Fiul lui John Lennon seamănă izbitor cu legendarul artist! E copia fidelă a tatălui său

Publicat pe

Sean Lennon este unul dintre băieţii regretatului artist John Lennon. Aceasta seamănă izbitor cu tatăl său. În unele fotografii au trăsături identice, încât pot fi uşor confundaţi.

Legendarul artist de la The Beatles mai are încă un fiu pe lângă Sean, pe Jullian, însă acesta nu-i seamănă atât de tare. Pozele în care apare Sean Lennon stau drept mărturie că acesta seamănă foarte tare cu tatăl său.

Sean poartă  barbă, părul lung, poartă ochelari şi a adoptat un stil vestimentar similar cu cel al lui John Lennon. Acesta a urmat cariera tatălui său, activează în industria muzicală. Din anul 2008 el face parte din trupa The Ghost of a Saber Tooth Tiger.

Sean Lennon se simte vinovat pentru moartea prematură a tatălui său, la două luni după împlinirea vârstei de 40 de ani.  Acesta a declarat că a întâmpinat dificultăţi confruntându-se cu sentimentul vinovăţiei când s-a apropiat şi a trecut de vârsta de 40 de ani.

„A fost foarte greu să împlinesc 40 de ani! M-am simţit vinovat. Dar este ceva eliberator în a fi mai în vârstă decât a fost el vreodată pentru că simt că mă aflu pe un nou teritoriu. Este greu de crezut pentru că percepţia mea despre mine ca adult nu prea corespunde modului în care îl vedeam atunci când eram copil. Îmi părea atât de matur, iar eu nu mă simt matur deloc.', a declarat Sean Lennon pentru revista britanică MOJO.

Legendarul membru al trupei The Beatles a fost ucis în decembrie 1980 în apropierea clădirii Dakota din afara New York-ului, unde acesta şi soţia sa, artista Yoko Ono aveau un apartament. Cântăreţul a murit la două luni după împlinirea vârstei de 40 de ani.

Foto: Hepta, Youtube

Cristina Pîrvu

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter