Anca Sigartau, despre cea mai mare temere

Anca Sigartău, despre cea mai mare teamă din viaţa sa. E una dintre cele mai iubite actrițe de la noi, dar rare sunt momentele în care acceptă să-și deschidă sufletul în fața publicului. VIVA! v-o prezintă pe Anca Sigartău altfel decât o știați până acum… Ce-o face fericită, ce temeri, dar și ce regrete are, totul în interviul de mai jos.

1. Care e cea mai mare teamă a ta?  Să nu fi trăit de pomană.

2. Care este cel mai valoros lucru pe care îl ai (din punct de vedere financiar)? Pianul și crucea de la gât.

3. Care este ideea ta despre fericire?  Să îmbătrânești cu folos, ca să ajungi în „sânul lui Avram.

4. În ce ai vrea să te reîncarnezi, dacă acest lucru ar fi posibil? În pisica Ancăi Sigartău. (râde) Doamne, am glumit!Nu vreau să mă reîncarnez!

5. Ce personaj istoric îți place? Elisabeta I.

6. Care este ocupația ta favorită? Am multe… Să fiu pe scenă, să joc și să mă joc, să cânt la pian, să citesc, să stau în vârful muntelui la soare, să merg la biserică, să dansez, să mă prostesc, să călătoresc, să mă uit la stele, să rezolv sudoku, să joc table…

7. Unde ți-ar plăcea să trăiești? Acolo unde arta, educația, cultura și performanța sunt valorizate.

8. Ce detești la alții? Impostura.

9. Dacă ai putea să-ți schimbi un atribut fizic, care ar fi acela? Ani de zile mi-aș fi dorit să mă scol dimineața și să nu mai am strungăreață… Acum însă nu aș mai schimba nimic… Cred că Dumnezeu a făcut o treabă extraordinară cu mine…

10. Care este cel mai mare regret pe care îl ai? Acela de a nu fi reușit să îmi cresc copiii în familia pe care am visat-o.

11. Ce admiri cel mai mult la o femeie? Spiritul de jertfă.

12. Ce admiri cel mai mult la un bărbat? Educația și bunul-simț.

13. Când și unde te-ai simțit cea mai fericită? În brațele părinților, ale copiilor, ale celui pe care îl iubesc și mă face să mă simt cea mai frumoasă femeie de pe Pământ. Și în privirile și aplauzele spectatorilor…

14. Care este personajul de ficțiune pe care îl îndrăgești? Dory. Peștișorul din filmul de desene animate „Finding Nemo și „Finding Dory („În căutarea lui Nemo și „În căutarea lui Dory), personaj pe care l-am dublat…. Încă îl port după mine.

15. Cu ce talent natural ai vrea să fii înzestrată? Să înțeleg limba animalelor…

16. Care este mottoul tău? „Ai grijă pe unde calci, lumea e plină de îngeri!

17. Ce ți se pare a fi culmea durerii? Să îți îngropi un copil. Asta este împotriva firii…

18. Pentru ce greșeală ai cea mai mare toleranță? Pentru greșeala celui care o regretă.

19. Care este principalul tău defect? Lipsa măsurii.

20. Pe cine admiri din viața reală? Pe duhovnicul meu.

21. Pe cine disprețuiești dintre contemporani? Nu o să irosesc timpul pe prostii din astea…

22. Ce I-ai spune lui Dumnezeu dacă L-ai întâlni? „Iartă-mă!

23. Cum ai vrea să mori? Zâmbind.

24. Care este starea ta de spirit actuală ? Traversez una dintre cele mai frumoase perioade de viața mea. Iubesc și lucrez cu mare bucurie. Sunt parte din echipa musicalului „MAMMA MIA!, care va avea premiera la finalul lunii mai. Personajul meu, Rosie, este unul dintre cele mai frumoase „cadouri pe care le-am primit. Deși programul de repetiții, de pregătire muzicală și de mișcare este foarte intens/încărcat, nu aș vrea să se mai termine… Am senzația că am aripi. Am forță, am chef și sunt pregătită. Este un antrenament de care îmi era dor. Sunt fericită și cred că asta este esențial.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...