Trump a întrerupt ajutorul militar pentru Ucraina, după cearta cu Zelenski: "Vrem să îi aducem pe ruşi la masa negocierilor". SUA au livrat până acum muniții de 65,9 miliarde de dolari

.

Statele Unite suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a avut o discuţie tensionată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval. Statele Unite au furnizat Ucrainei ajutor militar în valoare de 65,9 miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022, scrie The Guardian.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! FEBRUARIE, GRATIS, AICI!

Decizia de a opri ajutorul militar a fost luată luni seara, a declarat o sursă pentru CNN, şi este o strategie de presiune asupra Ucrainei. Secretarul de stat Marco Rubio este unul dintre oficialii care au cerut public ca Zelenski să îşi ceară scuze pentru ceea ce s-a întâmplat vineri, în Biroul Oval.

zelenskizelenski

Trump a întrerupt ajutorul militar pentru Ucraina

Statele Unite suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a avut o discuţie tensionată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, a confirmat luni un oficial al Casei Albe.

Secretarul de stat Marco Rubio a publicat o declaraţie ca răspuns la decizia SUA de a întrerupe ajutorul militar pentru Ucraina. SUA vor să îi aducă pe ruşi la masa negocierilor, a spus el, potrivit BBC.

'Preşedintele Trump este singurul lider din lume în acest moment care are măcar o şansă de a pune capăt războiului din Ucraina într-un mod durabil şi de durată', spune Rubio. „Vrem să îi aducem pe ruşi la masa negocierilor. Vrem să analizăm dacă pacea este posibilă.'

Pauza va dura până când preşedintele Donald Trump stabileşte că liderii ţării demonstrează un angajament de bună-credinţă faţă de pace, au relatat Bloomberg şi Fox News. „Aceasta nu este încetarea permanentă a ajutorului, este o pauză', a subliniat un oficial al administraţiei Trump, citat de Fox News.

Bloomberg a relatat, la rândul său, că toate echipamentele militare americane care nu se află în prezent în Ucraina vor fi oprite, inclusiv armele aflate în tranzit pe avioane şi nave sau care aşteaptă în zonele de tranzit din Polonia.

Citește și: Zelenski, schimbare de strategie:’Suntem pregătiți să purtăm negocieri cu Rusia, atât timp cât nu este prea târziu’

Citește și: Mesajul privat transmis de Casa Albă lui Volodimir Zelenski, în urma incidentului tensionat, când președintele ucrainean s-a ridicat și a plecat de la întâlnirea cu Donald Trump

Citește și: Olena Zelenski nu și-a mai văzut soțul de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina:„L-am văzut la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor

SUA au livrat Ucrainei ajutor militar în valoare de 65,9 miliarde de dolari

Statele Unite au furnizat Ucrainei ajutor militar în valoare de 65,9 miliarde de dolari de la invazia rusă din februarie 2022, scrie The Guardian, care arată că livrările de armament au continuat și după ce actuala administrație Trump și-a început mandatul.

Pentru a ajuta Kievul să contracareze barajele de atacuri aeriene din partea Rusiei, Washingtonul a trimis în Ucraina trei baterii de rachete sol-aer Patriot. Aliații europeni au furnizat, de asemenea, astfel de sisteme Ucrainei. Este și cazul României, care a trimis o astfel de baterie în toamna anului trecut, la cererea SUA, decizia fiind formalizată astă vară de CSAT.

România dispunea de patru baterii Patriot și a rămas cu trei Alte sisteme de apărare trimise de SUA includ 12 sisteme NASAMS (sisteme avansate de apărare anti-rachetă sol-aer, n.r.), precum și sisteme și muniții Hawk și peste 3 000 de rachete antiaeriene Stinger.

Washingtonul a trimis peste 200 de obuziere (tunuri de câmp, n.r.) de 155 mm, împreună cu trei milioane de muniții de artilerie corespunzătoare, 72 de obuziere de 105 mm și un milion de muniții, precum și peste 700.000 de mortiere. Mai mult de 40 de lansatoare de rachete HIMARS montate pe vehicule blindate au fost livrate împreună cu muniția corespunzătoare.

Pentagonul a refuzat până în prezent să trimită aviație de luptă direct la Kiev, dar administrația Biden a furnizat 20 de elicoptere militare Mi-17 de concepție sovietică. Administrația Biden a trimis în cele din urmă 31 de tancuri Abrams, cele mai avansate tancuri grele americane, citează Antena 3 CNN.

Lista Departamentului de Stat cu mijloace expediate în Ucraina include și 300 de vehicule de luptă Bradley, 1.300 de transportoare blindate de personal, peste 5.000 de vehicule militare Humvee și 300 de ambulanțe blindate.

Washingtonul a mai furnizat peste 100 de nave de patrulare, sisteme de apărare de coastă, mine Claymore, sisteme de comunicații prin satelit, ochelari de vedere pe timp de noapte și peste 100.000 de seturi de veste antiglonț.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton