Mihai Bendeac vorbeşte cu umor despre depresiile lui

Publicat pe

Avem de-a face cu un actor ambițios, cu păreri ferme și de multe ori radicale. Pentru a face ceea ce îi place, a renunțat cu inima ușoară la viața de familie, s-a salvat din depresii și a muncit pe brânci. Deși face carieră în comedie, ia umorul foarte în serios.

 

mihai bendeac

 

Mihai Bendeac intră amabil pe ușa stu­dio-ului foto, îmbrăcat într-o ținută sport, all black, cu o geacă de piele pe deasu­pra. „Nu știu să mă îmbrac. Uită-te și tu. M-am îmbrăcat ca un vagabond. E amabil și obosit. A filmat aseară până la unu noaptea. Are două emisiuni acum la Antena 1, „În Puii mei și noul talent show, „iUmor. Nu-i plac interviurile. Nici la ședințe foto nu se pricepe. Plus că în orele astea, dacă ar sta acasă, ar putea scrie atâtea!

 

Ești în plină perioadă de audiții la un nou talent show. Despre ce e vorba?

iUmor nu are legătură cu nici un talent show de până acum. E absolut psihede­lic, iar combinația din juriu e semiletală: eu, Delia și Cheloo. Cu Delia mă știu de 6-7 ani. L-am cunoscut și pe Răzvan, soțul ei, și fiind o fire destul de sociopată de felul meu, prefer să mă duc la el în cluburi când ies să mă pun în cap. E un mediu oarecum controlat. Și atunci mă simt în siguranță în momentul în care pic. I-am fost chiar cavaler de onoare Deliei la nuntă. Răzvan mi-a propus și am zis da. După care maică-mea mi-a zis: „da´ știi că trebuie să intri în biserică, nu? Eu nu intru niciodată în biserică. În mo­mentul ăla mi-a picat fața, dar mi-a fost jenă să refuz. Așa că m-am împopoțonat, am ținut o lumânare în mână, am stat în biserică o oră și ceva, iar la nuntă, pro­babil și pe fond de stres, am băut câteva pahare și m-am îmbătat. Am încercat să ascund, dar la un moment dat Răz-van a venit la mine și mi-a zis: „a venit momentul. Trebuia să țin un toast. Am zis cel mai aberant speech cu putință. Nu mai știu exact ce am spus, ceva legat de picioare și de piatra ponce, atât îmi aduc aminte. După care am dat un anunț general, în care am zis că nu vreau să mă mai invite nimeni la nunți, botezuri și așa mai departe. Nu-mi plac distracțiile organizate.

 

Ce cauți la concurenți?

Suntem o țară care are foarte mult umor involuntar și foarte puțin umor controlat. Așa că apreciez atunci când se vede în spa­tele numărului o muncă, când momen­tul comic are un început, are un sfârșit. Dacă aș fi pus grila mea proprie – eu care sunt foarte dur vizavi de propria profesie, probabil că ar fi fost o serie con-tinuă de NU-uri. Dar am încercat să mă relaxez și să nu uit că majoritatea celor care vin în fața mea sunt oameni simpli sau amatori.

 

Am auzit că ți-ai turnat pahare de apă în cap de nervi la filmări. De ce te consumi așa?

Mă consum în general, nu doar când fac parte dintr-un juriu. Nu știu cum am fost eu zilele astea de audiție, dar sigur am fost foarte sincer. Dacă momentul ăla mă plictisea, arătam asta, dacă mă enerva, mă enerva, dar am avut și niște crize de râs…

 

Continuarea în numărul de APRILIE al revistei VIVA!, la standurile de presă din 1 APRILIE

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter