Vladimir Drăghia, între televiziune şi viaţa de familie

Vladimir Drăghia, marele câştigător de la „Exatlon”, reuşeşte cu succes să îmbine viaţa de familie cu cea de prezentator TV. Îşi iubeşte soţia, fiica, este cel mai fericit în prezenţa lor. La un eveniment recent, acesta a demonstrat prin fapte că este un tătic model!

Vladimir Drăghia, prezentatorul emisiunii FanArena', își împarte timpul, de când s-a întors din Republica Dominicană, între televiziune și familie.

Câștigător al primului sezon Exatlon', acesta a resimțit din plin lipsa familiei în perioada competiției. Îndrăgostit până peste cap de soția să, Alice, și fermecat, pur și simplu, de fiica lor, Zora Alaia, Vladimir mărturisește că este uimit, în fiecare zi, de evoluția micuței.

„Zora mă uimește cu fiecare pas pe care îl face în dezvoltarea ei, mă uimește că, spre deosebire de oamenii pe care-i am în jurul meu, ea este singură care câștigă lupta eternă cu gravitația, cu anii, cu tot! Tot organismul ei, ea toată înflorește în timp ce noi, toți ceilalți, ne chircim, ne îndoim, ne aplecăm spre pământ. Cu toate lucrurile astea mă uimește Zora!”, mărturisește Vladimir.

Implicat sută la sută în creșterea Zorei, Vladimir trăiește la intensitate maximă fiecare faza pe care micuța o parcurge, și încearcă să nu rateze niciun moment al devenirii' ei.

„Este incredibil să ajungi să conștientizezi etapă asta, să înțelegi ce înseamnă nașterea, creșterea unui copil. N-are cum să nu te emoționeze fiecare pas pe care-l face copilul tău”, spune Vladimir.

EXCLUSIV pentru VIVA!, Vladimir Drăghia a declarat la lansarea Audi Q8 că familia îi este dragă. La eveniment au venit în formulă completă, Alice, Zora şi el. S-au făcut imediat remarcaţi deoarece micuţa nu a stat liniştită, era curioasă să vadă şi să atingă totul în jurul său.

Foto: Instagram, PR, Cristi Duminecioiu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro