Iulia Albu – O femeie între „Wow“ și „Bau“. „Doamne, mulțumesc pentru divorț!”

Dintr-o copilărie privilegiată, ușor traumatizantă, dominată de figura excentrică a unei mătuși, a ieșit o tânără ambițioasă care vrea lucruri și știe cum să le obțină. Pe lângă detalii frivole despre porțelanuri Rosenthal, haine de casă și șosetele colorate ale iubitului, am discutat cu Iulia Albu despre ce fel de părinte este și ce sacrificii a făcut ca să ajungă acolo unde se află acum.

În timpul liber, foarte limitat, dintre filmări, Iulia Albu e o persoană extrem de agreabilă, cu un zîmbet discret, o prezență elegantă și relaxată în același timp. Își rezervă rigoarea cu care ne-a obișnuit în formularea răspunsurilor la întrebările mele.

Este „Bravo, ai stil!“ o rampă de lansare pentru viitoare vedete de televiziune?

Acest concurs nu își propune să scoată câștigătoare fashion icon-uri, ci fete care au un stil propriu, aspirațional pentru cei din jurul lor, fete care au o anumită postură, care vorbesc într-un anumit fel. Până la urmă, este vorba despre a găsi un talent, și nu neapărat în modă. Cu siguranță câștigătoarea unei astfel de emisiuni are oportunitatea de a face ceva și în domeniul televiziunii. Criteriile de selecție duc spre acest lucru. Acum, dacă vor reuși toate sau nu să aibă cariera pe care și-o doresc depinde doar de ele. Dar nu e vorba doar despre asta. Ele își pot lansa un blog, își pot face multe businessuri care derivă din ceea ce se întâmplă în acest concurs, pentru că acel capital de imagine de care se bucură pe parcursul emisiunii e unul cu adevărat uriaș. Doar că, pentru a avea o carieră în modă, nu e suficient să fii cunoscut. Trebuie să ai o bază de studii care să îți permită să îți construiești o carieră. Bloggerițele apărute  peste noapte dispar peste noapte sau, mai bine zis, tră­iesc din banii soților. Acum, nu că bloggingul ar fi una din­tre profesiile modei, ci mai degrabă o ocupație a unora fără ocupație.

Tu cum ai luat decizia de a vira spre modă?

Eu am vrut să fac asta de la 13 ani, dar nu a fost opțiunea mea. Chiar dacă aș fi studiat artele, oricum aș fi optat pen­tru prima facultate, Dreptul. E foarte important să ai o pregătire care să nu fie orien­tată strict spre arte decorati­ve. Pentru a avea un business în modă sau în orice alt do­meniu este foarte important să gândești foarte structurat, iar eu am găsit în avocatură ceea ce mi-am dorit. Șase ani de zile am profesat, sunt avo­cat definitiv și în orice mo­ment îmi pot deschide, din nou, un cabinet de avocatură.

Îți plăcea avocatura?

Nu aș fi făcut niciodată ceva care să nu îmi placă. Îmi plăcea foarte mult, doar că mi-am dorit să fiu prima într-un domeniu, nu în primii zece sau o sută. Și în modă am putut face asta.

Ce a însemnat pentru viața ta virajul acesta spre modă?

Am renunțat la tot, la cariera în avocatură, m-am apucat de altă facultate, am luat-o de la capăt. Eu lucrasem deja ani de zile, mai puțin la vede­re, pentru câteva branduri de modă, dar în momentul în care am decis să devină pu­blic totul am renunțat la tot, inclusiv la viața mea persona­lă și la familia mea. Separa­rea de fostul soț nu a fost o problemă. A fost o problemă faptul că m-am trezit din-tr-odată într-o situație în care pur și simplu nu am mai avut nimic și a trebuit să o iau de la zero. Nu mi-am pus nicio­dată problema că ar trebui să am un cont pregătit pentru orice eventualitate și a trebu­it, în primele luni după divorț, să trăiesc din foarte puțini bani. Și mi-a fost foar­te greu. Tocmai intrasem la facultate și, deși am intrat pri­ma, am fost și bursieră, a tre­buit să o plătesc, pentru că era a doua facultate făcută la stat. Dar asta m-a impulsio­nat și, după două luni, am luat primul meu job plătit foarte bine, după care au ur­mat Kanal D și alte contrac­te. Pentru mine, oricum lu­crurile astea s-au întâmplat într-o altă viață. Fiecare om are convingerile și drumul lui în viață. Acum, eu îi mulțumesc pentru divorț. În fie­care zi când mă trezesc, zic: Doamne, mulțumesc pentru asta! Dar momentul acela a fost traumatizant. Te trezești singur.

De ce nu au mers mână în mână mariajul și cariera în fashion?

Ca să ne punem această în­trebare realist, ar trebui să ne gândim unde sunt eu astăzi și unde sunt alții.

Întotdeauna ai avut atât de multă încredere în tine?

Nu am fost niciodată o per­soană cu o foarte mare încre­dere în sine. Am fost o per­soană care a vrut lucruri și care le-a obținut. Am fost foarte ambițioasă și am mun­cit foarte mult întotdeauna. Și cred că ăsta e secretul pen­tru a reuși orice, în general.  Nu îmi amintesc să fi avut vreun concediu în ultimii zece ani. Aproape în fiecare zi sunt în jur de 10 ore de fil­mare, după care răspund mesajelor de pe Facebook și Instagram, deci ajung la 15 ore de muncă pe zi și dorm trei ore pe noapte. Au fost ani în care am dormit două ore pe noapte, au fost luni în care nu am dormit deloc. Sincer, eu cred că, fără sacrificiul ăsta, nu poți să faci ce am fă­cut eu… Și fără o doză de inconștiență.

Ce din copilăria ta privile­giată se regăsește acum în stilul tău de viață?

Pentru a deveni o persoană creativă, ai nevoie de o doză bună de traumă în copilărie. Pe de o parte, am avut doza asta de traumă și, pe de altă parte, am avut acea viață pri­vilegiată despre care am mai vorbit. Nu e un secret că relația mea cu părinții mei nu este una ideală, în primul rând pentru că ei nu înțeleg dome­niul în care eu activez. Sunt persoane pragmatice și și-ar fi dorit să fiu avocat în continua­re. Momentul în care am renunțat la avocatură a fost pentru ei o tragedie, dar există un echilibru și în dezechilibru, iar pentru mine, faptul că m-am bucurat de prezența mătușii mele m-a făcut cine sunt astăzi. Aș vrea să spun că mama mea m-a format cine sunt astăzi, dar nu este adevă­rat. Deși, să ne înțelegem, îmi iubesc foarte mult părinții. E adevărat că majoritatea per­soanelor publice își deghizea­ză viața într-o mare de sclipici în care totul este minunat, iar când ajung acasă plâng în pernă, însă eu pur și simplu nu fac parte dintre ele.

Ce fel de reper crezi că ești pentru fiica ta?

Nu sunt cea mai bună mamă, cu siguranță. Din punctul meu de vedere, o mamă bună petrece foarte mult timp cu copiii ei. Eu nu sunt una dintre acele mame. Le respect enorm pe cele care decid să își crească copiii, dar pur și simplu nu sunt eu acel gen de persoană. Îi ofer fiicei mele tot ce își dorește, în măsura în care merită. Eu pentru ea sunt ce a fost mătușa mea pentru mine. Să vedem cum va evolua această relație și pe viitor. Problematic va fi când va face 14 ani, acum are abia 8. Fiecare spune despre copilul lui că e cel mai frumos și cel mai deștept, eu nu voi spune asta. Mikaela e un copil frumos și inteligent, care are parte de o educație pe care mulți copii cred că ar trebui să o aibă. Nu are acces tot timpul la televizor, la tabletă, are programul organizat și, când ne hotărâm să facem ceva spontan, pur și simplu plecăm din București două zile și facem absolut tot ce vrea ea în acele două zile, dar, în rest, are un program riguros. Nu este un copil lăsat pur și simplu să crească singur.

Asta face din voi niște părinți exigenți?

Și eu, și iubitul meu suntem persoane exigente, dar nu absurde. Asta nu înseamnă că nu ne putem maimuțări cu ea dimineața, înainte să plece la școală. Dar suntem stricți, pentru că ne dorim ca ea să aibă un viitor așa cum merită, până la urmă.

În ce stadiu e relația ta amoroasă? Urmează căsătoria, alți copii?

Cu siguranță îmi mai doresc copii. Despre asta nu pot vorbi acum, aștept să fiu surprinsă. Dar da, lucrurile merg bine între noi, suntem de doi ani împreună și este omul lângă care mă văd. Eu sunt așa, foarte hotărâtă în privința asta.

Cu ce te-a cucerit?

M-a cucerit cu un detaliu neobișnuit: purta cele mai colorate șosete pe care le-am văzut vreodată la un costum absolut impecabil. Bine, au mai fost și alte detalii, dar acesta a fost unul dintre ele.

Cum stai îmbrăcată în casă?

Când nu sunt răcită, nu stau foarte îmbrăcată. Am câteva opera coat-uri pe care le port și în general stau desculță. Am ținut foarte mult ca în casă să am doar covoare persane și îmi place foarte mult să simt mătasea sub tălpi. Oamenii nu știu să aprecieze unele lucruri, cum e covorul persan. Sunt foarte mulți care moștenesc acest item, dar îl vând. Li se pare că e demodat. Și se duc ulterior să cumpere de la un mare magazin o replică de doi bani, pe care plătesc mai mult decât suma cu care au vândut covorul respectiv. Oamenii n-au fost obișnuiți de mici cu lucrurile cu adevărat valoroase. Este motivul pentru care eu am acasă doar porțelan Rosenthal, doar pahare din cristal.

Mai ai timp pentru tine?

Am început să mă organizez mult mai eficient și am timp să fac destule lucruri. Nu ies foarte des în oraș, nu îmi face plăcere, nu sunt genul de persoană care să meargă prin cluburi. Sigur că dimineața am un loc în care îmi place să îmi beau cafeaua și câteva ieșiri de maxim două ori pe săptămână, la o cină, sunt suficiente. Nu simt nevoia. Prefer să lucrez pentru colecția de bijuterii, pentru site-ul meu.

Ce citești?

Citesc politică, economie, psihologie, absolut orice îmi pică în mână. Am un loc în care îmi place să merg, un conac la Sighișoara, unde au o bibliotecă imensă. Cititul e o modalitate de a mă destinde, nu citesc pentru a acumula lucruri. Pentru a fi creativ, trebuie să lași lucrurile să vină natural, nu trebuie să fii constrâns. Asta cu cititul lucrurilor pentru a-ți veni inspirația nu există decât în mintea persoanelor lipsite de creativitate.

Alina Băisan

Foto: Kanal D