Surorile Gigi și Bella Hadid au pozat goale pentru Vogue!

Publicat pe

Dacă acum câțiva ani puteau fi numărați pe degete cei care auziseră de numele Hadid, iată că acum celebra familie pare să fi monopolizat cu totul industria de beauty, dar și cea tabloidă. Recent, surorile Gigi și Bella Hadid au pozat goale pentru Vogue, demonstrând încă o dată că frumusețea este o trăsătură de familie.

 

Cei trei copii ai familiei Hadid, Jelena Noura „Gigi, Bella şi Anwar, acum în vârstă de 22, 21 şi, respectiv, 18 ani au călcat pe urmele părinților. Combinaţia dintre genele olandeze ale superbei lor mame şi cele palestiniene ale tatălui lor a dus la un rezultat de un exotism incredibil, toţi cei trei copii ai familiei Hadid cochetând acum cu lumea modei. În timp ce Gigi a primit un contract de la IMG Models, care a propulsat-o pe scenele celor mai în vogă show-uri de modă, ajungând să defileze pentru Victorias Secret, Chanel, Marc Jacobs, Jean Paul Gaultier, Desigual, Michael Kors, Max Mara, Bella nu s-a lăsat nici ea mai prejos. Sora mai mică a pătruns și ea în lumea modei, şi tot pe uşa din faţă, după debutul de la New York Fashion Week aceasta ajungând să fie nelipsită de pe catwalk. În doar doi ani, Bella a devenit la fel de apreciată ca sora ei mai mare, momentele în care cele două defilează împreună făcând deliciul publicului.

 

Trăind alături de două surori superbe şi pasionate de modă, evident nici Anwar, fratele mai mic al fetelor, nu a putut sta deoparte de lumea modei. De altfel, frumuseţea lui specială şi care „promite nu a rămas neremarcată, Anwar pozând anul trecut pentru coperta „Teen Vogue. După câte se pare, talentul lui nu se rezumă doar la prezentările de modă, fiindcă Anwar s-a apucat şi de croit haine. Totuși, Gigi și Bella sunt cele care sunt permanent în lumina reflactoarelor, cele două surori fiind extrem de apreciate de creatorii de modă.

 

Recent, frumoasele familiei, Gigi și Bella Hadid, au pozat goale pentru Vogue, varianta britanică. Deși cele două supermodele arată extrem de sexy în outfituri Versace, într-o copertă dublă, nu aceasta a fost cea care a atras atenția tuturor, ci o fotografie alb-negru, din interiorul revistei, în care Gigi și Bella au pozat în costumul Evei. Nuditatea lor este reprezentată însă într-un mod extrem de artistic, surorile arătând spectaculos, în pofida faptului că nu sunt ajutate de niciun fel de accesorii. Mama lor, Yolanda Hadid, starul din Real Housewives Beverly Hills, a postat cu mândrie fotografiile fiicelor sale în social media, scriind: „Sunt atât de mândră de tine, dragostea mea!”, pentru Gigi, și „Continuă să strălucești, fetița mea, te iubesc!”, pentru Bella. După câte vedeți, chiar are cu cine să se mândrească!

Surorile Gigi și Bella Hadid au pozat goale pentru Vogue!Surorile Gigi și Bella Hadid au pozat goale pentru Vogue!

 

Oana Pantazi

Foto: Hepta, Instagram

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter