Olena Zelenski nu și-a mai văzut soțul de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina: „L-am văzut la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor”

Publicat pe

Olena Zelenski nu și-a mai întâlnit soțul de la începutul războiului. Pe data de 24 februarie 2022, trupele rusești au început să atace Ucraina. În acel moment, președintele țării afectate, Volodimir Zelenski, a dat dovadă de solidaritate și a luptat cot la cot alături de poporul pe care îl conduce. Olena Zelenski a fost evacuată din fața oricărui pericol și despărțită de soțul ei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă chiar și astăzi, la aproape trei luni de la primul atac cu bombe. În tot acest timp, președintele țării afectate, Volodimir Zelenski, a fost alături de poporul său și a luptat cot la cot pentru a readuce pacea. În tot acest timp, soția sa, Olena, a stat departe de orice pericol, dar și de bărbatul alături de care a construit o familie absolut superbă. Acum, în cadrul unui interviu, ea a mărturisit că l-a văzut pe Volodimir Zelenski doar la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor sale.

Olena Zelenski nu și-a mai văzut soțul de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina: „L-am văzut la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor'Olena Zelenski nu și-a mai văzut soțul de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina: „L-am văzut la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor'

Aceasta a mai vorbit și despre calitățile soțului său, care până acum nu au fost atât de observate de publicul larg. Iată declarațiile făcute de Prima Doamnă!

Citește și: Strategia lui Putin în Ucraina.De ce evită „din toate puterile’ întâlnirea cu Zelenski

Citește și: Zelenski susține că Rusia va ataca țările din apropierea Ucrainei, dacă aceasta va fi cucerită:„Polonia, Moldova, România și statele baltice vor deveni următoarele ținte’

Citește și: Cât a slăbit Gigi Becali după ce a consumat doar compot și pâine cu gem, în Postul Paștelui:„Aveam 82 de kilograme și acum am…’

Citește și: Cum își menține Monica Anghel silueta, după ce a slăbit 30 de kiograme. La ce a renunțat:„Îți face poftă de mâncare’

Olena Zelenski nu și-a mai văzut soțul de la începutul războiului dintre Rusia și Ucraina

Olena Zelenski a vorbit deschis despre întreaga perioadă în care Rusia a atacat și continuă să atace Ucraina. Prima Doamnă susține că nu și-a mai întâlnit soțul încă de pe 24 februarie 2022, atunci când Vladimir Putin a ordonat ca trupele sale să bombardeze teritoriul ucrainean.

„De la 24 februarie, l-am văzut pe soțul meu la fel ca pe tine – la televizor și pe înregistrările video ale discursurilor sale”, a spus ea.

Aceasta a fost întrebată în cadrul interviului dacă soțul său s-a schimbat în ultimele aproape trei luni. Fără să stea pe gânduri, ea a explicat că Volodimir Zelenski are aceleași calități dintotdeauna, însă acum au fost observate de publicul larg.

„Războiul nu l-a schimbat. El a fost întotdeauna un om pe care te poți baza. Un om care nu va da greș niciodată. Care va rezista până la sfârșit. Doar că acum întreaga lume a văzut ceea ce poate că nu a fost clar pentru toată lumea înainte”, a răspuns ea.

Ce spune aceasta despre refugiați

Olena Zelenski a mai vorbit și despre milioanele de ucraineni care au fugit din calea războiului. Aproximativ 3 milioane de oameni au ajuns în Polonia, acolo unde și-au găsit liniștea. Prima Doamnă a Ucrainei susține că și-ar dori să îi poată îmbrățișa pe fiecare dintre ei.

„Aș vrea să îi pot îmbrățișa pe fiecare dintre ei. Este ușor de imaginat drumul dificil prin care au trecut, fugind din subsolurile sau buncărele din Mariupol, din bombardamentele din Harkov, din regiunea ocupată a Kievului și chiar din Lviv sau Odesa, care erau de asemenea sub tirul rachetelor rusești”, a mai spus ea.

Referitor la familiile rușilor uciși în Ucraina, Olena Zelenski nu a oferit prea multe declarații.

„În timpul acestor două luni, în timp ce fiii lor sunt uciși în Ucraina ca niște criminali și ocupanți, au avut timp să își definească poziția. Din moment ce nu există o astfel de declarație – dacă sicriele nu îi conving că ceva nu este în regulă aici – atunci nu am ce să le spun”, a spus ea.

Sursă foto: Arhivă VIVA!, Profimedia

 
substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter