Nicușor Dan a transmis liderilor de partide că dizolvă Parlamentul dacă Luca Niculescu nu strânge o majoritate pentru guvernul său. Termen limită: 15 octombrie

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan le-a transmis șefilor de partide că, dacă joi, 15 octombrie, nu vor fi ajuns la o înțelegere transparentă privind susținerea Guvernului Luca Niculescu, vineri va prezenta decretul de dizolvare a Parlamentului prin care va declanșa alegeri anticipate.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI

Nicușor Dan a transmis liderilor de partide că dizolvă Parlamentul dacă Luca Niculescu nu strânge o majoritate pentru guvernul său. Luca Niculescu a fost desemnat premier pe 5 octombrie și este a patra propunere făcută de Nicușor Dan după căderea Guvernului Bolojan, în luna mai. Premierul desemnat intenționează să depună joi în Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Pentru învestirea Cabinetului sunt necesare 233 de voturi.

590787385_25477810848521332_1392207480278434122_n590787385_25477810848521332_1392207480278434122_n

Nicușor Dan a transmis liderilor de partide că dizolvă Parlamentul dacă Luca Niculescu nu strânge o majoritate pentru guvernul său

Conform surselor Digi24, nu va exista o a cincea desemnare de premier, dacă Luca Niculescu nu va obține susținerea unei majorități în Parlament.

Planul lui Nicușor Dan este ca, în cazul în care până joi, nu se va colagula o majoritate transparentă privind susținerea Cabinetului Niculescu, vineri, când premisrul desemnat ar urma să-și depună mandatul, președintele va pezenta decretul de dizolvare a Parlamentului.

Luca Niculescu a anunțat, după întâlnirea cu parlametarii neafiliați, că toate variantele de Guvern – politic, tehnocrat, mixt – sunt pe masă.

Premierul desemnat a spus, de asemenea, că singurii cu care nu a purtat discuții sunt reprezentanții AUR, care și-au anunțat ferm poziția. Totuși, Niculescu a subliniat faptul că, în cazul în care Guvernul său va primi votul de învestitură, își va trimite miniștrii „să stea de vorbă cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentanții poporului'.

Citește și: Luca Niculescu ia în calcul un „guvern hibrid”: „Rolul meu nu este să fac aceste partide să se iubească. Există o doză mare de neîncredere între ele”

Totodată, premierul desemnat și-a exprimat optimismul referitor la obținerea numărului de voturi pentru învestirea Guvernului.

„Discuțiile au fost despre formarea Guvernului, dar mult și despre programul de guvernare, despre ceea ce interesează pe români: să aibă un Guvern cu puteri depline care să se aplece asupra problemelor lor, care sunt numeroase.

Traversăm o criză politică, o criză economică, o criză socială. Toate aceste discuții au fost cu reprezentanții Parlamentului, am discutat cu ei și am repetat că este nevoie de acest Guvern care să se aplece asupra problemelor lor.

Am discutat și despre chestiuni mai tehnice, proiecte de legi, documente, reforme, a fost o paletă foarte largă de discuții pe care am avut-o.

Citește și: Claudiu Manda, despre condiția intrării PSD la guvernare alături de Luca Niculescu: „Trebuie să fim pregătiţi inclusiv pentru această eventualitate. Nu pentru că ar fi soluţia bună pentru România”

„Guvern politic, guvern hibrid sau un guvern mai tehnic, tehnocrat”

Toate opțiunile pe care le-am evocat și ieri rămân în picioare. Guvern politic, guvern hibrid sau un guvern mai tehnic, tehnocrat. În ceea ce mă privește, sunt optimist că vom ajunge la un rezultat bun.

Am discutat cu partide care și-au arătat deschiderea de a vota un astfel de Guvern sau de a vota un guvern, politic, tehnocrat sau mixt. AUR a spus că nu are deschiderea acum să voteze un Guvern. Asta nu înseamnă că, odată ce voi fi învestit, nu voi cere miniștrilor să stea de vorbă cu reprezentanții Parlamentului, pentru că ei sunt reprezentanții poporului. Va fi un semn de deschidere firească față de această instituție cum este Parlamentul.

Am tot respectul pentru votanții partidelor din România. Mă concentrez acum pe formarea Guvernului„, a declarat premierul desemnat, Luca Niculescu.

Citește și: Ilie Bolojan exclude o nouă guvernare cu PSD și îi reproșează lui Sorin Grindeanu că nu-și asumă responsabilitatea: „Cine s-ar mai asocia cu cei care fug de răspundere și provoacă crize?’

Luca Niculescu este cel de-al patrulea preier desemnat de Nicușor Dan

Luca Niculescu este cel de-al patrulea preier desemnat de Nicușor Dan, după ce Guvernul Bolojan a fost demis la 5 mai prin moțiune de cenzură, votată de o majoritate PSD-AUR.

În acest moment, potrivit surselor Digi24, social-democrații ar urma să intre în Guvernul condus de Luca Niculescu, alături de miniștri tehnocrați propuși de președintele Nicușor Dan pentru Finanțe, Apărare și Externe.

PNL și UDMR ar urma să voteze noul Executiv în Parlament, însă liberalii vor rămâne în Opoziție, a anunțat Ilie Bolojan, care spune că partidul său este dispus să semneze un acord pentru susținerea politicilor în interesul României.

PSD a transmis că vrea o majoritate asumată și nu dorește să intre singur la guvernare. O decizie privind condițiile în care social-democrații ar participa la viitorul Executiv urmează să fie luată miercuri de conducerea partidului.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton