Elena Băsescu, însărcinată în şase luni, şi-a dus copiii la schi. S-a făcut remarcată - FOTO

Publicat pe

Elena Băsescu, însărcinată în şase luni, şi-a dus copiii la schi. Fiica cea mică a lui Traian Băsescu arată spectaculos însărcinată în şase luni. Este şi foarte curajoasă şi a mers cu cei doi copii ai săi la schi. Se pare că lui Traian Jr. şi Sofiei Anais le place zăpada şi sporturile de iarnă. 

În urmă cu mai puţin de o lună de zile, Elena Băsescu a confirmat că va deveni mamă pentru a treia oară. Ea şi Cătălin Tomata, actualul său iubit, vor deveni părinţi şi sunt foarte bucuroşi. Aflată în ultimul trimestru de sarcină, mămica este foarte activă.

Recent, ea a fost plecată împreună cu tatăl celui de-al treilea copil al său în Italia, iar acum a fost surprinsă pe o pârtie de la noi. Elena şi-a dus copiii să schieze, iar ea i-a supravegheat de pe margine. A impresionat cu o ţinută foarte colorată. A încercat să îşi mascheze sarcina. A îmbrăcat o geacă groasă, galbenă, o pereche de pantaloni groşi şi largi, vişini, şi o pereche de încălţăminte roz.

Vedeta şi-a ascuns şi chipul, iar pe cap a optat pentru o căciulă de blană, albă.

Citeşte şi:

EXCLUSIV. Dan Negru: „80% din scandalurile de presă, paparazzi, povești mondene sunt aranjate cu vedetele'

 

Elena Băsescu, însărcinată în şase luni, şi-a dus copiii la schi. S-a făcut remarcată - FOTOElena Băsescu, însărcinată în şase luni, şi-a dus copiii la schi. S-a făcut remarcată - FOTO

Elena Băsescu a anunţat că este însărcinată pentru a treia oară

Pe data de 19 februarie, Elena Băsescu a confirmat că este însărcinată. Îl va face pe iubitul său, Cătălin Tomata, tată pentru prima oară.

„În doar trei luni, mi se va îndeplini astfel dorinţa de a avea cel puţin trei copii.  Eu şi Cătălin suntem foarte bucuroşi şi, fără să aveţi parte de imagini de la nuntă, deoarece am trăit o experienţă de genul acesta şi-mi ajunge, vom fi doi părinţi foarte buni pentru copilul nostru.
Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune, iar, când vor fi lucruri importante de comunicat, ca şi până acum, le voi comunica eu.”, a scris fiica lui Traian Băsescu.

Foto: Facebook

Cristina Pîrvu 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter