Alegerile generale din 1-2 iunie 1939 reprezintă un punct de cotitură în istoria României, fiind pentru prima dată când femeilor române li s-a permis să voteze, drept câștigat după decenii de controverse, certificat printr-un decret-lege asupra reformei electorale. Libertatea.ro a relatat despre acest eveniment și provocările întâmpinate de „candidații în rochie”.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Odată cu intrarea Elenei Lasconi în finala prezidențială, România ar putea marca o premieră, având pentru prima dată o femeie în funcția de președinte. Multă vreme, femeilor le-a fost interzis dreptul la vot, iar egalitatea de șanse în politică a fost și este o luptă constantă. Abia în 1938, femeile din România au obținut dreptul de a vota, un pas important în procesul de emancipare politică.
Citește și: Cum arăta Elena Lasconi la debutul în televiziune. Fosta jurnalistă semăna la coafură cu Andreea Esca, atunci când prezenta știrile
Istoria dreptului la vot al femeilor din România
Actul legislativ a fost adoptat cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din vara anului 1939, fiind considerat un succes parțial al mișcării feministe care a militat pentru obținerea drepturilor civile, relatează Libertatea.ro.
Noua lege electorală din mai 1939 permitea femeilor educate să voteze, dar nu și să candideze pentru funcția de deputat, un privilegiu rezervat exclusiv bărbaților. Conform legii, cetățenii români, bărbați și femei, care aveau cel puțin 30 de ani, erau știutori de carte și practicau o îndeletnicire în agricultură, comerț, industrie sau ocupațiuni intelectuale, puteau vota. Însă, pentru a fi eligibili în Camera Deputaților, trebuiau să fie cetățeni români, să aibă exercițiul drepturilor civile și să fie înscriși în lista electorală. Femeile nu erau eligibile în Adunarea Deputaților.
Sfătuite să-și aleagă cariere care să le protejeze farmecul
În anii ‘30, ziarele românești alocau pagini întregi dezbaterilor legate de implicarea femeilor în afacerile de stat. Aproape că nu era zi în care subiectul să nu fie abordat de gazetari, fiind prezentate „anchete' pentru cele două poziții, balanța înclinându-se în favoarea taberei care respingea prezența „candidaţilor cu rochie' în luptele electorale.
Într-un articol din ziarul Universul, A. EM. Lahovary, președintele Consiliului diplomatic, declara: „Femeea trebue să se bucure de fericitul privilegiu de a nu fi amestecată în luptele partidelor, unde fierb atâtea patimi şi interese, adesea puţin nobile. Destule carieri sunt deschise activităţii şi devotamentului ei, menţinându-i neştirbit prestigiul'.
Vera Myller-Lebedeff şi Elena Densușianu-Puşcariu, primele femei care au votat în România
În ianuarie 1929 au fost organizate alegeri pentru desemnarea unui senator în „maturul corp' al Universității din Iași. La urne s-au prezentat inclusiv două doamne, Vera Myller-Lebedeff – prima femeie profesor universitar din România şi Elena Densușianu-Puşcariu – prima femeie doctor în medicină din România.
„Au votat două femei la alegerile universitare din Iaşi! Şi totuş nu sa cutremurat catapiteasma bisericilor, cerul na vărsat ploaie de foc şi niciunul din cataclismele anunţând sfârşitul pământului sau măcar al acestei nenorocite ţări nu sa întâmplat, deşi, adevăr zic vouă, femeile au votat', începe avocata Paximade dreptul la replică în numele doamnelor aspru criticate.
În primăvara anului 1939, într-un interviu acordat publicației Ilustrațiunea Română, Alexandrina Cantacuzino, una dintre liderele feministe din România în anii 20 și 30, conducătoarea Consiliului Național al Femeilor din România și vicepreședintă a Consiliului Internațional al Femeilor, susținea că o constituție nu poate fi judecată decât prin roadele pe care le dă.
Avocata Margareta Paximade a fost mult mai tranșantă, reproșând că noua constituție discriminează femeile, acordând drept de vot doar doamnelor dintr-o anumită categorie, care făceau parte dintr-o breaslă anume, care aveau câștiguri salariale, fără să acorde drepturi politice femeilor educate, dar casnice.
„Şi iată femeia, nedreptăţită printrun complex de împrejurări sociale şi de ordin familiar, atunci când munca ei nu are altă plată decât mulţumirea, pe care o poate citi în ochii alor ei şi nădejdea unei recunoştinţe, este pedepsită tocmai pentru aceasta, cu refuzul drepturilor politice. Nu rămâne decât o soluţie. Fiecare femeie să gospodărească pe viitor contra plată în casa alteia', răspundea acid avocata Margareta Paximede în același material de presă dedicat de publicația Ilustrațiunea Română dreptului femeilor la vot.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-25.jpg)
2 iunie 1939. Femeile câștigă dreptul să voteze „în rând cu bărbații'
Primele alegeri parlamentare când femeilor din România li s-a acordat dreptul să voteze „în rând cu bărbații' au fost organizate în 2 iunie 1939. Gazetarii remarcau că diferența dintre numărul votanților de la alegerile anterioare, când femeile nu aveau voie la urne, și cel din iunie 1939 nu era mare.
În 1939 a fost făcut un prim pas pentru femeile educate și salariate care au putut să-și exercite dreptul la vot. A fost nevoie să mai treacă încă șapte ani, să se sfârșească un război și să cadă un regim pentru ca în România să fie acceptat votul universal care să permită tuturor cetățenilor să-și aleagă parlamentarii.
Femeile române au putut vota fără restricții abia în noiembrie 1946, odată cu venirea la putere a guvernului Petru Groza. Acest scrutin nu a fost considerat unul liber, ci marcat de o puternică propagandă, tactici de intimidare și abuzuri electorale care au dus la un rezultat dezastruos obținut de partidele istorice.
Sursa foto: Libertatea