(P) 5 ținute back to school pentru toamna 2018

Școala a început, iar recitalul ținutelor abordate pe culoarele pretențioase e în toi. De multe ori, colegii pot fi mai critici decât cei mai aprigi stiliști, ceea ce înseamnă că trebuie să acordăm și mai multă atenție outfiturilor noastre back to school.

Noi îți acordăm o mână de ajutor și îți recomandăm în rândurile de mai jos cele mai wow ținute pentru începutul școlii! Poartă-le în prima săptămână, dar apelează la ele de fiecare dată când vei simți nevoia. Sunt o garanție a notelor bune și a popularității printre colegi.

Cum să te îmbraci la școală: 5 ținute cu care nu vei da greș

Pentru persoane mai puțin avizate, poate părea floare la ureche să te îmbraci pentru școală: pur și simplu arunci pe tine primele haine care îți cad în mână, că doar nu trebuie să depui eforturi colosale pentru a arăta ca scoasă din cutie acolo unde mergi să înveți. Noi știm însă mai bine! Deși nu susținem ideea că holurile școlii ar trebui să se transforme într-un catwalk ambulant, stilul nu poate lipsi din outfiturile pe care le porți zi de zi.

Pentru ca succesul să fie de partea ta, este recomandat să încerci să atingi un echilibru. Va fi necesar ca look-ul tău să emane seriozitate, dar în același timp să fie tineresc și proaspăt. Pare o misiune imposibilă? Nu, dacă ții cont de recomandările noastre!

Iată mai jos cele 5 ținute perfecte pentru estetica back to school!

Blugi +pulover + geacă

Primele zile ale lui septembrie pot fi la fel de calde precum miezul verii, dar noi știm cât de răcoroase se pot dovedi diminețile. Marele atu al acestei ținute e că e cool fără a fi pretențioasă, putând fi abordată și mai târziu, atunci când se va face mai frig. Iar partea și mai frumoasă e că deții, cel mai probabil, toate elementele sale componente în dulap, fără să mai fii nevoită să mergi la shopping de urgență pentru a o alcătui.

Pornește de la o pereche de blugi, de preferință drepți sau de la un model mom jeans. Continuă cu un pulover cute, care îți va ține de cald și în timpul lecțiilor de chimie. O jachetă bomber colorată, cu un imprimeu vesel și tineresc, va desăvârși această ținută. Ca accesorii, optează pentru adidași sau pentru o pereche de ghete, precum modelul din imagine. Mai ai nevoie de o geantă cool, pe care o poți purta în stilul edgy al fashionistei din fotografie.

Pantaloni + cămașă + jachetă cool

Pentru primul outfit din lista noastră am mizat pe influențe sport, acum vom pune accent pe eleganță reinterpretată. Dacă școala îți impune uniformă sau tu preferi să ai un look impecabil la școală, combinația de pantaloni din stofă și o cămașă elegantă, albă, imaculată, îți va aduce premiul întâi cu coroniță.

Dar itemul cu potențial de geniu din această alăturare este reprezentat de jacheta oversized și neapărat colorată cât  mai vesel. Apelează la nuanțe vii, care să îți pună vârsta în evidență, deoarece vei străluci grație lor. Galbenul și roșul intense sunt alegeri superbe! Completează cu o geantă și cu balerini sau cu pantofi cu toc de tipul kitten heels.

Rochie + șosete + mocasini

Cum am putea uita de rochie atunci când mergem la școală? Până la urmă, pune cel mai bine în evidență farmecul unei adolescente! Recomandarea noastră este să eviți însă designurile prea romantice sau prea încărcate și să mizezi pe un croi cât mai simplu și young.

Alegerea perfectă? O rochie inspirată de anii 60! Până deasupra genunchilor, cu croi simplu, în A și mâneci scurte, reprezintă o opțiune fabuloasă pentru zilele mai calde ale toamnei. Ne place la nebunie designul interesant la modelului din imaginea de mai sus, dar poți opta la fel de bine și pentru carouri sau printul gingham. Mocasinii sunt accesoriul care definește și mai bine acest outfit, iar dacă găsești un model decorat cu perle te poți felicita: nu ai cum să dai greș. Șosetele reprezintă însă cel mai cool item din această alăturare!

Sarafan + cămașă + balerini

Leandra Medine de la manrepeller.com ne propune unul dintre cele mai wow outfituri pentru back to school! Opoziția dintre roșu și albastru e pur și simplu fabuloasă, iar liniile lejere și totodată sofisticate ale ținutei vor face minuni.

Sarafanul e purtat de vedetă invers, determinându-ne să ne întrebăm: noi cum de nu ne-am gândit niciodată la acest artificiu de stil? Medine continuă cu o cămașă albastră încheiată până la ultimul nasture, care „sparge' ingeniozitatea și îndrăzneala gestului de a îmbrăca invers sarafanul.  Mai ai nevoie doar de o pereche de balerini și, eventual, de o bentiță precum cele pe care le purta Blair Waldorf în Gossip Girl, și ești gata să fii strigată prima la catalogul modei.

Cămașă de dantelă + blugi + rucsac

O cămașă simplă de dantelă albă și o pereche de blugi care să ți se potrivească perfect sunt piese de care ai neapărată nevoie în spațiul școlii. Însă adevărata vedetă a outfitului nostru este rucsacul: cu siguranță, reprezintă accesoriul ideal pentru idilicele zile de școală. Apelează neapărat la un model colorat, cu un print interesant, care să se muleze perfect pe personalitatea ta.

Vei regăsi cel puțin un rucsac din piele pe dasha.ro care să te impresioneze cu look-ul său! Brandul ne pune la dispoziție accesorii numai unul și unul, care se vor dovedi alegeri extraordinare pentru zilele de școală. Caietele, penarele, instrumentele de scris și cărțile se vor simți ca la ele acasă în spațiul cald al rucsacului tău.

Iată care sunt itemurile de care noi abia așteptăm să ne bucurăm!

Un rucsac navy este tot ce îți trebuie atunci când îmbraci uniforma și vrei să arăți stylish din cap până în picioare! Modelul roșu, cu broderie florală, e extrem de cute, și se va potrivi la toate rochiile tale de școală.

Rucsac navy din piele naturala Sorina

Rucsac rosu din piele naturala cu broderie florala colorata Alesia

Dar noi am făcut o pasiune pentru rucsacul roz decorat cu bufnițe. Îți garantăm că vei face ravagii cu el pe holurile liceului! Nu în ultimul rând, rucsacul negru din material textil îți va fi aproape în toate ținutele tale sport și cool!

Rucsac roz Smiley

Rucsac negru din material textil Alvin

Tu ce părere ai despre ținutele back to school la modă în toamna 2018? Care dintre ele este favorita ta? De abia așteptăm să ne spui dacă ți-a plăcut selecția noastră.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro