Kate Middleton și-a pus sarcina în pericol, pe gheață, la un meci de hochei / FOTO

Publicat pe

Aflați într-o vizită în Suedia, Kate Middleton și Prințul William au demonstrat asistenței uimite că se pricep și la unul dintre sporturile favorite ale localnicilor. Ce contează că William a fost mai bun? Important este că cei doi au avut parte de o distracție pe cinste jucând hochei pe un patinoar din Stockholm. Însă, gestul ducesei de Cambridge de a păși pe gheață, chiar dacă pericolul a fost mult atenuat datorită covorului roșu așternut, i-a ținut pe toți cu inima la gât. Kate și-a pus sarcina în pericol de dragul distracției.

 

William a fost mai bun la hochei decât Kate…

Aflată în ultimul trimestru de sarcină, Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, nu doar că nu a renunțat la îndatoririle regale, ci reușește chiar să facă din asta o îndeletnicire cât se poate de plăcută. Săptămâna aceasta, aflați într-o vizită în Suedia și Norvegia, ea și Prințul William au uitat cu desăvârșire de eticheta regală și au avut parte de distracția vieții lor, amuzându-se mai ceva ca în copilărie.

 

Kate nu s-a lăsat nici ea mai prejos!

Aflați pe un patinoar din Stockholm, Kate și William au acceptat cu entuziasm invitația gazdelor de a face o partidă de hochei ad-hoc și se pare că s-au descurcat neașteptat de bine. Din păcate pentru Kate, până la finalul partidei soțul ei a reușit să o învingă, însă la mustață, deoarece scorul a fost 2-1, deci presupunem că Ducesa de Cambridge a luptat în forță până în ultima secundă.

Lui William probabil nu i-a fost ușor să-și învingă soția, deoarece Kate nu este străină de sport. Ducesa a experimentat aproape toate disciplinele, de la volei la navigație și hochei de câmp până la, mai recent, schi, așadar Kate, chiar și însărcinată în ultimul trimestru de sarcină, este un adversar redutabil. Îmbrăcată casual și purtând o căciuliță cu moț imens, Kate, care a râs aproape tot timpul în hohote, arăta ca o copiliță pusă pe șotii și a reușit să facă deliciul publicului spectator. Din nefericire pentru ea, nu a reușit să învingă, însă cu siguranță a fost prima la capitolul popularitate și în Suedia, țară unde este extrem de iubită.

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram, Twitter

 

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter