Mădălina Ghenea a născut

Publicat pe

Mădălina Ghenea și Matei Stratan au devenit, marți, părinți pentru prima dată. Românca a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă.

Mădălina a născut prin cezariană după mai bine de 11 ore de travaliu. Durerile le-a îndurat în mare parte acasă, așa că odată ajunsă la clinică, modelul a fost preluată imediat de medici.

Sarcina Mădălinei nu a fost una ușoară încă de la început, după cum chiar ea a declarat pentru Gioia: „Primele luni au fost dificile. Am ajuns în spital, am crezut că am să-l pierd. Eu vreau cinci, sau şase. Visez la o familie numeroasă. Mi-am dorit un copil, dar a fost greu'.

Românca a rămas însărcinată după doar o lună de relație cu Matei Stratan, însă cei doi au preferat să țină totul secret până în luna a 8-a, mai ales din cauză că aceasta a avut o sarcină destul de grea. Vestea că va deveni mămică a făcut-o publică prin intermediul unui pictorial pentru The Art Of Living.

Cei doi și-au dorit foarte mult un copil, iar Matei a fost foarte încântat atunci când Mădălina i-a spus că va fi tată.

În sfârșit mi se îndeplinește cea mai mare dorință, am găsit liniștea pe care cu toții o căutăm. E minunat să găsești cel mai cald cămin în partenerul tău, oriunde ai fi. În mai-iunie voi avea trei contracte, iar ea va fi cu mine. De îndată ce se va putea, vom începe să călătorim. Este visul meu să-i arăt lumea', a povestit Mădălina Ghenea pentru Elle.ro.

Alexandra Popescu

Foto: Instagram

Citește și:

Fotografia zilei: Mădălina Ghenea – Ultimele zile în doi

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter