A avut inima frântă, dar nu s-a temut să iubească din nou. Sorana Darclee își dorește copii: ”Nu îmi este frică”

A avut inima frântă, dar nu s-a temut să iubească din nou. Sorana Darclee își dorește copii: ”Nu îmi este frică”

A trecut prin multe din cauza fostului soț, însă soarele a răsărit și pe strada Soranei. Artista iubește din nou și nu se teme să facă nici pasul cel mare, deși a avut inima frântă. Fosta componentă a trupei A.S.I.A. a învățat multe din experiențele plăcute sau mai puțin plăcute prin care a trecut.

Sorana Darclee este fericită și iubită, iar asta am observat la ea imediat ce am întâlnit-o. Vedeta emană fericirea și o stare bună prin toți porii, iar bărbatul de lângă ea o face cea mai fericită. Cântăreața ne-a povestit cum a reușit să treacă peste experiența neplăcută care a reușit să-i schimbe și să-i marcheze într-un fel sau altul viața.

'Cred că este o încercare prin care trecem cu toții. Viața te încearcă și iubirea nu vine așa ușor. Fericirea în iubire nu poți să o câștigi așa ușor, cred că dacă vrei să te bucuri cu adevărat trebuie să știi ce înseamnă suferința. (…) Dacă cineva te-a rănit… lasă că pe următorul îl nimicesc, ar fi o tâmpenie pentru că în final pe tine te distrugi. Trebuie de fiecare dată să ai încredere și să-ți lași aripile să crească și să zbori cât mai sus.', a spus Sorana pentru VIVA!.

Citește și: Sorana Darclee, schimbare radicală de look. Artista ne-a dezvăluit toate secretele ei de beauty

Sorana Darclee își dorește copii, dar mai așteaptă

Artista își dorește foarte mult copii, însă preferă să mai aștepte pentru a face acest pas important. Deși există o diferență de vârstă între Sorana și iubitul ei, acesta este cel care echilibrează relația. Nu s-ar teme nici măcar o secundă să se recăsătorească, Sorana crede că cel mai bine este să se potrivească cu omul de lângă ea.

'Nu simt niciodată diferența de vârstă dintre mine și iubitul meu. El este mult mai calm, mult mai echilibrat. El este foarte mămos, foarte atent. Desigur că m-aș recăsători. Nu am rămas  cu goluri în acest sens, nu îmi e frică de căsătorie. Cel mai bine este să te potrivești cu omul de lângă tine. Căsătoria vine și ea când e cazul. Nu îmi este frică și am zis lucrul acesta. Dacă m-a rănit o căsnicie, de ce m-aș teme de alta? Nu că nu îmi doresc, îmi doresc oricând, dar în acest moment nu ar fi foarte potrivit pentru că s-ar bate un pic cu lucrurile pe care eu le am de dezvoltat în acest moment. Nu e ca și cum un copil te-ar ține în loc, copilul crește pe lângă tine. Viața e un test și trebuie să te testeze până la sfârșit', a declarat Sorana, în exclusivitate, pentru VIVA!.

Citește și: Sunt veri, dar nu se văd. Sorana Darclee a vorbit despre relația pe care o are cu Ștefan Bănică Jr.: 'Sângele apă nu se face'

FOTO: Facebook