(P) Păr viguros, sănătos și adio, fire albe!

Viața nu este perfectă, dar părul… poate fi! Greu de crezut, mai ales dacă au apărut câteva fire de păr alb, care, în mod normal, ne-ar obliga să ne vopsim lunar. Cum nu-mi doresc să aplic atât de des tratamente chimice, eu am încercat să caut o alternativă. Și am găsit-o! Iar în rândurile de mai jos m-am gândit să vă împărtășesc și vouă soluția salvatoare.

M-am uitat ani buni, insistent, în oglindă, să văd dacă nu mi-au apărut fire de păr alb, iar oglinda nu mi-a făcut nicio astfel de surpriză până… acum vreo doi ani. Fac parte dintre norocoasele care au putut să-și păstreze nuanța naturală a părului până după vârsta de 30 de ani, dar iată că, între timp, am fost nevoită să încep să îl vopsesc. Și, cum am mare grijă de părul meu încă din adolescență – folosesc produse de calitate, întotdeauna șampon și balsam din aceeași gamă, am grijă să-l usuc și să-l coafez corespunzător și atent –, am întâmpinat câteva probleme, în noua etapă a vieții mele. Principala? Nu-mi doresc să mă vopsesc prea des, întrucât orice tratament chimic ajunge să deterioreze firul de păr!

Și iată că, după mult timp în care am stat mai mult sau mai puțin stânjenită, cu rădăcinile la vedere, am găsit soluția salvatoare: noua gamă Plantur 39 Color – Șampon și Balsam. Probabil știți deja că produsele Plantur 39 luptă eficient împotriva căderii părului, dar această gamă aduce în prim-plan o inovație: vă ajută să prelungiți perioada de timp dintre două vopsiri, printr-o rutină obișnuită: șamponarea părului și aplicarea unui balsam.

Astfel, primele fire de păr alb sunt acoperite, iar părul crescut la rădăcini devine mai puțin vizibil. În plus, și această gamă funcționează împotriva căderii părului, astfel că beneficiile sunt duble! Să știți că rezultatele sunt remarcabile, dacă țineți seama de câteva recomandări uzuale: șamponul și balsamul Plantur 39 Color se folosesc împreună, de douătrei ori pe săptămână, și se lasă să acționeze între două și cinci minute, pentru un rezultat optim.

De ce acest timp? Fito-cafeina pătrunde astfel în rădăcina părului și acționează în mod eficient, putând astfel să întărească rădăcina și să prevină căderea părului. Iar efectul de colorare se intensifică la fiecare spălare, astfel că veți reuși în scurt timp să vedeți diferențele. Probabil că ați observat și voi faptul că reflexul vopselei dispare după câteva spălări, iar gama Plantur Color 39 vă va asigura un păr strălucitor, viguros și… fără fire de păr alb o perioadă mai îndelungată!

Și să știți că mai am două vești bune pentru voi: șamponul și balsamul pot fi folosite și de femeile care nu au părul vopsit, iar blondele beneficiază și ele de o gamă specială: Plantur 39 Color Blonde, care se utilizează după aceleași principii. Așadar, sper că v-am dat o veste bună acum, la început de toamnă!

Preț recomandat:
șampon 250 ml – 53 lei
Balsam 150 ml – 46 lei
Pentru mai multe informații accesează–> www.plantur39.ro

Articol realizat de –> Dana Enache

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro