Carmen Negoiţă: Cu ce poţi purta geaca de piele ca să fii cool

Publicat pe

Carmen Negoiţă este o mare admiratoare a gecilor de piele, în special a celor de tip biker, şi ne învaţă cum o putem îmbina cu alte piese vestimentare şi în ce măsură o putem accesoriza. 

Carmen-Negoita-geaca-piele-6

Cunoscutul fashion blogger a realizat editoriale tematice pe acest subiect, publicate pe www.carmennegoita.com,  şi a avut până în prezent mai multe apariţii vestimentare impecabile la evenimentele mondene purtând geci de piele în combinaţii care mai de care mai inedite.

 

1.    Putem opta pentru o fustă scurtă, şosete până la genunchi , iar pe sub geacă să purtăm un pulover tricotat. Combinaţia este foarte cool.

2.    Se poartă foarte mult pliseurile, astfel că putem mixa geaca de piele cu o fusta plisată lungă, scurtă sau midi, ce ne poate poziţiona atât în zona de lady like, cât şi în cea mai rebelă de grunge.

 

Carmen-Negoita-geaca-piele-5

3.    Geaca de piele poarte fi completată de o fustă tip A Line deasupra genunchiului sau cu o fustă de piele plisată.

4.    Deasemenea, este potrivită şi cu o rochie în croială dreaptă, spre exemplu o Little Black Dress.

5.    Un mix de impact, dar mai puţin adoptat, este cel cu rochii de cocktail, rochii de seară, până la genunchi sau chiar până la nivelul solului. Excludem însă rochiile prea preţioase, cu trenă, de Red Carpet.

6.    Geaca de piele merge combinată cu pantaloni scurţi din piele sau din jeans, cu şosete lungi şi bocanci. În zilele mai reci putem opta pentru un dres gros şi mat.

7.    Jeansul clasic poate fi purtat cu geacă de piele tip biker pe sub care alegem un tricou oversize lung.

8.    Dacă sunteţi fani ai pantalonilor, ţineţi minte că alături de o geacă de piele tip biker puteţi purta pantaloni lungi, uşor evazaţi care, cu pantofi cu toc înalt, vă alungesc silueta. Puteţi opta şi pentru pantaloni conici cu pantofi tip Oxford pentru un outfit de inspiraţie masculină.

9.    La capitolul încălţăminte, puteţi alege bocanci atât la pantaloni scurţi sau fustă lungă, cât şi pantofi tip Oxford pentru pantalonii conici până la gleznă. Atunci când optaţi pentru rochia de seară cu geaca de piele, obligatoriu alegeţi pantofi eleganţi cu toc înalt.

10.  În funcţie de tipul gecii de piele, puteţi decide cât de mult vă accesorizaţi ţinuta. Dacă aveţi o geacă ce conţine multe fermoare, ţinte sau inele metalice, atunci încercaţi pe cât posibil să nu vă încărcaţi cu braţări, cercei sau coliere. Ar fi prea mult! Dacă aveţi însă o geacă mai light şi în mod special dacă ţineţi părul strâns, puteţi alege cercei, însă atenţie să nu se suprapună pe gulerul gecii.

 

Carmen-Negoita-geaca-piele-2

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva