Michael Schumacher - Cea mai grea cursă de până acum

Publicat pe

S-a vorbit enorm despre performanţele lui ca pilot de Formula 1, aproape deloc despre viaţa sa personală şi cu multă teamă şi emoţie despre starea lui de sănătate actuală. După accidentul de schi suferit de Schumi anul trecut, întreaga planetă aşteaptă cu sufletul la gură ca fostul campion să iasă învingător şi din această cursă.

 

 Michael Schumacher

De la sfârşitul anului trecut se vorbeşte intens despre campi­onul Michael Schumacher şi lumea întreagă urmăreşte cu emoţie evoluţia stării sale de sănătate. S-a spe­culat în fel şi chip, s-au făcut comparaţii cu alte cazuri similare (prinţul Johan Friso al Olandei care a stat un an şi jumătate în comă după un accident groaznic la schi), iar specialiştii neuro­chirurgi de peste tot s-au grăbit să-şi prezinte propriile teorii, unele mai opti­miste, altele mai puţin. Pe acest fundal zgomotos, familia pilotului, îndeosebi soţia sa Corinna, a făcut apel la buna-cuviinţă a presei, pe care a rugat-o să aibă încredere în declaraţiile medicilor şi să renunţe la pânda asiduă pe holurile spitalului din Grenoble. Michael, spunea ea, are nevoie de linişte ca să-şi revină, medicii au nevoie de linişte că să-şi poată face treaba cât mai bine, fără să aibă grija „detectivilor de ocazie gata de orice pentru o informaţie prinsă în zbor. Şi nu în ultimul rând, familia are nevoie de linişte pentru a gestiona situaţia cât mai lucid cu putinţă.

 

Pe 29 decembrie 2013, Schumacher, aflat la schi în staţiunea Meribel, a avut un accident teribil şi a suferit lovituri puternice la cap. A fost dus de urgenţă la spital şi operat de două ori, apoi medicii i-au scăzut tem­peratura corpului (pentru a limita leziunile cerebra­le) şi au optat pentru coma indusă sperând ca astfel, creierul pilotului să-şi revină.

 

Aşa l-a prins aniversarea a 45 de ani pe Schumi – inert, inconştient, dar încon­jurat de speranţa celor dragi într-o re­venire miraculoasă. Asta în timp ce prudenţa medicilor a temperat tot tim­pul avânturile entuziaştilor prea înflăcăraţi care nu credeau că idolul lor s-ar putea sfârşi. Nu atât de repede şi, ori­cum, nu în acest mod absurd, mai cu seamă că germanul era schior bun.

 

CLAUDIA COJOCEA Foto HEPTA, NORTHFOTO

 

Continuarea în numărul de februarie al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 februarie.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter