Meghan Markle vorbește pentru prima dată despre relația cu prințul Harry: „Suntem doi oameni care sunt cu adevărat fericiți și îndrăgostiți”

Publicat pe

Povestea de dragoste dintre Meghan Markle și Prințul Harry ține de câteva luni prima pagină a ziarelor, iar până acum niciunul nu a ieșit să vorbească public despre relația lor. Se speculează, însă, că la finalul anului Harry va anunța logodna cu actrița din Suits și că la anul vom avea o nuntă regală. Acum, Meghan a vorbit pentru prima dată despre relația cu Harry într-un interviu pentru Vanity Fair.

În luna Iiulie, 2016, Meghan și Harry se întâlneau în Londra prin intermediul unor prieteni, iar de atunci expunerea lor mediatică a fost mai mare decât se așteptau. Totuși, Meghan este calmă și știe cum să supraviețuiască unei astfel de expunere mediatică.

„Există provocări, iar ele vin în valuri – unele zile sunt mai provocatoare ca altele. Și chiar și în afara porților este surprinzător cum lucruriile se schimbă. Dar am susținerea celor din jurul meu și, desigur, a iubitului meu', spune Meghan pentru Vanity Fair.

Practic, dacă s-ar căsători cu Harry, Meghan ar fi prima americancă care va intra în familia regală, însă presa scrie că Regina nu ar ezita niciun moment să îl sancționeze pe nepotul ei pentru că s-ar căsători cu o femeie de religie catolică și divorțată. Și pe lângă toate astea, deși ea nu a crescut catolic, ci a urmat o școală catolică și a fost măritată 2 ani cu producătorul Trevor Engelson, ar mai fi și faptul că mama ei este neagră și tatăl ei alb. Iar de aici au pornit o mulțime de critici pline de snobism și rasism la adresa actriței. Cu toate astea, prietenii, familia și actorii din Suits îi respectă relația cu prințul Harry.

Citește și: Wayne Rooney și Coleen Rooney – divorț de 70 de milioane de lire. Ce îl așteaptă pe fostul fotbalist

Însă Meghan a găsit o modalitate să treacă peste ceea ce scriu tabloidele despre ea și Harry: „Vă pot spune că la finalul zilei este foarte simplu. Suntem doi oameni care sunt cu adevărat fericiți și îndrăgostiți. Aveam întâlniri foarte liniștite în primele 6 luni înainte ca totul să apară în presă și am lucrat în tot acel timp și singurul lucru care s-a schimbat a fost percepția oamenilor. Nimic în legătură cu mine nu s-a schimbat. Sunt încă aceeași persoană și niciodată nu m-am definit prin prisma relației mele', a mai mărturisit Markle.

Meghan Markle pe coperta Vanity Fair

Însă toată această nebunie l-a deranjat mai mult pe prinț decât pe Meghan. Palatul Kesington a emis și o declarație oficială la acea vreme: „Meghan Markle este subiectul unui val de abuzuri și hărțuiri… Prințul Harry este îngrijorat în legătură cu siguranța domnișoarei Markle  și este dezamăgit că nu o poate proteja.' Însă Meghan știe să ignore răutățile: „Nu citesc presa. Nu am citit presa nici pentru Suits. Oamenii care îmi sunt alături mă susțin și știu cine sunt eu. Restul este zgomot.'

Și, deși a avut probleme de mică cu percepția celor din jur în legătură cu culoarea ei, Meghan a trecut peste, însă mereu a deranjat-o faptul că fotografii îi ștergeau pistruii în fotografii, deși ea se iubește așa cum este. Și, se pare, că Regina Elisabeta nu ar avea totuși o problemă că nepotul ei s-ar căsători cu o americancă divorțată.

„Miza este în mod evident mai mică în cazul lui Harry deoarece el este acum al cincilea la tron (ceilalți fiind, în ordine descendentă, prințul Charles, William, George și prințesa Charlotte). Regina este remarcabil de deschisă și este foarte tolerantă', a spus Sally Smith, un biograf al Reginei Elisabeta, prințesei Diana și al prințului Charles.

Însă de un an Meghan Markle se iubește cu prințul Harry și pare că relația va avansa către un alt nivel. În acest an, actrița l-a însoțit pe Harry la nunta Pippei Middleton, acolo unde nu ar fi fost invitată în mod normal dacă nu sunt logodiți, iar multă lume vorbește despre o logodnă care va fi anunțată curând.

„Suntem un cuplu. Ne iubim. Sunt sigură că va veni un timp când va trebui să ieșim în față să ne prezentăm și vom avea povești de spus, dar sper că oamenii vor înțelege că acesta este timpul nostru. Asta este pentru noi. Este o parte din ceea ce face totul atât de special, este doar a noastră. Personal, iubesc poveștile de dragoste frumoase', a mai spus Meghan Markle.

Meghan Markle apare pe coperta Vanity Fair de octombrie, iar întregul interviu poate fi citit aici.

Alexandra Popescu

Foto: Vanity Fair, Hepta

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter