Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea s-au căsătorit azi. Primele imagini de la nuntă

Publicat pe

Iată că numărătoarea inversă a luat sfârșit, iar cel mai așteptat eveniment al anului a început. Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea s-au căsătorit, iar emoțiile au fost foarte mari. Vă prezentăm primele imagini de la nuntă.

Astăzi, 20 iulie, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Vedeta a fost foarte emoționată și și-a dorit ca totul să iasă așa cum a visat dintotdeauna.

Înainte cu o zi de nuntă, Adelina Pestrițu a făcut petrecerea burlăcițelor, unde au fost invitate cele mai apropiate prietene ale vedetei. Proaspăta doamnă Șteblea le-a făcut cadouri impresionante domnișoarelor de onoare și s-au distrat până târziu în noapte.

Adelina Pestrițu a îmbrăcat prima rochie de mireasă și arată spectaculos. Buchetul de mireasă cu siguranță va stârni mari controverse, pentru că vedeta a ales cale, iar surpestițiile spun că acestea aduc ghinion.

'Prima rochie este o creatie la care a lucrat mai bine de o luna, manual, o echipa de peste 20 de profesionisti. Mi-am dorit sa fie un model decent si pretios. A fost trimisa din Barcelona si a ajuns abia luni, iar dupa prima proba am reusit sa mai fac cateva mici ajustari si sa ma incadrez in timpul care mi-a mai ramas la dispozitie. Tiara si voalul apartin aceleiasi case de moda din Barcelona', a spus Adelina Pestrițu.

Citește și: Zenaida, ținută spectaculoasă la nunta părinților. Cum și-a îmbrăcat Adelina Pestrițu fetița

Verighete cu diamante

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au ales imediat verighetele, iar acestea sunt extrem de frumoase. Cei doi au decis ca bijuteriile să fie la fel și să fie bătute în diamante.

'Ne-am dorit ca aceste verighete să fie unele speciale și făcute fix după sufletul nostru. Modelul este unul care înfrumusețează atât mâna unei femei, cât și a bărbatului, lucru destul de rar întâlnit la bijuteriile universale.
Am ținut să fie ambele identice. Atât eu cât și Virgil iubim bijuteriile cu pietre, astfel am decis ca inelele noastre de cununie să fie din platină și bătute în diamante.', a mărturisit Adelina Pestrițu pe blogul personal.

În ziua nunții, fosta prezentatoare TV a decis să poarte o pereche de cercei cu diamante. 'În același timp am decis să port cercei-bobițe cu diamante pentru că îi consider finuți și potriviți pentru orice eveniment din viața unei femei', a mai spus Adelina.

Costumul lui Virgil Șteblea a fost lucrat manual în India

În ziua cea mare, Virgil Șteblea a atras toate privirile cu costumul pe care l-a purtat. Soțul Adelinei Pestrițu a stat cu sufletul la gură până când a ajuns costumul din India, acolo unde i-au aplicat manual accesoriile speciale. Pentru finisarea costumului de ginere, Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea au apelat la celebrul designer Cătălin Botezatu.

Adelina Pestrițu, rochii de mireasă de 40.000 de euro

Adelina Pestrițu a ales să poarte în ziua cea mare mai multe rochii de mireasă. Prima rochie o va purta la biserică, acolo unde își va uni destinele cu Virgil Șteblea în fața lui Dumnezeu, iar cea de-a doua rochie o va purta seara, la petrecere. Pe cele două rochii de mireasă, Adelina Pestrițu ar fi plătit 40.000 de euro, potrivit cancan.ro.

Vedeta și-a comandat rochiile de mireasă în Barcelona, iar acestea au venit în România înainte cu câteva zile înainte de nuntă. Adelina Pestrițu avea mari emoții cum îi vor veni, pentru în ultima perioadă a slăbit foarte mult din cauza stresului.

Peste 300 de invitați la nunta Adelinei Pestrițu cu Virgil Șteblea

Cununia religioasă a început la ora 17.00, iar petrecerea va începe la ora 20.00 și va avea loc într-un restaurant de lux din Capitală. La nunta Adelinei Pestrițu cu Virgil Șteblea peste 300 de invitați au spus prezent.

Elena Gheorghe si Maria Dragomiriu sunt două dintre artistele care vor întreține atmosfera la nunta vedetei.

Adelina Pestrițu și Virgil Șteblea nu respectă tradițiile la nuntă

Vedeta nici nu vrea să audă de anumite tradiții românești la nunta ei. Așadar, Adelina Pestrițu va spune pas unora dintre obiceiuri. Fosta prezentatoare TV nu vrea să fie furată, așa cum se practică de foarte mulți ani, iar motivul pentru care a luat această decizie l-a explicat chiar ea.

'Muzica, meniul, totul perfect pentru o seara in care toata lumea si-a propus sa se distreze pana in zorii zilei. Se fura mireasa. Se opreste muzica, vine la microfon cineva care doreste sa ceara rascumparare si incepe negocierea ca pe obiecte, care si ea dureaza cel putin 20 de minute. Timp in care ceilalti oameni casca plictisiti pentru ca au vazut acest moment tras la indigo la cel putin 50 de nunti pe parcursul vietii.', a spus vedeta.

Adelina Pestrițu nu vrea să audă nici de schimbul voalului cu basmaua. 'Fie ca mireasa face acest schimb sub atenta supraveghere si asistenta a nasei sau efectiv se lipseste de aceasta actiune, cu siguranta in casnicie isi va insusi rolul de sotie cu responsabilitati si grija familiei ei. Asadar nu este nevoie nici de acest moment expirat' la o asa petrecere.', a mai mărturisit mireasa.

FOTO: Facebook, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro