Speak şi Ştefania, primele declaraţii despre copil! Se vede diferenţa de vârstă

În studioul de înregistrări el e șeful, dar în viața privată ea e regina absolută. Speak şi Ştefania ne-au acordat în exclusivitate primele declaraţii despre copil!

Deşi sunt la începutul relaţiei, Speak şi Ştefania ne-au răspusn unei întrebări intime, despre copii.

Speak şi Ştefania, declaraţii despre copil

Speak, spuneai într-un interviu de acum trei ani că îți dorești în următorii zece ani să devii tată. Ștefania, mai întâi cariera și apoi copiii sau merg și împreună?

Ș: Nu m-am gândit când va fi momentul potrivit să apară un copil, eu încă mă consider un copil, deci cred că trebuie să mai treacă timpul. Acum mă focusez pe cariera pe care o construiesc.

S: Încă îmi doresc și sper că așa se va și întâmpla. Doar că toate lucrurile vin la momentul potrivit și nu trebuie să ți le programezi matematic.

Speak şi Ştefania, despre relaţia lor

Care credeți că e punctul forte al relației voastre?

S: Suntem foarte înțelegători unul cu altul și principalul atu este că suntem doi prieteni foarte buni și nu ne supărăm din nimicuri. Ne povestim orice și n-avem secrete!

Ș: Da, încrederea și relația de prietenie, aș zice și eu.

Foto: Arhiva Viva!

Cristina Pîrvu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro
Loading...