4 motive să folosești șampon uscat

Ești în criză de timp și coafura ta are nevoie de un refresh? Folosește șampon uscat! Uite în ce situații este de-a dreptul salvator și cum să-l aplici corect.

Ai breton, și pentru că ți-l aranjezi de mai multe ori în timpul zilei, se îngrașă mai repede decât restul părului. Nu îți face griji, aplică șampon uscat pe breton, atunci când acesta capătă un aspect uleios și neîngrijit. Te salvează să-ți speli tot părul numai pentru că bretonul nu arată bine.

Citește și:

Get the look Salma Hayek – momentul tău de inspirație sud-americană

Style&care pentru o coafură hot ca a lui Kylie Minogue

Pleci din oraș în weekend, ori într-un city break de 3-4 zile, și nu ai timp să-ți speli părul acolo, și nici loc să pui în bagaj toate ustensilele de coafat. Șamponul uscat te ajută să-ți păstrezi părul curat și să-ți reîmprospătezi coafura.

Mergi la sală în fiecare zi, dar să-ți speli zilnic părul nu e o idee prea bună pentru scalpul tău? Prelungește timpul dintre spălări folosind șampon uscat!

Ai o întânire la birou și nu ai timp să-ți speli părul, ori cineva te invită la cină, dar stai peste program, și nu mai ai timp de spălat și coafat? Șamponul uscat îți curăță părul și scalpul fără a afecta coafura. Ori aplici șampon uscat și apoi îți faci rapid niște bucle, adaugi volum cu o perie mare și uscătorul de păr sau folosești placa. Tu alegi!

Ca să nu rămâi pe păr cu pulberea albă a șamponului uscat, este foarte important să îl aplici corect. În primul rând agită flaconul bine, apoi pulverizează produsul la rădăcina părului, dar nu de aproape, ci păstrând o distanță de circa 20 de centimetri față de scalp.

Lasă pulberea să absoarbă excesul de sebum și impurătățile de pe păr și scalp, masează ușor zonele unde ai pulverizat șamponul uscat și apoi scutură cu degetele părul, ori piaptănă-te cu o perie mai deasă, astfel încât să elimine particulele din păr.

Cătălina Cristescu

Foto: Hepta/PR