Acasă la Anamaria Prodan

Casa Anamariei Prodan și a lui Laurențiu Reghecampf de la Snagov e un fel de stup pentru membrii familiei, împrăștiați care încotro pe mapamond. Totodată, e martorul fidel al trecerii lor prin lume, fiind locul care găzduiește medaliile, diplomele și trofeele acestei familii cu mentalitate de învingători.

Ne deschid ușa Bebe, mezinul familiei, un puștan cu păr lung bălai și chiloți GAP cu imprimeu albastru, și fratele său mai mare, Luca. Băieții fug sus și noi suntem lăsați în living, să căscăm gura la tablourile cu Anamaria și Reghe îmbrățișați, la fotografiile de la nuntă și la portrete cu copiii. Ne așezăm pe canapelele imense din piele maro, care te invită mai degrabă să te tolănești decât să stai frumos, ca la vizită, și ne plimbăm privirea de la barul marocan, candelabrele arăbești, lăzile cu motive etno la covoarele din piele de animal, iar în cele din urmă ne uităm pe fereastră, spre lacul ce se întrevede la marginea terasei. Rebecca, fata cea mare a familiei, trece și ea meteoric prin cadru, în drum spre bucătărie. Încercăm să ne obișnuim cu ideea că suntem în casa Reghecampf-Prodan, în contrast cu gazdele noastre, pentru care prezența unei armate de jurnaliști în livingul lor nu mai reprezintă o noutate, având în vedere că, nu demult, familia a fost subiectul unui reality show televizat. Anamaria apare ceva mai târziu acasă, vorbind încontinuu la telefon, ba în română, ba în engleză, despre contracte, transferuri, sume de bani, clauze de reziliere etc. Un jurnalist sportiv ar da bani grei să tragă cu urechea la ce discută ea acolo, eu mă mulțumesc să prind din zbor un Becali, un Meme și câteva nume de jucători care acum îmi scapă. E plin sezon de transferuri în fotbal, iar Anamaria are de negociat și semnat contracte pentru jucătorii cărora le e manager: „Am o ofertă pentru tine! Te aduc în țară, ce zici?“, abordează ea pe cineva. Fără prea multe politețuri, face cunoștință cu noi și e gata să intre în cadru, nu înainte de a-i pune pe băieți să se îmbrace (Bebe are o dilemă în privința cămășii: „Prada sau Gucci?“) și pe Rebecca să se aranjeze: „Ai zece minute să fii gata! Eu la și jumate plec să semnez contractul. Dacă nu ești gata, nu intri în poze!“. Mă uit speriată la ceas, gândindu-mă cu groază câte avem de făcut în noul interval de timp anunțat. Cineva vine la mine să mă liniștească: „Ea zice că pleacă, dar nu o asculta. Numai să faceți ceva cu ea în fiecare clipă, altfel se întoarce la dat telefoane.“. Anamaria zâmbește la cadru, ne bagă la ea în șifonier, se dezbracă și se îmbracă în doi timp și trei mișcări, iar când prinde o secundă liberă mai înregistrează un mesaj audio pe telefonul care efectiv îi sună încontinuu.

„Noi toți stăm acasă ca la hotel, în afară de weekendurile îngrozitor de rare când chiar ne luăm liber“, îmi povestește Anamaria în timp ce îmi face turul casei. „Toți suntem plecați, fiecare cu viața lui: Rebecca la New York, Sara la Miami, Luca la Berlin, Bebe e în România, dar el e fotbalist, așa că e non-stop plecat, eu la Abu Dhabi și Snagov. Călătorim exagerat de mult, dar ne-am obișnuit și trăim așa. Casa asta rămâne locul în care ne simțim cel mai bine, spațiul care ne dă echilibru. Ea reflectă toată istoria noastră, atât evoluția vieții profesionale, cât și a noastră ca indivizi și ca familie. Pe pereți sunt tablouri pictate de Rebecca, sunt pozele Rebeccăi de pe podium, sunt diplomele și medaliile Sarei de la baschet, sunt diplomele lui Bebe de la fotbal, diplomele lui Luca de la ciclism, peretele lui Reghecampf, cu titlurile câștigate de el cu Steaua București, poze de suflet, cu toți jucătorii. Toți prietenii vin la noi acasă, noi ne ducem foarte rar la ei acasă. Toate petrecerile se întâmplă la noi acasă. Stăm pe lac, avem barcă, ski jet-uri, ne distrăm. E o plăcere să stai la Snagov, și vara, și iarna.“

Cu așa o viață pe repede înainte, o întreb pe Anamaria când se relaxează: „Nu prea am timp să mă relaxez. Eu nu am vacanțe. Copiii mei mă așteaptă să mă eliberez, să plecăm undeva măcar trei zile împreună. La mine este ca la nimeni: vara și iarna, când toată lumea se distrează, eu am perioadă de transfer. Și când lumea a terminat vacanța, e cam ciudat să mă duc singură, de nebună, undeva. Copiii încep școala, și atunci lucrez în continuare. Dar trag tare să termin filmările la «Gospodar fără pereche», ca apoi să încerc să plec undeva cu toți copiii mei patru zile. Îmi e ciudă că exact acum, când au venit toți, nu am eu liber.“. Și dacă tot a pomenit de emisiunea a cărei moderatoare este, o rog să îmi povestească despre decizia de a se întoarce, după atâția ani, la Pro TV. „M-am întors pentru că toate amintirile vieții mele se leagă de Pro TV, de fotbal, de Procesul Etapei, de viața pe teren ca reporter, pentru că eu acolo am început. Aveam câteva minute libere în ultima perioadă și m-am gândit să nu le irosesc. (râde) E puțin ciudat acum cu filmările, pentru că am perioadă de transfer, dar sunt un mic Napoleon și le fac pe toate. În timp ce am ședință foto, mă uit peste contracte, în timp ce mă machiază fetele vorbesc la telefon, când filmez, gospodarii mă întreabă de fotbal, deci este totul o nebunie.“ O întreb cum i se pare ideea de a căsători niște ființe feminine urbane cu gospodarii de la țară. „Mie îmi place să fac oamenii fericiți. Când duc un fotbalist la o echipă mare, schimb viața unui om. Dacă o să reușesc să căsătoresc acești gospodari, o să le schimb viața. Ei chiar își doresc familie. Fiecare încearcă să își găsească jumătatea, că e la țară sau la oraș nu contează. Sunt oameni foarte sinceri, care au muncit enorm să-și facă o avere și au uitat să se bucure de viață. La oraș s-a pierdut sinceritatea asta a bărbatului. La țară, trăiești o poveste de dragoste, în adevăratul sens al cuvântului. Iar femeile astea își doresc să trăiască într-un loc de poveste, vor să fie respectate, și când ai toate astea și ceva bani pe deasupra, e perfect.“

Ne plimbăm prin casă, în căutare de cadre, și câte un animăluț apare și își revendică teritoriul: ariciul Ghiță e șef în dormitorul Anamariei, papagalul Charlie domină camera cu vinuri și intrarea la bucătărie și nu poți călca pe terasă fără să nu sară pe tine Vasile, buldogul francez al familiei. Revenind la Anamaria și la noul ei rol de pețitoare, constat că nu e o postură tocmai nouă pentru ea. „Ca manager, eu am schimbat mentalitatea jucătorului de fotbal din România: familia îți dă echilibru. Nu contează că ești tânăr, trebuie să ai pe cineva acasă care să aibă grijă de tine, trebuie să te întorci cu drag acasă, pentru că acolo te relaxezi și prinzi forță să devii mai bun pe teren. E greu, pentru că și femeile din ziua de azi se uită după bani, după avantaje. În grija mea de manager a apărut și latura asta a vieții lor. Sunt atentă să văd cu cine ies, cu cine se căsătoresc, ce fac cu banii. Sunt mulți care se ceartă cu soțiile. La trei dimineața eu vorbesc pe rând cu toți. Telefonul meu sună 25 din 24. La mine nu există să închid telefonul, niciodată. E o viață pe care foarte puțini oameni o pot avea și e o profesie pe care foarte puține femei o pot face. Trebuie să ai și suportul familiei în meseria asta, pentru că nici copiilor, nici bărbatului meu nu le e totuna să vadă că eu plec cu bărbați care arată foarte frumos – că sunt atleți, nu? – două-trei zile în toate colțurile lumii să semnăm contracte. Dar am știut să țin la distanță bărbații și să mă împrietenesc cu ei atât cât a trebuit. E foarte greu, dar este sfânt așa.“

Apropo de relația cu bărbații, nu pot să nu remarc schimbarea de ton și atitudine atunci când Anamaria vorbește cu Gigi Becali la telefon. I se adresează cu dumneavoastră și face uz de toate unduirile din registrul feminin de vorbire pentru a detensiona o situație. „E un om la care țin enorm și îl iubesc din suflet. Toată lumea se întreabă cum de relația noastră a evoluat atât de frumos. Eu îl ajut pe Gigi Becali mai mult decât aș ajuta oricare alt patron din fotbalul românesc pentru că noi ne-am ridicat foarte tare lucrând împreună. Și eu l-am ajutat pe el, și el m-a ajutat pe mine. Când aduci jucători valoroși și serioși în echipă, ei pot fi vânduți pe milioane. Patronul are încredere în mine și cu mine a făcut foarte mulți bani.“

Nu pot să nu admir abilitatea cu care această femeie face performanță într-o lume dominată de bărbați și îmi mărturisește că, pe lângă abilitățile sale juridice, se folosește de atributele feminității la negocieri, fiind convinsă că toți bărbații sunt sensibilizați de prezența unei femei. Și dacă jucătorii sunt familia ei, o întreb cum se descurcă cu adevărata sa familie, unde trei dintre copii sunt în plină adolescență. „Eu nu am stat lipită de mama și de tata, ceea ce mi-a dat o independență incredibilă în viață. Mi-am dorit asta și pentru fetele mele. De mici au plecat la studii în străinătate, de mici și-au drămuit banii pe care li i-am dat lunar, au făcut totul singuri și sunt foarte mândră de ei că n-au greșit. Copiii mei mă au exemplu pe mine și, atâta timp cât eu nu sunt o golancă care ține prima pagină în ziare, ei vor fi poate de zece ori mai buni decât mine. Le respect intimitatea, niciodată nu mă duc să le zic că n-au voie să facă aia sau aialaltă. Eu am fost crescută foarte din scurt și am suferit foarte mult. Fetele au avut bodyguard după ele, iar eu am dormit liniștită știind că sunt în siguranță. Am avut și noroc și am muncit enorm să pot să le ofer tot ce și-au dorit, să nu apară nimeni vreodată să spună: «Hai că îți dau eu nu știu ce!».“

Terminăm interviul acesta în mașină, cu aerul condiționat dat la maxim, în drum spre o altă întâlnire. Anamaria se oprește să ia masa cu copiii cei mari, într-un restaurant din nordul capitalei. O las făcând o mie de lucruri deodată: consultă meniul, se uită pe un contract și aranjează cu Rebecca următoarea plecare în America, unde urmează să mobileze împreună apartamentul din Manhattan. Sincer, nu știu cum poate să le facă pe toate!

ALINA BĂISAN

Foto: ANDREEA GOIA