Adelina Pestrițu a pozat sexy, în luna a șasea de sarcină! Imagini exclusive de la ședința foto pentru VIVA!

Publicat pe
Adelina Pestrițu a pozat sexy, în luna a șasea de sarcină! Imagini exclusive de la ședința foto pentru VIVA!

Adelina Pestrițu a pozat sexy, în luna a șasea de sarcină! Deși arată perfect, a preferat, până acum, să îmbrace haine care să nu-i evidențieze burtica, prea mult, dar iată că a acceptat să pozeze cu burtica la vedere, în exclusivitate pentru VIVA! Acum vă oferim imagini making-of, din timpul ședinței foto.

Nu este o fire matinală, dar s-a prezentat devreme la ședința foto pentru VIVA! Locul întâlnirii? Etajul 7 al hotelului Golden Tulip, de pe Calea Victoriei. Punctuală ca de obicei și gata de treabă, așa a ajuns Adelina, pregătită pentru.. cea mai emoționantă ședință foto, dintre cele câteva sute pe care le-a făcut până acum! Este primul shooting pe care-l face în postura de viitoare mămică, dar și alături de Virgil, logodnicul ei. De altfel, o premieră și pentru el, fiind genul de bărbat căruia îi place să se ferească de lumina reflectoarelor. Zis și făcut! Nu, nu vă gândiți că Virgil a fost alături de noi pe tot parcursul ședinței foto. Nu, a preferat să-și joace rolul de guest-star până la capăt, ajungând în camera de hote strict la momentul „programat” pentru el. Ajuns în jurul orei 14.00, când Adelina deja schimbase cîteva ținute, Virgil a întrebat, temător… „Cât durează? Două ore?…” și mare i-a fost mirarea atunci când echipa i-a transmis că, în maximum 45 de minute, va fi gata de plecare! Virgil a fost o surpriză pentru noi toți! Nu de alta, dar deși shooting-ul a fost o premieră, pentru el, s-a dovedit a fi nu numai descurcăreț, dar și… extrem de docil, total atipic pentru un bărbat care nu activează în această industrie!

 

Adelina a poftit la.. pizza!

S-a îngrășat doar șase kilograme, în tot atâtea luni de sarcină, dar să știți că Adelina este o gravidă extrem de grijulie. Mănâncă sănătos, nu face excese, însă la ședința foto pentru VIVA! a făcut o excepție. Cum trecuseră câteva ore bune de când nu mai mâncase, vedeta și-a permis o extravaganță culinară și… a comandat pizza! Cu brânză și dovlecei, semn cp și pizza poate fi… ușor dietetică! Nu, nu vă gândiți că Adelina a mâncat-o pe toată. Câteva felii. Pauza de masă s-a terminat, iar noi ne-am reluat treburile, pe care le-am terminat cam pe la ora cinei.

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro