Iulia Vântur – Dragoste pe două continente

Publicat pe

Aflată pe țărmurile însorite ale Ciprului, Iulia Vântur ne-a vorbit despre singura țară care i-a schimbat cu adevărat viața: India. Ce a descoperitvedeta acolo veți afla abia spre sfârșitul inter­viului. Să nu trișați, însă! S-ar putea să ratați niște lecții de viață importante.

 

Iulia Vantur1

 

Pe 12 februarie, frumoasa prezenta­toare, alături de Nea Rață și zece ve­dete, își lua rămas-bun de la România printr-o poză de grup, făcută ad-hoc pe aeroportul Henri Coandă. Desti-nația grupului vesel? Cipru, locul unde au loc filmările pentru cel de-al doilea sezon al emisiunii „Ferma ve­detelor. Și, deși ne-a mărturisit că are un program de lucru foarte încărcat, Iulia Vântur și-a făcut timp să ne as­tâmpere curiozitatea.

 

Fiecare fermă din show-ul Ferma vedetelor are o poveste. Care e povestea celei din Cipru?

Pe vremuri, oamenii din zonă obișnuiau să facă nunțile în această fermă. Legenda spune că exact când avea loc o astfel de nuntă a început războiul. Oamenii s-au panicat, au fugit care încotro, iar mireasa încă își mai caută mirele dispărut. Astfel, ferma a fost părăsită. Nici un local­nic nu a mai trecut pe acolo. Scopul fermierilor noștri este să readucă acest loc la viață pentru ca oamenii să se bucure din nou de acest spațiu cu tradiție, să încingă iar nunți, poa­te chiar românești… Că tot avem mulți români în Cipru.

 

Prin ce diferă ferma din Cipru față de cea românească?

Solul este diferit, în primul rând, evi­dent că și agricultura diferă. Acasă creștem meri și peri, în Cipru portoca­le, lămâi, măslini. Aici laptele de capră sau de măgăriță este foarte folosit, noi am crescut cu lapte de vacă. Clima este diferită și foarte schimbătoare. Ci­pru e o insulă, așa că vântul este destul de puternic adeseori, mai ales în acest sezon. Obiceiurile cipriote sunt altfel, iar concurenții noștri sunt nevoiți să se adapteze la ele și, mai mult, să-și pună amprenta românească în ferma cipri­otă. Un lucru e la fel – munca multă.

 

Ce le lipsește cel mai mult vedete­lor când sunt la fermă?

Le lipsește comunicarea cu oamenii dragi. Asta e cel mai greu de îndurat. Îi admir pentru că au avut curajul să vină aici, în astfel de condiții, știind că vor rupe orice legătură cu lumea lor. Nu au telefon, Internet, sunt to­tal izolați în fermă. Până și acesta este un loc pierdut pe hartă. Singurii oa­meni care le calcă pragul și cu care pot comunica suntem eu, Nea Rață și negustorul, din când în când. Pen­tru câteva luni sunt nevoiți să trăiască în aceeași casă, să doarmă în aceeași cameră chiar dacă se ceartă, râd sau plâng. Vor face totul împreună, pen­tru că nu au altă soluție. Asta e o mare lecție pentru noi toți. Cum să înveți să conviețuiești, oră de oră, cu oameni total diferiți.

 

Continuarea în numărul de MARTIE al revistei VIVA!, la standurile de presă din 7 MARTIE

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter