Pudră și fond de ten pentru machiaj perfect ca al Ritei Ora

Publicat pe

Rita Ora ți-a stârnit invidia cu machiajul ei impecabil? Secretul este un fond de ten potrivit tipului tău de piele și o pudră care să-l fixeze fără să încarce. Iată câteva sugestii de care să ții cont.

Pudră și fond de ten pentru machiaj perfect ca al Ritei OraPudră și fond de ten pentru machiaj perfect ca al Ritei Ora

Fondul de ten nu este un simplu moft de machiaj. Da, uniformizează tenul, ascunde imperfecțiunile și oferă o piele frumoasă, însă el are și rol de protecție.

Citește și:

Vrei să fii seducătoare ca Nicole Scherzinger? Metode incendiare de aplicare a parfumului!

Vrei să ai un decolteu impresionant ca Rihanna? Produsele ideale pentru un bust ferm!

Multe fonduri de ten sunt deja un mix între skincare și make-up, în sensul că au proprietăți hidratante, de matifiere, anti-age, lifting, și multe conțin factor de protecție solară, ceea ce este un avantaj indiferent de anotimp, întrucât soarele este unul dintre principalii factori ce contribuie la îmbătrânirea pielii.

În plus, imaginează-ți cum îți afectează pielea poluarea, particulele de praf din atmosferă. Dacă porți un fond de ten, ele nu se mai așează direct pe piele, ci pe produsul care capătă rolul de scut împotriva mizeriei din atmosferă.

Este foarte important să alegi un fond de ten în acord cu nevoile pielii tale. Dacă ai ten mixt/gras un fond de ten cu efect de matifiere împotriva excesului de sebum, dacă ai tenul uscat unul fluid care să hidrateaze și să nu scoată mai mult în evidență ridurile, dacă ai ten acneic alege nu doar produsele de îngrijire ci și fondul de ten pentru această problemă a pielii.

Când cumperi un fond de ten niciodată nu îi testezi culoarea pe mână, nici pe frunte sau obraz, ci pe marginea mandibulei, la imediata intersecție cu gâtul. Așa eviți cu succes nedoritul efect de mască.

Pudra de față adaugă un plus de luminozitate, fixează machiajul și îi mărește rezistența în timp, poate matifia dacă este astfel formulată, iar scopul final este să nu încarce tenul și să-i ofere un aspect natural.

Dacă aplici pudra cu o pensulă, după ce ai încărcat-o de produs scutur-o o dată sau de două ori pentru a elimina surplusul, dacă folosești bureței șterge fin suprafața pudrei și apoi tapotează delicat tenul.

Cătălina Cristescu

Foto: Rimmel London/PR 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter