Cum este să ai coronavirus în România. Bogdan Aron, pacientul român numărul 24: „Provocarea a fost mai degrabă psihică!”

Publicat pe

În momentul de față, numărul celor infectați cu noul coronavirus din China, COVID-19, a trecut, în România, de 150. Din fericire, nu s-au întregistrat decese până în momentul de față, însă există câțiva pacienți care s-au vindecat și au fost externați. Bogdan Aron, pacientul numărul 24, diagnosticat cu infecție de COVID-19, este de o săptămână internat la spitalul Victor Babeș și povestește cum este să ai coronavirus în România, care sunt simptomele simțite de el și cum se simte în timpul tratamentului.

„Fizic mă simt bine, provocarea a fost mai degrabă psihică și a fost amplificată de panica și de haosul din jur. Aș vrea în primul rând să vă spun că asemănarea cu gripa există, simptomele sunt cam aceleași – din câte mi le amintesc, pentru că n-am mai fost gripat de mult timp. De mai mulți ani mă vaccinez antigripal. DAR, și o zic foarte serios, cred că e un mare pericol să ne liniștim cu gândul că e o gripă, am mai avut gripe, o să treacă…'!

După tot ce am trăit și simțit în ultimele zile, cred că atitudinea care ne dă o șansă în fața acestei situații pe care specialiștii încă nu o stăpânesc integral este să fim mai precauți decât am fost la orice alt tip de răceală sau gripă sau viroză.

Unul dintre motivele majore pentru asta este că purtăm cu toții o mare răspundere față de oamenii vulnerabili dimprejur – pe care îi putem pune în pericol extrem de mare fără ca măcar să ne dăm seama: oamenii în vârstă sau cu alte boli asociate.', a povestit Bogdan Aron pentru revistabiz.ro.

„Presiunea socială și panica pe care le simțeam și înainte să ajung în spital se resimt puternic și aici. E greu să fii bolnav de ceva despre care nu există informații și care produce schimbări sociale atât de profunde în timp atât de scurt.', completează Bogdan.

Ce simptome a avut

„Am făcut febră 39,2˚C în seara în care am făcut testul și am simțit o stare de oboseală cu mai multe zile înainte', declară pacientul 24, mărturisind că medicilor care l-au testat nu le-a fost ușor să recunoască virusul.

„Toată lumea de la Victor Babeș care s-a ocupat și se ocupă de mine mi-a lăsat o impresie foarte bună. Oamenii sunt competenți și empatici, le mulțumesc tuturor! Din păcate, cheia acum cred că nu este doar la priceperea medicilor și a asistentelor, ci mai mult la capacitatea sistemului de sănătate de a afla câte cazuri există cu adevărat și de a prelua și trata cazurile care devin grave. Condițiile sunt foarte bune, din multe puncte de vedere similare cu ce am văzut în sistemul medical privat.', completează Bogdan Aron, care se află încă internat în spital, până în momentul în care două teste consecutive pentru COVID-19 vor ieși negative.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter