Celine Dion şi iubitul s-au despărţit

Celine Dion şi iubitul s-au despărţit. Vedeta în vârstă de 50 de ani este prăbușită de durere după ce iubitul său, Pepe Munoz, un frumos dansator spaniol în vârstă de 33 de ani a ales să pună punct relației lor. Artista se află momentan în Australia în cadrul unui nou turneu mondial.

Deși cei doi au susținut mereu că între ei nu este nimic mai mult decât o frumoasă prietenie, sora divei i-a dat de gol. Claudette a susținut că Celine este fericită alături de iubitul mult mai tânăr, simțind fiorii dragostei după foarte mult timp. Din păcate, relația nu a ținut mai mult de un an. Artista cu o avere uriașă nu era deranjată de faptul că partenerul său este sărac. Munoz dansa înainte pe străzile din Madrid, aşteptând ca trecătorii să-i dea câţiva bănuţi pentru dansul lui.

În 2003, a fost descoperit de un agent de talente datorită căruia a evoluat în mai multe spectacole muzicale. A întâlnit-o pe Céline după ce aceasta a lansat un concurs că să găsească un dansator pentru turneu. Nu dansatorul a încercat să o cucerească, nefiind atras de ea la prima vedere, însă artista a reușit într-un final să aibă o relație cu acesta. Munoz s-a despărțit de Celine, aceasta fiind devastată.

Artista s-a confruntat în ultima perioadă cu multe greutăți. Pe 14 ianuarie 2016, Celine Dion anunţa moartea soţului său, după o luptă lungă cu cancerul. Două zile mai târziu a murit unul dintre fraţii săi, Daniel Dion, 59 de ani, tot de cancer, iar în septembrie a murit soţul surorii sale Liette, Guy Poirier, tot de cancer.

Celine Dion a avut o relație specială cu fostul soț, fiind și managerul ei. Celine Dion l-a cunoscut pe soţul ei pe vremea când avea 12 ani, iar el 38. Atunci, unul dintre cei 13 fraţi ai celebrei artiste i-a trimis lui Rene o casetă cu ea cântând, pentru a o ajuta să se facă cunoscută.

În anul 1994, după o logodnă de trei ani, cei doi s-au căsătorit la basilica Notre Dame din Montreal, ceremonia fiind transmisă în direct la televiziunea canadiană. El avea 52 de ani și ea 26. Când soțul ei s-a îmbolnăvit, această a stat departe de atenția presei, concentrându-se pe îngrijirea lui Rene. „Poţi să ai genunchii care îţi tremură la final, dar, atunci când cineva pe care îl iubeşti se îmbolnăveşte şi are nevoie de ajutor, nu e timpul să plângi. După aceea, desigur. Dar nu încă”, declara artista la vremea aceea.

Celine Dion a avut o singură relație după moartea soțului, cea cu Pepe Munoz. I-a legat pasiunea pentru modă și stransa colaborare dintre ei. Relația a făcut-o fericită pe artista aproximativ un an, imagini cu ea râzând la brațul frumosului dansator împânzind internetul. Din păcate, nu o să mai vedem imagini cu aceștia, Pepe punând capăt relației.

Fiul cel mare al lui Céline Dion a împlinit 17 ani

După dispariția soțului său, René Angélil, singura rațiune de a fi a reginei muzicii pop au devenit cei trei copii ai lor. Dragostea pentru ei a ajutat-o să meargă mai departe… Recent, fiul cel mare al lui Céline Dion, René Charles, a împlinit 17 ani, iar mama lui i-a făcut cea mai frumoasă declarație de dragoste.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...