fond, motivul real al controalelor.

Partea bună: remodelarea

Cartilajul de creștere nu este doar o vulnerabilitate, ci și cel mai bun aliat al copilului. Datorită lui, un os vindecat cu o ușoară angulare se poate îndrepta singur, în timp, pe măsură ce crește. Capacitatea de remodelare este cu atât mai mare cu cât:

copilul este mai mic;
fractura este mai aproape de zona de creștere;
deformarea este în planul în care se mișcă articulația vecină.

De aceea, la copil, medicul acceptă uneori o poziție care la adult ar fi inacceptabilă: pentru că știe cine va face corecția în următorii doi ani.

Ce rețineți ca părinte

la copil, o „entorsă' cu durere exact pe os merită radiografie;
întrebați dacă fractura a atins zona de creștere și ce tip este;
mergeți la controalele programate chiar dacă totul pare perfect;
reveniți mai devreme dacă observați o deviere a axului, o diferență de lungime sau o limitare de mișcare;
păstrați radiografiile; comparația în timp este, aici, instrumentul principal de diagnostic.